17.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 231/41

—

cu titlu principal, anularea în parte a deciziei Comisiei Europene din 2 februarie 2017 privind schema de ajutor SA.26763 2014/C (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Franța în favoarea întreprinderilor de transport cu autobuzul în regiunea Île-de-France, în măsura în care declară la articolul 1 că schema de ajutor regională a fost pusă în aplicare „în mod nelegal”, deși era vorba despre o schemă de ajutor existentă;

—

cu titlu subsidiar, anularea în parte a deciziei Comisiei Europene din 2 februarie 2017 privind schema de ajutor SA.26763 2014/C (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Franța în favoarea întreprinderilor de transport cu autobuzul în regiunea Île-de-France, în măsura în care declară la articolul 1 că schema de ajutor regională a fost pusă în aplicare în mod nelegal pentru perioada anterioară datei de 25 noiembrie 1998;

—

obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, invocat cu titlu principal, întemeiat pe faptul că schema de ajutor regională în discuție nu ar fi fost pusă în aplicare în mod nelegal, din moment ce nu ar fi fost supusă obligației de notificare prealabilă. Astfel, schema de ajutor regională ar fi o schemă de ajutor existentă, în sensul articolului 108 alineatul (1) TFUE și al dispozițiilor articolului 1 litera (b) și ale capitolului VI din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9) (denumit în continuare „Regulamentul 2015/1589”). Potrivit normelor aplicabile schemelor de ajutor existente, punerea în aplicare a acestora nu ar fi nelegală, Comisia având doar posibilitatea de a prescrie, după caz, măsuri utile în scopul evoluării sau al dispariției acestora în viitor.

2.

Al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe faptul că schema de ajutor regională nu ar constitui o schemă de ajutor existentă. Potrivit reclamantelor, decizia atacată este viciată de nelegalitate, întrucât Comisia a considerat că termenul de prescripție de zece ani fusese întrerupt de o acțiune introdusă în fața instanței naționale în anul 2004 de Syndicat autonome des transporteurs de voyageurs (denumit în continuare „SATV”). Astfel, articolul 17 din Regulamentul 2015/1589 ar prevedea că termenul de prescripție de zece ani nu este întrerupt decât printr-o măsură adoptată de către Comisie sau, la solicitarea acesteia, de către un stat membru. Reclamantele susțin că introducerea de către SATV a unei acțiuni în fața instanței naționale nu constituie o măsură care întrerupe termenul de prescripție în sensul acestei dispoziții.