4.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 253/63


Acțiune introdusă la 24 iunie 2014 – Vego Supermercados/Comisia

(Cauza T-465/14)

2014/C 253/86

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Vego Supermercados, SA (La Coruña, Spania) (reprezentanți: J. L. Buendía Sierra, E. Abad Valdenebro, R. Calvo Salinero și A. Lamadrid de Pablo, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei atacate în măsura în care în cadrul acesteia se califică ansamblul de măsuri care, potrivit deciziei, constituie așa-numitul sistem spaniol în materie de leasing fiscal drept ajutor de stat nou și incompatibil cu piața internă;

în subsidiar, anularea articolelor 1 și 4 din decizia atacată, care identifică investitorii grupurilor de interes economic (GIE) ca fiind beneficiarii pretinselor ajutoare și singurii beneficiari ai ordinelor de recuperare;

în subsidiar, anularea articolului 4 din decizia atacată, în măsura în care prin acesta se dispune recuperarea pretinselor ajutoare;

anularea articolului 4 din decizia atacată, în măsura în care se pronunță cu privire la legalitatea contractelor private încheiate între investitori și alte entități și

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente sunt cele invocate în cauza T-700/13, Bankia/Comisia.