18.4.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 121/43


Acțiune introdusă la 18 februarie 2017 – Jiangsu Seraphim Solar System/Comisia

(Cauza T-110/17)

(2017/C 121/63)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Jiangsu Seraphim Solar System Co. Ltd (Changzhou, Republica Populară Chineză) (reprezentant: Y. Melin, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea articolului 2 din Regulamentul de punere in aplicare (UE) 2016/2146 al Comisiei din 7 decembrie 2016 de retragere a acceptării angajamentului pentru doi producători-exportatori în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2013/707/UE de confirmare a acceptării unui angajament oferit în legătură cu procedurile antidumping și antisubvenție privind importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză pentru perioada de aplicare a măsurilor definitive (JO 2016, L 333, p. 4), în ceea ce o privește pe reclamantă; și

obligarea Comisiei și a oricărui alt intervenient care a susținut Comisia în cursul procesului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un singur motiv.

Potrivit reclamantei, Comisia a încălcat articolul 8 alineatele (1), (9) și (10) și articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036 (1), articolul 13 alineatele (1), (9) și (10) și articolul 16 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1037 (2), atunci când a declarat nevalide facturile conforme și apoi a somat autoritățile vamale, ca și când nicio factură conformă validă nu a fost emisă și comunicată vămii în momentul în care produsele au făcut obiectul declarației de punere în liberă circulație.

Reclamanta invocă în susținerea acestui motiv nelegalitatea articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1238/2013 al Consiliului (3) și a articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1239/2013 al Consiliului (4), care îi atribuie Comisiei competența să declare nevalide facturile conforme.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21).

(2)  Regulamentul (UE) nr. 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 55).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 din 2 decembrie 2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse pentru importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (JO 2013, L 325, p. 1).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1239/2013 din 2 decembrie 2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (JO 2013, L 325, p. 66).