[pic] | COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE |

Bruxelles, 10.12.2008

COM(2008) 840 final

RAPORTUL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CĂTRE CONSILIU

privind aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora

RAPORTUL COMISIEICĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CĂTRE CONSILIU

privind aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (Text cu relevanță pentru SEE)

1. INTRODUCERE

Scopul acestui raport este de a prezenta o vedere de ansamblu cuprinzătoare a modului în care Directiva 2004/38/CE[1] este transpusă în dreptul național și aplicată în viața de zi cu zi. Prin acest raport, Comisia își exercită obligația, în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) din directivă, de a elabora un raport privind punerea în aplicare a directivei și de a îl prezenta Parlamentului European și Consiliului[2].

Comisia va revizui în mod constant această chestiune și va emite rapoarte suplimentare și linii directoare în timp util.

Libera circulație a persoanelor constituie una dintre libertățile fundamentale ale pieței interne, în beneficiul cetățenilor UE, al statelor membre și al competitivității economiei europene. Este unul din drepturile menționate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (articolul 45) . La începuturile proiectului european, numai lucrătorii beneficiau de libera circulație ( articolul 39 din Tratatul CE ). În timp, acest drept a fost extins la toți cetățenii UE. Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al UE un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul Uniunii, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute în tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia (articolul 18 din Tratatul CE) . Aceste limitări și condiții sunt cuprinse în Directiva 2004/38/CE. Directiva a codificat legislația și jurisprudența existente în domeniul liberei circulații și le-a simplificat în scopul facilitării lecturii și al unei mai mari clarități.

Cetățenii din statele membre care au aderat recent la UE se bucură de dreptul nerestricționat de liberă circulație. Dispozițiile tranzitorii se aplică numai accesului la piețele forței de muncă.

Directiva este fundamentală nu numai pentru cele peste 8 milioane[3] de cetățeni UE care locuiesc în alt stat membru, precum și pentru membrii de familie ai acestora, ci și pentru milioanele de cetățeni UE care călătoresc în fiecare an în interiorul UE.

Semnificația dreptului de liberă circulație este accentuată de așteptările cetățenilor UE. Un sondaj recent[4] a arătat că 88% dintre respondenți cunosc acest drept[5], o creștere de 4% de la ultimul sondaj similar din 2002.

Prezentul raport a fost întocmit pe baza mai multor surse, inclusiv un studiu[6] de analiză a conformității dispozițiilor naționale cu directiva, un chestionar privind punerea în aplicare practică a directivei, la care au răspuns statele membre, investigații proprii ale Comisiei, reclamații individuale, cooperarea cu Parlamentul European, rezoluții ale Parlamentului, întrebări și petiții adresate acestuia, discuții cu statele membre cu privire la problemele practice care decurg din aplicarea directivei.

2. MONITORIZAREA TRANSPUNERII DIRECTIVEI

Articolul 40 alineatul (1) din directivă prevede că statele membre trebuie să pună în aplicare, până la 30 aprilie 2006, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma respectivei directive.

În iunie 2005 și ianuarie 2006, Comisia a organizat două întâlniri cu statele membre pentru a răspunde întrebărilor referitoare la interpretarea directivei.

Comunicarea de către statele membre a măsurilor naționale de punere în aplicare a fost incompletă și a suferit întârzieri într-un număr mare de cazuri. Între iunie 2006 și februarie 2007, Comisia a inițiat proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, în conformitate cu articolul 226 din Tratatul CE, împotriva a 19 state membre[7] deoarece acestea nu au comunicat textul dispozițiilor de drept intern adoptate pentru a transpune directiva. De atunci, întrucât toate statele membre au adoptat treptat măsurile de transpunere, procedura de încălcare pentru necomunicare a fost oprită.

Directiva a fost deja încorporată[8] în Acordul SEE, dar nu se aplică încă în țările SEE non-UE, deoarece îndeplinirea cerințelor constituționale naționale este încă în curs de realizare în Norvegia.

3. CONFORMITATEA MăSURILOR DE TRANSPUNERE

În general, transpunerea Directivei 2004/38/CE nu este satisfăcătoare. Niciun stat membru nu a transpus integral directiva în mod eficient și corect. Niciun articol din directivă nu a fost transpus în mod eficient și corect de către toate statele membre.

Pe de altă parte, statele membre au adoptat, în unele domenii, măsuri de transpunere care sunt mai favorabile pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora decât cele prevăzute de directivă[9].

Deși problemele de conformitate în Cipru, Grecia, Finlanda, Luxemburg, Malta, Portugalia și Spania sunt legate numai de unele dintre dispozițiile directivei, părți considerabile și dispoziții esențiale ale directivei au fost transpuse incorect în majoritatea statelor membre.

Această parte a raportului stabilește aspecte de conformitate pe baza structurii din directivă.

3.1. Membrii familiei

În general, transpunerea definiției membrilor de familie în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) este satisfăcătoare.

Transpunerea cu privire la drepturile altor membri de familie în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) este mai puțin satisfăcătoare. Treisprezece[10] state membre nu au transpus corect articolul 3 alineatul (2). Pe de altă parte, zece state membre[11] l-au transpus într-un mod mai favorabil prin extinderea dreptului automat de a locui împreună cu cetățeanul UE și la această categorie de membri de familie.

Cuplurile de același sex se bucură de drepturi depline de liberă circulație și ședere în treisprezece state membre[12] care consideră partenerii înregistrați ca membri de familie.

În urma unei hotărâri a Curții de Justiție la 23 septembrie 2003[13], Danemarca, Irlanda, Finlanda și Regatul Unit au condiționat dreptul de ședere al membrilor de familie din țările terțe de șederea lor legală anterioară într-un alt stat membru. Șapte state membre[14] au adoptat aceeași interpretare prin instrucțiuni administrative.

Aplicarea acestei cerințe suplimentare, care nu este prevăzută în directivă, a dus la un mare număr de reclamații.

La 25 iulie 2008, în cauza C-127/08 Metock , Curtea de Justiție a hotărât că cerința șederii legale anterioare este contrară prevederilor directivei. Este important de subliniat faptul că, în conformitate cu instanța națională relevantă, niciuna dintre căsătoriile din cauza Metock nu era o căsătorie de conveniență. Curtea de Justiție a reiterat că directiva nu împiedică statele membre să lupte împotriva abuzurilor care au ca obiect drepturile comunitare, inclusiv căsătoriile de conveniență, în condițiile prevăzute la articolul 35.

Această hotărâre a provocat controverse considerabile în unele state membre, în special în Danemarca, unde s-a sugerat că a fost creată o portiță în legislația privind imigrarea care ar putea permite resortisanților țărilor terțe să își „regularizeze” mai ușor situația, căsătorindu-se cu un cetățean al UE (a se vedea punctul 3.8.3 de mai jos) .

3.2. Dreptul de intrare

Transpunerea articolului 5 alineatul (2) este adeseori incorectă și/sau incompletă, iar deficiențele legislative generează frecvent încălcări ale drepturilor membrilor de familie, în special cei care sunt resortisanți ai țărilor terțe.

Numai șapte state membre[15] au introdus în legislația proprie facilități speciale pentru membrii de familie, vizând obținerea vizei de intrare. Bulgaria și Germania par să asigure facilitarea în practică. Cinci state membre[16] nu prevăd scutirea de viză pentru membrii de familie care dețin un permis de ședere eliberat de un alt stat membru.

Problemele practice suplimentare întâlnite de către membrii de familie din țările terțe sunt generate de faptul că nu se face diferența între resortisanții țărilor terțe și membrii de familie din țări terțe ai cetățenilor UE, care se bucură de anumite drepturi în conformitate cu directiva. Aceștia trebuie încă, adeseori, să prezinte o serie de documente împreună cu cererea lor de viză de intrare, cum ar fi o atestare de găzduire, resurse suficiente, scrisoare de invitație sau bilet dus-întors.

Articolul 5 alineatul (4) care prevede dreptul de intrare pentru cetățenii UE și membrii lor de familie care sosesc la frontieră fără documentele de călătorie sau, dacă este cazul, vizele de intrare necesare este de multe ori transpus și aplicat incorect. A fost transpus incorect în Belgia, Letonia și Suedia. Șase state membre[17] nu au transpus deloc această dispoziție.

3.3. Dreptul de ședere pentru o perioadă de cel mult trei luni

Majoritatea statelor membre a transpus în mod corect articolul 6. Cu toate acestea, există unele probleme de încadrare în norme. Italia, Ungaria, Slovenia și Spania condiționează dreptul de ședere de intrarea legală pe teritoriul țării a membrului de familie dintr-o țară terță. Grecia, Luxemburg și Slovenia leagă dreptul de ședere de durata vizei de intrare. Conform dreptului comunitar, astfel cum este confirmat de jurisprudență[18], drepturile de ședere nu pot fi refuzate doar pe motivul că membrul de familie a intrat în mod ilegal pe teritoriul statului membru sau că viza sa de intrare a expirat.

Numai Danemarca, Finlanda, Malta și Suedia prevăd în mod corect un tratament mai favorabil pentru cei aflați în căutare de locuri de muncă, fără formalități în raport cu dreptul de ședere în conformitate cu articolul 6, având în vedere considerentul 9.

3.4. Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni

3.4.1. Condiții aferente acestui drept

Majoritatea statelor membre a transpus în mod corect articolul 7 alineatul (1). Estonia și Spania nici nu necesită cetățenilor UE satisfacerea oricăreia dintre condițiile stabilite la articolul 7 alineatul (1), dreptul de ședere fiind acordat numai pe baza deținerii cetățeniei Uniunii.

Republica Cehă recunoaște dreptul de ședere numai atunci când familia dispune de găzduire satisfăcătoare. Malta solicită cetățenilor UE să obțină un permis de muncă pentru a beneficia de dreptul de ședere ca lucrători[19]. Aceste cerințe sunt contrare dreptului comunitar. În Slovenia și Slovacia, cetățenii UE nu au drepturi de ședere în calitate de membri de familie ai altui cetățean UE, ceea ce face mai dificilă pentru ei obținerea unui drept de ședere în aceste țări.

În ceea ce privește membrii de familie ai a studenților, douăsprezece state membre[20] nu au făcut uz de opțiunea de la articolul 7 alineatul (4) de a restrânge domeniul de aplicare numai la soț/soție și copii în întreținere. Alte state membre au făcut uz de opțiune, însă opt[21] dintre ele nu au transpus corect obligația de a facilita intrarea și șederea pentru ascendenții și descendenții direcți ai studentului.

Articolul 7 alineatul (3), care prevede păstrarea statutului de lucrător, nu este transpus în mod corect în șaptesprezece state membre[22], mai ales din cauza faptului că legea prevede păstrarea dreptului de ședere, dar nu și a statutului de lucrător, care este un concept mai larg. Păstrarea statutului de lucrător are efecte nu numai asupra dreptului de ședere, ci oferă, de asemenea, o protecție suplimentară împotriva expulzării, posibilitatea de a dobândi dreptul de ședere permanentă în condiții favorabile și un dreptul nerestricționat de tratament egal.

3.4.2. Formalități administrative referitoare la cetățenii UE

În conformitate cu articolul 8 alineatul (1), statele membre pot cere cetățenilor UE să se înregistreze. Irlanda este singurul stat membru fără un sistem de înregistrare.

Republica Cehă, Slovacia și Regatul Unit dispun de un sistem opțional de înregistrare. Alte state membre obligă cetățenii UE să se înregistreze și, în general, transpun corect directiva în legislația lor.

Cu toate acestea, douăsprezece state membre[23] au transpus noțiunea de „resurse suficiente” în mod incorect sau ambiguu. Problemele sunt legate în special de stabilirea unei sume minime considerată ca fiind suficientă și de neluarea deciziei pe baza circumstanțelor personale.

Belgia, Ungaria, Țările de Jos și Suedia au adoptat instrucțiuni detaliate privind evaluarea resurselor suficiente. Letonia și Republica Cehă au instrucțiuni detaliate cu privire la modul de evaluare a noțiunii de „sarcină excesivă”.

3.4.3. Formalități administrative referitoare la membrii de familie din țări terțe

Cele mai multe dificultăți de transpunere în acest domeniu se referă la permisul de ședere eliberat membrilor de familie din țări terțe, la valabilitatea acestui permis și la documentele justificative care trebuie prezentate împreună cu cererea.

O problemă serioasă este că, într-un număr de state membre, permisul de ședere nu este numit „permis de ședere pentru un membru de familie al unui cetățean al Uniunii”, în conformitate cu articolul 10. Poate fi dificil, pentru membrii de familie în cauză, să demonstreze că situația lor se încadrează în prevederile directivei, și nu în normele naționale mai restrictive privind străinii.

3.5. Păstrarea dreptului de ședere în caz de deces, plecare sau divorț

În ceea ce prive ște păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie care sunt ei înșiși cetățeni ai UE, transpunerea este satisfăcătoare. Nu este cazul pentru membrii de familie dintr-o țară terță, pentru care transpunerea este adesea problematică.

Austria, Danemarca, Irlanda, Letonia, Slovenia și Slovacia nu au transpus complet articolul 12 alineatul (2) și articolul 13 alineatul (2), omițând posibilitatea de păstrare a dreptului de ședere pentru membrii de familie ai unei persoane care satisface condițiile păstrării acestui drept. Polonia, pe de altă parte, a adoptat reguli mai favorabile, care permit membrilor de familie să își păstreze dreptul de ședere fără a fi nevoie să se demonstreze că membrul de familie este un lucrător, o persoană care desfășoară activități independente sau o persoana care dispune de resurse suficiente.

3.6. Păstrarea dreptului de ședere – articolul 14

Numai zece state membre [24] au transpus în mod explicit dispoziția de interzicere a verificării sistematice a condițiilor anexate dreptului de ședere.

Treisprezece state membre[25] nu exclud expulzarea ca o consecință automată a recurgerii la sistemul de asigurări sociale.

3.7. Dreptul de ședere permanentă

În plus față de o serie de probleme minore legate de transpunerea dreptului de ședere permanentă în conformitate cu articolul 16, cele mai grave probleme se referă la dobândirea dreptului de ședere permanentă după cinci ani de ședere continuă. Ungaria condiționează în mod incorect acest drept de condițiile legate de dreptul de ședere. Belgia și Regatul Unit nu țin cont, în mod incorect, de perioadele de ședere dobândite de cetățenii UE înainte de aderarea țărilor lor la UE.

Un mare număr de state membre[26] a avut probleme cu transpunerea articolului 17, care prevede reguli mai favorabile pentru dobândirea dreptului de ședere permanentă pentru persoanele care nu mai lucrează.

3.8. Restrângerea dreptului de intrare și dreptului de ședere din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică

Capitolul VI din directivă prevede dreptul statelor membre de a refuza intrarea sau de a expulza cetățenii UE și membrii familiei lor, dar supune acest drept unor garanții materiale și procedurale riguroase care asigură existența unui echilibru echitabil între interesele statelor membre și ale cetățenilor UE. Acesta este unul dintre capitolele directivei pentru care transpunerea este mai adesea insuficientă sau incompletă.

Cei care beneficiază de dreptul de liberă circulație au obligații față de statul membru gazdă, prima dintre acestea fiind să respecte legile sale. Directiva permite statelor membre să expulzeze infractorii. Aceasta asigură că există întotdeauna o evaluare de la caz la caz și prevede că măsurile luate pe motive de ordine sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a persoanei în cauză, care trebuie să constituie un pericol real, prezent și suficient de grav pentru unul dintre interesele fundamentale ale societății. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Autoritățile naționale trebuie, de asemenea, să țină cont de durata anterioară a șederii cetățenilor UE pe teritoriul său, precum și de vârstă, de starea de sănătate, de situația familială și economică, de integrarea socială și culturală și de dimensiunea legăturilor cu țara de origine.

Italia și Finlanda[27] prevăd expulzări automate în cazul în care cetățenii UE comit o infracțiune de o anumită gravitate.

Italia a introdus, de asemenea, un sistem care sporește durata de detenție pentru infractorii aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul său la data comiterii unei infracțiuni. Curtea de Justiție a hotărât de mai multe ori că nerespectarea de către un cetățean UE a procedurilor administrative privind șederea poate fi sancționată numai într-un mod proporțional și nediscriminatoriu.

3.8.1. Garanții materiale (articolele 27 - 28)

Dată fiind importanța garanțiilor care stipulează condițiile în care statele membre pot restrânge dreptul de liberă circulație, faptul că numai patru dintre statele membre[28] au transpus corect aceste garanții constituie o dezamăgire.

Problemele de transpunere sunt adesea legate de netranspunerea normelor de limitare a prerogativelor administrative, și anume, de faptul că restricțiile nu ar trebui invocate în scopuri economice. Gradul de transpunere nesatisfăcătoare este atenuat de faptul că garanțiile par a fi aplicate corect de către instanțele și autoritățile naționale, în ciuda absenței unor instrucțiuni clare și stricte de exercitare a prerogativelor judiciare și administrative. Acest lucru constituie una dintre principalele deficiențe ale transpunerii.

Indiferent de aplicarea practică a garanțiilor, este esențial ca acestea să fie transpuse în mod explicit, cel puțin pentru a oferi cetățenilor UE o descriere clară și cuprinzătoare a drepturilor lor. De asemenea, statele membre ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a simplifica măsurile de transpunere, pentru că, adeseori, doar un expert poate înțelege efectul lor.

Ca o expresie a principiului subiacent al proporționalității, directiva consolidează protecția împotriva expulzării pentru cetățenii UE care au locuit în statul membru gazdă pentru o perioadă mai lungă de timp. În timp ce cetățenii UE care au drept de ședere pot fi expulzați din motive de ordine publică sau siguranță publică, cei care au drept de ședere permanentă pot fi expulzați numai pe motive grave de ordine publică sau de siguranță publică [articolul 28 alineatul (2)] . Cei care au locuit în statul membru gazdă pentru o perioadă anterioară de zece ani pot fi expulzați numai pe motive imperative de siguranță publică . Aceeași protecție este acordată minorilor, cu excepția cazului în care expulzarea este necesară în interesul acestora, astfel cum este prevăzut în Convenția privind drepturile copilului [articolul 28 alineatul (3)] .

Statele membre rămân competente pentru a defini și a modifica noțiunile de ordine publică și siguranță publică. Cu toate acestea, punerea în aplicare nu poate trivializa diferența dintre domeniul de aplicare al articolului 28 alineatul (2) și cel al articolului 28 alineatul (3) sau extinde conceptul de siguranță publică la măsuri care ar trebui să fie reglementate de ordinea publică.

3.8.2. Garanții procedurale (articolele 30 - 31)

Transpunerea garanțiilor procedurale nu este satisfăcătoare. Numai patru state membre[29] au transpus corect garanțiile. Cele mai multe probleme în acest domeniu par a proveni din transpunerea inexactă.

În cazuri de urgență absolută, Franța nu aplică nicio garanție procedurală. Cetățeanul UE nu primește nicio notificare scrisă a deciziei de expulzare, nu este informat cu privire la motivele pentru care a fost luată decizia și nu are niciun drept de recurs înainte de aplicarea deciziei.

Mai mult de jumătate din statele membre nu a transpus corect termenul de timp permis pentru părăsirea teritoriului în caz de expulzare.

Transpunerea referitoare la accesul la căile de recurs judiciare și administrative este, în general, corectă. În Regatul Unit, dreptul de recurs este acordat doar acelor cetățeni UE și membrilor familiilor acestora care dovedesc că beneficiază de dreptul de liberă circulație. Cei cu privire la care autoritățile din Regatul Unit consideră că nu a fost furnizată nicio dovadă nu sunt informați cu privire la dreptul de recurs. Directiva prevede ca toate deciziile să fie supuse unor căi de recurs.

3.8.3. Abuzuri și fraude (articolul 35)

Dreptul comunitar nu ar trebui să facă obiectul abuzurilor. În conformitate cu articolul 35, statele membre pot adopta măsuri pentru a preveni abuzurile, cum ar fi căsătoriile de conveniență, lucru confirmat de Curtea de Justiție în hotărârea Metock . În cazul în care există îndoieli despre caracterul real al unei căsătorii, statele membre pot ancheta pentru a stabili dacă drepturile acordate prin directivă fac obiectul unui abuz, de exemplu pentru a ocoli normele naționale privind imigrația, și pot refuza sau retrage drepturile de intrare sau de ședere în cazul în care abuzul este dovedit. Directiva prevede respectarea principiului proporționalității și a garanțiilor procedurale stabilite la articolele 30 și 31.

În pofida importanței sale, articolul 35 nu a fost transpus de către toate statele membre.

4. EVALUAREA APLICăRII ÎN PRACTICă

În cele treizeci de luni de la data intrării în vigoare a directivei, Comisia a primit peste 1 800 de reclamații individuale, 40 de întrebări din partea Parlamentului și 33 petiții privind aplicarea acesteia. Ea a înregistrat 115 reclamații[30] și a deschis cinci cazuri de încălcare pentru aplicarea incorectă a directivei.

Problemele ridicate de reclamanți față de Comisie, Parlament și SOLVIT[31] corespund constatărilor prezentului raport.

Problemele care dezvăluie o încălcare persistentă a drepturilor de bază ale cetățenilor UE sunt în cea mai mare parte legate de:

- dreptul de intrare și de ședere al membrilor de familie din țări terțe (probleme cu vizele de intrare sau la trecerea frontierei, cazuri în care condițiile aferente dreptului de ședere nu au fost prevăzute în directivă și eliberarea cu întârziere a permiselor de ședere) ,

- cerința pentru cetățenii UE de a prezenta, la depunerea cererilor de ședere, documente suplimentare care nu sunt prevăzute în directivă.

5. MăSURI DE ADOPTAT

Responsabilitatea de a asigura că directiva este corect transpusă și pusă în aplicare și că cetățenii UE sunt informați despre drepturile lor revine statelor membre. Netranspunerea anumitor dispoziții, în totalitate sau în parte, generează situații de incertitudine juridică, care pot duce la adoptarea unor soluții legislative sau administrative care ar putea restrânge drepturile cetățenilor UE și ale membrilor familiilor acestora.

Comisia va face eforturi suplimentare pentru a se asigura că directiva este corect transpusă și pusă în aplicare în cadrul UE. Pentru a atinge acest rezultat, Comisia va utiliza pe deplin competențele care îi revin în temeiul tratatului și va lansa proceduri de încălcare atunci când este necesar. Se va acorda prioritate cele mai grave probleme identificate în capitolul 4 din prezentul raport.

De asemenea, Comisia va continua să lucreze la nivel tehnic cu statele membre. În septembrie 2008, Comisia a creat un grup de experți din statele membre pentru a identifica dificultățile și a clarifica aspectele de interpretare a directivei. Două reuniuni ale grupului de experți au identificat o serie de aspecte care necesită discuții și clarificări suplimentare, în special în ceea ce privește aspectele criminalității și abuzurilor. A fost pregătit un chestionar pentru a înțelege preocupările statelor membre de pe teren și pentru a culege date statistice și practici optime. Grupul va continua să se întrunească, în mod periodic.

Comisia intenționează să ofere informații și asistență atât statelor membre, cât și cetățenilor UE, prin emiterea unor orientări în prima jumătate a anului 2009 cu privire la o serie de aspecte identificate ca fiind problematice cu privire la transpunere sau punere în aplicare, cum ar fi expulzările și combaterea abuzurilor, în scopul de a oferi îndrumări pentru rezolvarea acestora.

Statele membre și Parlamentul European nu sunt singurele părți interesate cu care Comisia trebuie să lucreze intens. Cetățenii UE trebuie să fie informați în continuare despre drepturile de care beneficiază în temeiul directivei. În acest scop, Comisia va continua să trateze furnizarea de informații cu privire la directivă ca pe o prioritate și va distribui în continuare un ghid simplificat pentru cetățenii UE[32], folosind astfel internetul în mod optim, în special prin portalul „Europa voastră”, crearea unui articol pe Wikipedia cu privire la dreptul de liberă circulație și „fișe” simple explicând drepturile cetățenilor.

Comisia va încuraja și sprijini statele membre să lanseze campanii de sensibilizare pentru a informa cetățenii UE despre drepturile lor în temeiul directivei, astfel cum se prevede la articolul 34. Grupul de experți va examina și va disemina cele mai bune practici în acest sens.

6. CONCLUZII

În acest stadiu, nu este necesar să se propună modificări ale directivei. Directiva trebuie să fie pusă în aplicare de către statele membre în mod mai eficient. Aspectele dificile de interpretare care au apărut până în prezent pot fi abordate în mod satisfăcător prin emiterea unor linii directoare în urma unor discuții și clarificări suplimentare.

Un al doilea raport privind punerea în aplicare a directivei va fi prezentat în timp util.

ANEXĂ

SITUAȚIA TRANSPUNERII DIRECTIVEI 2004/ 38

---

Legendă |

Tratament mai favorabil |

Corect și complet |

Ambiguu |

Incorect și/sau incomplet |

Netranspus în niciun fel |

1. Cifre globale privind transpunerea directivei 2004/38

[pic]

2. Situația pe state membre

[pic]

3. Situația pe articole

[pic]

[1] Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.4.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).

[2] A se vedea și rezoluția Parlamentului European din 15 noiembrie 2007 privind aplicarea Directivei 2004/38/CE - P6_TA(2007)0534.

[3] Al cincilea raport privind cetățenia Uniunii (1 mai 2004 – 30 iunie 2007) - COM(2008) 85.

[4] Sondaj Eurobarometru Flash nr. 213, cu participarea a peste 27 000 cetățenii UE selectați aleatoriu, în noiembrie 2007.

[5] Conform celui mai recent raport de activitate trimestrial care acoperă perioada între ianuarie și martie 2008 ( ec.europa.eu/europedirect/call_us/statistics/index_en.htm ), cea mai mare parte din întrebările transmise serviciului EUROPE DIRECT se referă la aspecte transfrontaliere (a călători, a munci, a trăi sau a studia într-un alt stat membru) - 22%. Între ianuarie și octombrie 2006, 84% din întrebările la care a răspuns Serviciul de orientare pentru cetățeni se refereau la aceste drepturi (Raport de analiză - ce ne spune baza de date - ec.europa.eu/citizensrights/front_end/about/index_en.htm).

[6] Studiul reflectă situația transpunerii la 1 august 2008.

[7] Toate statele membre, cu excepția DK, IE, NL, AT, SI, SK, BG și RO.

[8] Decizia Comitetului mixt al SEE nr. 158/2007 din 7 decembrie 2007.

[9] Pentru mai multe detalii, a se vedea graficele din anexă.

[10] AT, BE, DE, ES, FR, IT, LT, LU, HU, PL, SI, SE și UK.

[11] BG, CZ, DK, EE, FI, LV, MT, NL, RO și SK.

[12] BE, BG, CZ, DK, FI, IT, LT, LU, PT, NL, ES, SE și UK.

[13] Cauza C-109/01 Akrich.

[14] AT, CZ, DE, EL, CY, MT și NL.

[15] CY, CZ, EL, PL, PT, RO și ES.

[16] AT, DK, ES, IE și UK.

[17] AT, DK, EE, IT, LT și DE.

[18] Cauza C-459/99 MRAX.

[19] Cerința de a obține un permis de muncă înainte de a avea dreptul de a munci nu constituie o eliberare automată a permiselor de muncă, care ar fi permisă în conformitate cu dispozițiile tranzitorii privind libera circulație a lucrătorilor.

[20] AT, BG, DK, EE, ES, IE, IT, LT, LV, PT, SI și SK.

[21] CZ, DE, FI, FR, LU, PL, RO și SE.

[22] AT, BE, CZ, DE, FR, HU, IE, IT, LT, LV, NL, PL, RO, SK, SI, SE și UK.

[23] BG, DE, EL, FI, IE, IT, LU, LV, NL, RO, SE și SI.

[24] BE, CY, DE, EL, FI, LU, MT, NL, PL și PT.

[25] AT, BE, BG, DE, DK, EE, FR, HU, IE, IT, LV, RO și SK.

[26] AT, BE, BG, DE, DK, EE, HU, IE, LV, SE, SI și SK.

[27] FI prevede expulzarea automată pe motive imperative de siguranță publică.

[28] CY, EL, MT și PT.

[29] CY, LT, ES și PT.

[30] 106 reclamații rămân în continuare deschise.

[31] SOLVIT, o rețea online de rezolvare a problemelor, în care statele membre UE lucrează împreună pentru a rezolva problemele care decurg din aplicarea necorespunzătoare a legislației pieței interne de către autoritățile publice, a rezolvat 133 din 199 de cazuri legate de permisele de ședere și 43 din 65 de cazuri legate de vize. În 2007, libera circulație a persoanelor a constituit cea de-a treia problemă, ca anvergură, din volumul cazurilor SOLVIT (15%) .

[32] Ghid despre cum se obțin cele mai bune rezultate din Directiva 2004/38/CE, disponibil la http://ec.europa.eu/commission_barroso/barrot/policies.