10.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 221/7


Recurs introdus la 11 aprilie 2017 de International Management Group împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 2 februarie 2017 în cauza T-29/15, International Management Group/Comisia Europeană

(Cauza C-183/17 P)

(2017/C 221/09)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: International Management Group (reprezentant: L. Levi, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

anularea hotărârii atacate;

în consecință:

anularea anexei modificate a Deciziei de punere în aplicare din 7 noiembrie 2013 privind programul de acțiune anual 2013 în favoarea Myanmar/Birmanie care urmează a fi finanțate din bugetul general al Uniunii Europene (1), astfel cum a fost adoptată la 16 decembrie 2014;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii în primă instanță.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, recurenta invocă patru motive:

1o)

Încălcarea obligației de motivare — Încălcarea de către Tribunal a obligației de motivare — Denaturarea dosarului

2o)

Încălcarea Regulamentului financiar din 2002 (2) și Regulamentului financiar din 2012 (3) — Încălcarea Regulamentului Comisiei (4) și a Regulamentului delegat al Comisiei (5) — Încălcarea de către Tribunal a obligației de motivare — Denaturarea dosarului

3o)

Încălcarea principiului bunei administrări — Încălcarea obligației de motivare — Încălcarea de către Tribunal a obligație de motivare — Încălcarea Regulamentului financiar din 2002 [articolul 61 alineatul (1) și articolul 60 alineatul (2)]

4o)

Încălcarea principiului bunei administrări — Încălcarea dreptului de a fi ascultat

Recurenta contestă deopotrivă decizia privind respingerea cererii sale de prezentare a raportului OLAF.


(1)  C(2013) 7682 final.

(2)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, cu modificările ulterioare (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198).

(3)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1).

(4)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3).

(5)  Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO 2012, L 362, p. 1).