52008DC0301

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 14.5.2008

COM(2008) 301 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE CONSILIU, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

privind rezultatele negocierilor referitoare la strategiile și programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE CONSILIU, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

privind rezultatele negocierilor referitoare la strategiile și programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013

INTRODUCERE

Noua generație de programe europene sectoriale si regionale în domeniul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013 presupune sprijinul Comunității pentru noi investiții de aproximativ 347 de miliarde euro, constituind astfel al doilea post ca mărime în bugetul comunitar. Aceste resurse reflectă determinarea constantă a Uniunii de a reduce disparitățile dintre state membre, regiuni și persoane în ceea ce privește standardele de viață și nivelurile de oportunități și de a promova coeziunea economică, socială și teritorială în contextul economiei globale. Resursele sunt concentrate asupra statelor membre și asupra regiunilor care se încadrează în obiectivul de convergență[1] (acoperind 35% din populația Uniunii, cu 81,5% din resursele de investiție disponibile[2]) și, chiar în mod mai hotărât decât în trecut, asupra factorilor de competitivitate, în acord cu prioritatea absolută a Uniunii, agenda de la Lisabona pentru creștere economică și ocupare a forței de muncă. Politica de coeziune constituie sursa majoră de susținere financiară din partea Uniunii pentru strategia de creștere economică și de ocupare a forței de muncă și prin implicarea actorilor regionali și locali asigură realizarea respectivei strategii la fața locului.

La baza procesului de negociere între Comisie și autoritățile naționale și regionale a stat o abordare strategică, garantând că strategiile naționale și programele operaționale se concentrează asupra priorităților majore ale UE, ținând cont, în același timp, de contextele naționale și regionale. În urma acestui dialog intensiv din ultimul an și jumătate, toate cele 27 de cadre strategice naționale de referință (CSNR) sunt acum în aplicare, împreună cu 429 din cele 455 de programe operaționale prevăzute.

Valoarea adăugată a procesului de negociere depășește cu mult resursele financiare. Discuțiile cu statele membre, cu regiunile, cu partenerii și cu actorii locali au demonstrat că politica a jucat rolul de catalizator pentru schimbare. Aceasta a oferit o platformă pentru elaborarea de strategii regionale și sectoriale eficace care să intensifice creșterea economică, să genereze locuri de muncă mai multe și mai bune și să îmbunătățească mecanismele financiare și de punere în aplicare, realizând un impact pe termen lung și o utilizare mai eficace a fondurilor publice. Ca rezultat al procesului de negociere, calitatea programelor s-a îmbunătățit în mod considerabil și conținutul lor a devenit adaptat mai îndeaproape la prioritățile majore ale Comunității.

Această comunicare prezintă o sinteză a acestor realizări[3].

POLITICA DE COEZIUNE SE ADRESEAZă PROBLEMELOR DE AZI DAR șI PROVOCăRILOR VIITOARE

Disparitățile regionale continuă să fie o provocare în contextul unei Uniuni Europene extinse și a concurenței crescute la scară globală. De aceea este esențial ca politica de coeziune să susțină regiunile și statele membre mai puțin dezvoltate ca să le ajungă din urmă pe cele dezvoltate și să reducă disparitățile regionale. S-au făcut eforturi în toate statele membre pentru a identifica necesitățile teritoriale și pentru a dezvolta strategii care să reducă dezechilibrele intraregionale si interregionale.

Pentru a proceda conform scopurilor politicii și Tratatului, noua generație de programe de coeziune pentru 2007-2013 aduce o contribuție semnificativă la realizarea obiectivelor UE pentru creștere economică și ocupare a forței de muncă. Aceasta este astfel complet adaptată principalelor priorități economice și politice ale UE, susținând dezvoltarea durabilă prin consolidarea creșterii economice, a competitivității, a ocupării forței de muncă și a integrării sociale și prin protejarea și îmbunătățirea calității mediului[4].

În același timp, prin intermediul unei abordări politice integrate, politica de coeziune vine în sprijinul persoanelor, al întreprinderilor, al orașelor, al regiunilor, al statelor membre cât și al țărilor candidate, pentru a le ajuta să depășească provocări globale de natură și amploare fără precedent, pentru asigurarea unui viitor mai bun și mai sigur. Comisia a identificat un număr de astfel de provocări în cel de-al patrulea raport al său privind coeziunea[5] și într-o comunicare recentă pentru revizuirea bugetului 2008/2009[6]. Secțiunile de mai jos scot în evidență felul în care programele se adresează deja acestor provocări.

Politica de coeziune, la baza agendei de la Lisabona

Noua generație de politică de coeziune pentru 2007-2013 este decisivă pentru agenda de la Lisabona, ca rezultat al unui număr de reforme esențiale introduse pentru noua perioadă de programare. Un rezultat esențial al negocierii este creșterea considerabilă, prin comparație cu trecutul, a investițiilor care susțin agenda creșterii economice și de ocupare a forței de muncă, în special în domeniile inovației, cercetării, competențelor și capitalului uman. În regiunile mai puțin dezvoltate din UE-27, în conformitate cu obiectivul de convergență, 65% din fonduri sunt destinate cheltuielilor legate de strategia de la Lisabona , în timp ce regiunile mai dezvoltate, în conformitate cu obiectivul de competitivitate regională și de ocupare a forței de muncă, preconizează să investească 82% din fonduri în priorități legate de strategia de la Lisabona. Mai precis, în regiunile de convergență din statele membre ale UE-15, 74% din investiții au fost alocate pentru cheltuieli legate de strategia de la Lisabona, iar în regiunile de competitivitate regională și de ocupare a forței de muncă au fost alocate 83% din investiții. Aceste cifre variază, totuși, în funcție de statele membre și de regiuni. În vârful clasamentului, regiunile de convergență din Portugalia și Spania vizează în medie 80% din suma totală alocată, în timp ce regiunile de competitivitate din Austria dedică 92% iar cele din Danemarca și Suedia 91% din suma totală priorităților de la Lisabona.

Rezultatele pentru statele membre ale UE-12 demonstrează integrarea priorităților de la Lisabona în documentele lor de programare, în ciuda cererii de resurse din partea multor altor sectoare ale economiei și în lipsa obligației legale de a aloca cheltuieli[7]. Alocația legată de Strategia de la Lisabona în aceste țări este, în medie, de 59% (de exemplu în Polonia 64%, în Slovacia 59%, în România 52%).

Strategia de creștere economică și de ocupare a forței de muncă este de asemenea importantă în programele din cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană . Aproape jumătate din resursele din cadrul acestui obiectiv vor fi folosite pentru acțiunile legate de Strategia de la Lisabona, punându-se accentul în mod special pe cercetare și inovație (27% din bugetul total alocat acestei priorități).

Răspunzând la globalizare și la schimbarea structurală

Amplificarea fenomenului globalizării și concurența intensă pe piața mondială oferă noi oportunități statelor membre, regiunilor și orașelor dar, în același timp, impune un efort de adaptare la schimbările structurale și organizarea consecințelor lor sociale, cât și o mai bună funcționare a pieței interne

Asigurarea accesibilității la centrul pieței europene și ușurarea accesului către noile piețe sunt condiții preliminare pentru creșterea investițiilor private, pentru mărirea pieței unice și pentru stimularea dezvoltării economice. Regiunile de convergență, în special cele din UE-12, au un deficit important în ceea ce privește infrastructura de transport; de aceea, investițiile considerabile în transport rămân o prioritate majoră în condițiile necesităților de resurse (82 de miliarde euro în total sau 24% din fondurile totale). Dat fiind punctul de plecare, utilitatea marginală a unor astfel de investiții este mare și creșterea prevăzută în productivitatea totală a factorilor este de mărime considerabilă. Investițiile în transportul durabil, cum ar fi transportul public urban, transportul feroviar (în Polonia se așteaptă ca lungimea rețelei feroviare îmbunătățite să se tripleze, ajungând de la 538 de km la 1 786 de km) și sistemele de transport multimodal și inteligent se ridică la aproape 35 de miliarde euro[8], ceea ce reprezintă o creștere de 71% față de perioada 2000-2006. Sumele alocate în domeniul transportului pentru a fi investite în prioritățile TEN-T se ridică la aproape 38 de miliarde euro, cu 13 miliarde euro mai mult decât în perioada 2000-2006 (România preconizează să folosească 72% din sumele alocate în domeniul transportului pentru proiectele TEN-T). În plus, investițiile în legături de transport împreună cu alte intervenții transsectoriale au efecte de coeziune asupra tuturor regiunilor dar sunt importante mai ales pentru zonele cu handicapuri speciale, cum ar fi zonele cu densitate redusă a populației și regiunile ultraperiferice.

Susținerea regiunilor europene astfel încât să beneficieze de lumea în schimbare necesită investiții în competitivitatea perfecționată prin dezvoltarea cunoașterii, a inovației și prin sprijinirea progresului științific și tehnologic european astfel încât să se poată construi pe baza avantajului său comparativ. Investind în capitalul uman și fizic, politica de coeziune ajută la stimularea forței de muncă europene și la productivitatea totală a factorilor, un rezultat mult dorit pentru a-și păstra avantajul competitiv.

În mod încurajator, statele membre au dat prioritate investițiilor în domeniul cercetării, al dezvoltării și al inovațiilor , prin stabilirea de scopuri ambițioase care le dau posibilitatea să se apropie de obiectivul Lisabona 2010 de a investi 3% din PIB în sectorul respectiv. Politica de coeziune își va aduce contribuția în domeniul cercetării, al dezvoltării și al inovațiilor cu peste 86 de miliarde euro, ceea ce reprezintă 25% din resursele politicii de coeziune. Cazul Spaniei iese în evidență: deși sprijinul financiar acordat acestei țări a scăzut cu aproximativ 42% față de perioada 2000-2006, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare sunt stabilite la mai mult de dublu în termeni absoluți, la aproximativ 8 miliarde euro sau 23% din pachetul financiar total. În unele din țările UE-15, partea din fondurile de coeziune totale alocate cercetării, dezvoltării și inovațiilor este remarcabil de mare (70% în Danemarca și aproximativ 50% în Finlanda și Austria). În statele membre din UE-12, aproximativ 20% din bugetul total pentru coeziune este alocat cercetării, dezvoltării și inovațiilor. Toate aceste rezultate reflectă eforturile făcute în timpul negocierilor pentru a da prioritate cercetării, dezvoltării și inovațiilor, dezvoltând potențialul și capacitățile de cercetare existente (Slovacia), căutând noi oportunități (Regatul Unit), oferind sprijin pentru cercetători și pentru studiile postuniversitare în domeniul științei (Slovenia, Letonia, Estonia, Ungaria și Lituania) și, în mod mai general, promovând transferul de tehnologie și de cunoștințe, grupurile inovatoare și parteneriatele cercetare-dezvoltare-activitate economică.

Strâns legate de agenda de inovare sunt eforturile din cadrul programelor care dezvoltă economii de servicii bazate pe cunoaștere prin investiții în educația și formarea profesională în domeniul tehnologiei informației și comunicării (TIC), în serviciile online către întreprinderi și către cetățeni și într-o infrastructură durabilă de bandă largă. Accesul la internet în bandă largă și utilizarea strategică a tehnologiei informației și comunicării (TIC) au fost larg recunoscute ca fiind importante pentru creșterea și dezvoltarea economică și ca factori determinanți pentru coeziunea socială, economică și teritorială. Regiunile care exploatează în mod eficient tehnologia informației și comunicării (TIC) sunt mai bine pregătite pentru a răsturna tendințele de depopulare și delocalizare a activităților economice dar și pentru a crește oportunitățile și integrarea individuale. Investițiile totale ale politicii de coeziune în servicii, în servicii de tehnologia informației și comunicării (TIC) și în infrastructură sunt așteptate să fie mai mult decât duble în comparație cu perioada de programare anterioară, ajungând la 15,3 miliarde euro, Polonia, Italia, Grecia, Slovacia și Spania angajându-se fiecare cu cele mai mari bugete (peste 1 miliard euro).

Transformarea investițiilor în inovații și a cunoașterii și a tehnologiei în locuri de muncă noi necesită eforturi pentru a promova dezvoltarea activității economice în domenii cum ar fi serviciile de sprijinire a spiritului antreprenorial și a activității economice , ajutând întreprinderile, mai ales IMM-urile, să-și mărească competitivitatea și să aibă acces la piețele internaționale. Sprijinul în aceste domenii se ridică la aproximativ 27 de miliarde euro (8% din fondurile politicii de coeziune). De exemplu, Finlanda va sprijini înființarea de întreprinderi cu 343 de milioane euro, în timp ce investițiile politicii de coeziune în Polonia sunt stabilite pentru a contribui la reducerea prevăzută a numărului de zile necesar pentru a înființa o întreprindere de la 60 la 7. Suma de 2,8 miliarde euro va fi folosită pentru a ajuta persoanele fizice să demareze noi întreprinderi și să devină lucrători independenți, folosind mobilitatea pentru cei cu nevoi speciale. Mai mult, majoritatea statelor membre s-au arătat hotărâte să intensifice impactul fondurilor politicii de coeziune punând în aplicare inițiativa JEREMIE[9].

Provocarea competiției globale în creștere face necesară adaptarea persoanelor fizice și a întreprinderilor la noi împrejurări. Oferind educație de înaltă calitate și investind mai mult și mai eficient în capitalul uman sunt elemente cruciale pentru succesul Europei într-o lume globalizată[10]. În cadrul noilor programe, aproximativ 14 miliarde euro au fost alocate pentru a ajuta lucrătorii și societățile să-și consolideze abilitatea de a anticipa și de a administra cu succes schimbarea. Din această sumă, aproximativ 9,4 miliarde euro sunt atribuite pentru a ajuta societățile să introducă politici eficiente de dezvoltare umană și astfel să investească mai mult în bunul lor cel mai de preț: oamenii lor. Această abordare se va baza, de exemplu, pe cooperarea între diferite instituții și pe crearea de grupuri (de exemplu în Danemarca), pe implicarea partenerilor sociali (de exemplu în Țările de Jos) combinate cu motivarea persoanelor fizice să investească în perfecționarea competențelor lor de-a lungul întregii vieți. Au fost alocate 2,5 miliarde euro pentru a ajuta companiile și sectoarele care se confruntă cu globalizarea și restructurarea să se adapteze, cu, în mod proporțional, eforturile cele mai importante în Suedia, Finlanda, Slovacia, Irlanda și Polonia.

Investițiile în infrastructura unei economii de servicii bazată pe cunoaștere, pe dezvoltare și inovații sau pe tehnologia informației și comunicării (TIC) necesită un potențial uman cu înaltă calificare și experiență. Înțelegerea importanței capitalului uman a condus la alocarea a aproape 26 de miliarde euro pentru a mări calitatea și accesul la educație și formare profesională[11], punându-se accentul pe sistemele cuprinzătoare de învățare de-a lungul vieții, pe lupta contra abandonului școlar timpuriu (Portugalia, Grecia, Italia) și pe asigurarea unui învățământ de înaltă calitate pentru toți. Cea mai mare parte a acestei sume (76%) este alocată regiunilor de convergență unde reforma educației și formării profesionale este identificată ca o provocare imperativă pentru dezvoltarea ulterioară. Această investiție este fundamentală pentru a ajuta populația să se deplaseze ușor de la un loc de muncă la altul și, în consecință, decisivă atât pentru a întări „flexicuritatea” piețelor muncii cât și pentru a atinge obiectivele de la Lisabona în ceea ce privește nivelul de studii. Mai mult, este decisiv să se investească în competențele populației pentru a crește productivitatea și pentru a ajuta astfel Europa să rămână competitivă.

Schimbarea demografică și piețe ale muncii, societăți și economii care să favorizeze mai mult integrarea

În fața scăderii demografice, creșterea participării forței de muncă și a competențelor sunt vitale pentru a susține prosperitatea, productivitatea, competitivitatea și coeziunea socială. Pentru a atinge obiectivul de la Lisabona de ocupare a forței de muncă în proporție de 70%, noile programe alocă aproximativ 19 miliarde euro pentru a veni în ajutorul eliminării barierelor în calea ocupării forței de muncă, în special în cazul femeilor, al tinerilor, al lucrătorilor în vârstă și al celor cu calificare redusă. Se alocă sume importante în cadrul ambelor obiective dar cea mai mare parte a bugetului se regăsește în regiunile de competitivitate (în medie 30,4% pentru FSE). De exemplu, Suedia a alocat 67% din bugetul destinat FSE creșterii ofertei de forță de muncă. În acest fel, chiar și în piețe ale muncii cu grad relativ mare de ocupare a forței de muncă, politica de coeziune poate oferi un ajutor valoros pentru măsuri adaptate destinate grupurilor care reprezintă resurse nevalorificate de forță de muncă.

Gama largă de beneficiari acoperiți de astfel de acțiuni arată cum se adaptează programele nevoilor fiecărei regiuni și fiecărui stat membru și cum vin în completarea politicilor naționale. Față de perioada de programare 2000-2006, asistența acordată emigranților este mai proeminentă. Toate statele membre UE-15 și un număr important din statele membre UE-12 preconizează intervenții directe pentru emigranți cu o valoare totală de 1,2 miliarde euro, combinate cu mai multe intervenții sistemice, de exemplu în domeniul sistemelor de educație și formare profesională (de exemplu Belgia). Programele de coeziune contribuie de asemenea prin accelerarea integrării sociale a noilor veniți în societatea în care au ajuns (de exemplu în Spania, integrarea emigranților în comunitățile urbane, litorale sau rurale, dezvoltarea centrelor de informare pentru emigranții care muncesc ca lucrători sezonieri etc.).

Chiar şi în cazul în care performanţele economice sunt puternice, anumite grupuri şi comunităţi încă se confruntă cu sărăcie şi excluziune socială . Această provocare este în special relevantă în multe aglomeraţii urbane în majoritatea statelor membre. O sumă de 10 miliarde de euro a fost alocată pentru a sprijini întoarcerea pe piaţa de muncă a persoanelor care întâmpină cele mai mari dificultăţi în găsirea unui loc de muncă prin ajutor progresiv combinat cu eforturi de a combate discriminarea la locul de muncă. Ajutoare financiare deosebit de mari în acest domeniu sunt prevăzute în cadrul programelor pentru competitivitate (18.2% spre deosebire de 10.8% pentru programele de convergenţă). În final, politica de coeziune acordă un ajutor concertat pentru minorităţile etnice, inclusiv pentru romi, cea mai mare minoritate din UE. În majoritatea ţărilor vizate, aspectele referitoare la comunitatea romă vor fi abordate prin proiecte integrate.

Răspunsuri la provocările dezvoltării durabile, ale schimbării climatice şi ale energiei

Dezvoltarea durabilă, inclusiv necesitatea de a atenua impactul schimbărilor climatice, a devenit o chestiune centrală pe agenda politică europeană[12]. Un mediu de o mai bună calitate reprezintă o prioritate comună pentru toate statele membre care îi alocă aproximativ o treime din bugetul total rezervat politicii de coeziune (105 miliarde de euro). În multe dintre statele membre EU-12, politica finanţează investiţii de bază importante care vizează îmbunătăţirea infrastructurii de mediu şi sprijinirea ţărilor în vederea respectării dreptului comunitar în acest domeniu, însoţită de acţiuni în domeniul formării profesionale şi al îmbunătăţirii competenţelor de gestiune. De exemplu, România a decis să investească în mediu 80% dintre resursele prevăzute pentru politica de coeziune, în scopul atingerii nivelului stabilit de acquis -ul în materie de mediu. Letonia prevede creşterea de la 9% la 62% a procentajului de locuitori care beneficiază de servicii de gestiune a apelor reziduale.

Politica de coeziune va contribui cu 48 de miliarde de euro (14% din bugetul total) la acţiunile din mai multe domenii pentru a răspunde provocărilor presupuse de schimbările climatice , inclusiv măsuri de atenuare şi adaptare. Aceste obiective vor fi atinse prin sprijinirea măsurilor directe de investiţii, inclusiv promovarea eficacităţii energetice şi a energiilor regenerabile ( 9 miliarde de euro împărţite egal între cele două categorii) şi măsuri indirecte, inclusiv proiecte de transport urban durabil (6.2 miliarde de euro). De asemenea, se va pune mai mult accentul pe infrastructura energetică (1.8 miliarde de euro) şi pe îmbunătăţirea gestionării resurselor energetice, făcând trecerea către o politică energetică europeană eficientă şi integrată şi interconectând reţelele de distribuţie a energiei, inclusiv TEN-E. Acestuia din urmă i se va da prioritate clară în Polonia, România şi Grecia. Italia va consacra eficacităţii energetice şi energiei regenerabile un procentaj de resurse de patru ori mai mare decât în cursul perioadei precedente. Luxemburg vizează reducerea emisiilor de CO2 cu 10% prin investiţiile sale din cadrul politicii de coeziune, în timp ce Slovacia vizează reducerea intensităţii energetice a producţiei cu peste 20%. Multe programe includ dispoziţii pentru dezvoltarea sistemelor specifice de evaluare a carbonului pentru a monitoriza efectele în ceea ce priveşte obiectivele privind emisiile de CO2 stabilite prin protocolul de la Kyoto (de exemplu, Italia, Franţa, Republica Cehă, Malta, Anglia şi Ţara Galilor). Prin urmare, politica de coeziune poate aduce o contribuţie substanţială la îndeplinirea obiectivelor ambiţioase de a reduce consumul de energie şi emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% şi de a creşte partea de energii regenerabile în ansamblul produselor energetice cu 20% până în 2020[13].

POLITICA DE COEZIUNE CONSOLIDEAZă BUNA GUVERNARE, ADEZIUNEA şI CAPACITăţILE INSTITUţIONALE

Consolidarea guvernanţei şi parteneriatului pe mai multe niveluri

Noua politică a influenţat în mod considerabil elaborarea politicilor naţionale deoarece consolidează sistemul guvernanţei pe mai multe niveluri. Datorită dialogului iniţiat în cursul pregătirii programului, un număr mai mare de părţi interesate au putut să participe la procesul de concepere a strategiilor eficace de dezvoltare regională şi sectorială, care a beneficiat, de asemenea, de reforma politicii privind ajutoarele de stat, oferind posibilităţi suplimentare de vizare a finanţărilor naţionale şi comunitare[14]. Prin această abordare mai strategică, politica extinde punerea în aplicare a agendei de la Lisabona şi politicile conexe la nivel regional şi local, asigurându-se în acelaşi timp că acţiunile sunt adaptate situaţiei de pe teren şi că există o voinţă veritabilă de reformare.

Valoarea adăugată a guvernanţei pe mai multe niveluri este cel mai bine exemplificată de trei tipuri de instrumente care au condus la încorporarea agendei de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă în noua politică de coeziune. În primul rând, la nivel comunitar, în octombrie 2006 Orientările strategice comunitare[15] au stabilit marile priorităţi pentru noua perioadă de programare. În al doilea rând, negocierile privind CSNR pregătite de statele membre au condus la integrarea acestor cadre de referinţă în corpul principal al strategiei de la Lisabona, şi în special în programele naţionale de reformă. Nivelul de cheltuieli prevăzut în legătură cu strategia de la Lisabona a fost definit şi cuantificat – „repartizat”- în toate CSNR. În cele din urmă, negocierile privind programele operaţionale au făcut posibilă transpunerea strategiilor naţionale într-un context regional şi local specific.

În consecinţă, sentimentul de adeziune al agendei de la Lisabona a fost extins la nivel regional şi local şi la un spectru mai larg de părţi interesate, abordând astfel un punct slab esenţial din primul ciclu al politicii de la Lisabona 2000-2005[16]. De exemplu, în Franţa, Comisia, autorităţile naţionale şi regionale şi experţii internaţionali au colaborat în vederea dezvoltării strategiilor de inovare regionale. În Germania, majoritatea intervenţiilor pentru un nou loc de muncă au fost programate la nivel regional. Această adeziune sporită a fost însoţită de o concentrare mai mare pe acţiunile întreprinse în cadrul strategiei de la Lisabona privind competenţele şi învăţarea de-a lungul vieţii.

Principiul parteneriatului este fundamental în vederea punerii în aplicare cu succes a politicii de coeziune. Încă din faza negocierilor, Comisia a acordat o atenţie specială aplicării acestui principiu, rezultând faptul că diferite tipuri de parteneri (inclusiv ONG-uri, universităţi sau agenţii de dezvoltare regională, precum şi parteneri sociali) au fost implicaţi. Gestionarea descentralizată a Fondurilor permite o mai mare implicare a părţilor interesate în faza de punere în aplicare (astfel cum a fost prevăzut, de exemplu, în Spania, Irlanda, Suedia). În acest mod, principiul adeziunii mobilizează cunoaşterea locală şi ajută strategiile de creştere prin vizarea resurselor locale într-o manieră mai eficientă. De asemenea, principiul promovează cooperare între sectoarele publice şi private, adeseori sub forma unor parteneriate public-privat, creând astfel un efect de pârghie şi întărind impactul investiţiilor.

Dezvoltarea capacităţilor instituţionale

O politică publică eficientă necesită o administraţie competentă şi eficientă. Consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative este, prin urmare, un factor cheie în promovarea ajustărilor sectoriale, a creşterii şi a locurilor de muncă, precum şi a dezvoltării economice. Politica de coeziune poate influenţa în mod pozitiv construirea unor politici publice eficiente în moduri diferite.

În primul rând, prioritatea noii politici de coeziune privind „Capacitatea instituţională” va contribui la consolidarea capacităţilor administraţiei publice şi a serviciilor publice la toate nivelurile în acele regiuni de convergenţă şi ţări de coeziune care suferă încă datorită slăbiciunii instituţionale, în ciuda eforturilor impresionante depuse în ultimii ani. Sunt prevăzute intervenţii, de cele mai multe ori substanţiale, în toate statele membre EU-12, precum şi în regiunile de convergenţă din Grecia, Regatul Unit (Ţara Galilor), Italia şu Franţa, având un buget total de peste 2 miliarde de euro. Aceste acţiuni sprijină reformele de la Lisabona în domenii cum ar fi legiferarea mai bună, facilitarea creării de întreprinderi, gestionarea eficientă a politicilor publice şi îmbunătăţirea serviciilor oferite cetăţenilor şi întreprinderilor, inclusiv consolidarea puterii judiciare (de exemplu Bulgaria, Slovenia, Polonia). Politica de coeziune va susţine aceste măsuri prin investiţii de peste un miliard de euro pentru măsuri de sprijinire a administraţiei online.

În al doilea rând, ca şi rezultat, aceste acţiuni vor contribui, de asemenea, la o gestionare mai eficientă a Fondurilor şi a altor politici publice. În mai multe state membre, s-a dovedit că politicile naţionale au adoptat principiul politicii de coeziune în materie de programare a politicilor publice bazate pe programare strategică pe mai mulţi ani. În Franţa, „ Contrats de Plan Etat-Régions” au optat pentru aceeaşi perioadă de programare şi pentru instrumente politice similare. În Italia, „pactele teritoriale” promovate de către Comisiei au fost generalizate la toate domeniile ca şi instrumente politice pentru iniţiative regionale. În Germania, „ Gemeinschaftsaufgabe” s-au adaptat treptat la abordarea fondurilor structurale. În alte ţări, politicile regionale interne au adoptat o abordare integrată pe mai multe sectoare, de exemplu în Finlanda şi Suedia („Acorduri regionale de creştere”) şi în Anglia („Strategii economice regionale”).

În plus, toate statele membre EU-12 vor folosi instrumentul de asistenţă tehnică JASPERS[17], care va contribui la dezvoltarea capacităţilor de elaborare de proiecte de înaltă calitate, în special proiecte majore, îmbunătăţind astfel gestionarea politicii de coeziune.

Dezvoltarea politicilor eficiente şi punerea în aplicare cu succes prin reformă necesită, de asemenea, un sprijin larg, iar politica de coeziune subliniază acest fapt prin consolidarea poziţiei partenerilor sociali în procesul de punere în aplicare a acestei politici. O sumă de 1.2 miliarde de euro a fost alocată regiunilor de convergenţă în vederea îmbunătăţirii rolului partenerilor sociali, cea mai mare parte fiind alocată Spaniei. Sprijinirea consolidării capacităţilor ONG-urilor este, de asemenea, prevăzută, având în vedere contribuţia lor importantă la furnizarea de servicii în domenii diferite cum ar fi incluziunea socială, sănătatea, politica consumatorilor, etc. O sumă suplimentară de 1 miliard de euro va consolida dezvoltarea pactelor de ocupare a forţei de muncă şi a iniţiativelor de punere în reţea în vederea mobilizării pentru reformele din domeniul ocupării forţei de muncă şi al incluziunii sociale.

Politica de coeziune joacă un rol important în pregătirea ţărilor candidate pentru aderarea la UE prin construirea de capacităţi şi metode pentru programarea şi realizarea politicilor efective, precum şi prin investiţii. Conceperea noului instrument de preaderare ( IPA ) a fost adaptată îndeaproape cu arhitectura politicii de coeziune, cu strategia integrată, programarea pe mai mulţi ani şi o mai mare delegare a responsabilităţilor către autorităţile naţionale. O mai mare descentralizare a responsabilităţilor a creat un sentiment de adeziune între ministerele de resort şi a consolidat planificarea strategică a investiţiilor. Prin abordarea de tipul învăţării prin practică aceste caracteristici ar trebui să asigure faptul că ţările candidate sunt mai bine pregătite pentru aderarea la UE şi o gestionare viitoare eficientă a fondurilor politicii de coeziune.

INTEGRAREA POLITICILOR EFICIENTE, CONSOLIDAREA CUNOşTINţELOR şI RăSPÂNDIREA BUNELOR PRACTICI

Statele membre şi regiunile au construit noile programe pe baza practicilor cele mai performante ale generaţiilor precedente de programe ale politicii de coeziune, incluzând iniţiativele comunitare URBAN şi EQUAL şi Acţiuni inovatoare . Această integrare a oferit mai multe oportunităţi pentru acţiuni de mai mare anvergură cu mult mai multe resurse. De exemplu, dezvoltarea cooperării transnaţionale în cadrul programului EQUAL va primi un sprijin de 3 miliarde de euro, în timp ce inovarea, inclusiv inovarea socială, reprezintă un aspect care se va dezvolta pe parcursul punerii în aplicare a programului. Integrarea iniţiativelor URBAN oferă o oportunitate pentru abordarea problemelor urbane într-o manieră integrată, în special în ţări care nu au beneficiat încă de pe urma acestei iniţiative, de experienţa sa, de punerea sa în reţea şi de proiectele sale pilot (de exemplu Letonia, Lituania, Republica Cehă, Malta, Cipru şi Estonia). Datorită noutăţii sale, abordarea urbană integrată şi gestionarea acţiunilor urbane de către autorităţile locale vor necesita monitorizare ulterioară, inclusiv continuarea utilizării noii iniţiative JESSICA[18].

Al treilea obiectiv al noii politici de coeziune, Cooperarea teritorială, a crescut în importanţă în raport cu iniţiativa comunitară INTERREG , acest lucru a condus la o vizibilitate mai mare şi o creştere a resurselor disponibile (de la 5.8 miliarde de euro la 7.8 miliarde de euro). Comisia a reuşit să convingă statele membre şi regiunile să utilizeze programele europene de cooperare teritorială ca platforme pentru dezvoltarea noilor idei şi pentru planurile de acţiuni comune. Cooperarea transnaţională poate, de exemplu, să fie utilizată pentru sprijinirea abordărilor privind strategiile de dezvoltare într-o zonă mai mare, cum ar fi regiunea Mării Baltice, a Alpilor, a Mării Mediterane sau a Dunării.

În cele din urmă, noul cadru „ Regiuni pentru schimbare economică ” va contribui la identificarea bunelor practici şi la schimbul între regiuni. Va sprijini reţelele la nivel european să faciliteze transferul de excelenţă către proiectele susţinute de politica de coeziune.

CONCLUZII – VALOAREA ADăUGATă A NEGOCIERILOR

- Politica de coeziune este o politică comunitară esenţială care asigură progresul agendei dezvoltării şi ocupării forţei de muncă pe întreg teritoriul Uniunii. Aceasta abordează provocările socio-economice majore cu care se confruntă Europa în mod complementar şi sinergic cu alte politici comunitare, într-un context mondial în schimbare. Dialogul recent purtat cu statele membre şi regiunile a condus la adoptarea unor programe de natură strategică care urmează să investească părţi importante din resursele lor financiare pentru crearea condiţiilor adecvate unei concurenţe reuşite pe plan mondial.

- Unul dintre elementele cheie în negocieri a fost centrarea pe obiectivele de la Lisabona de creştere a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare la 3% din PIB şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă la 70% prin sprijin pentru investiţiile în infrastructura de bază, cum ar fi transportul, educaţia şi formarea profesională, competenţele şi adaptabilitatea forţei de muncă, spirit antreprenorial, crearea unor noi cunoştinţe sau „know-how”. Îmbunătăţirea eficacităţii energetice şi creşterea proporţiei de energie regenerabilă la 20% din consumul de energie reprezintă un alt obiectiv important. În consecinţă, o mare majoritate a resurselor politicii de coeziune (65% în regiunile de convergenţă şi 82% în regiunile concurenţei regionale şi ale ocupării forţei de muncă) va fi vizată în ceea ce priveşte priorităţile strategiei de la Lisabona.

- Dialogul dintre Comisie, statele membre şi regiuni a condus, de asemenea, la o îmbunătăţire considerabilă a calităţii programelor şi la punerea unui mai mare accent pe evaluare, indicatori şi monitorizare. De asemenea, a modificat dezbaterile din statele membre şi din regiuni privind elaborarea şi dezvoltarea de către puterile publice a unor strategii şi programe mai inovatoare, care favorizează integrarea şi sunt orientate către viitor, inclusiv o mai mare utilizare a noilor instrumente inovatoare de inginerie financiară, cum ar fi JEREMIE şi JESSICA, în moduri adecvate contextului, care variază în state membre diferite. În plus, acordurile încheiate relativ rapid cu statele membre privind noile programe au fost obţinute datorită iniţierii unui dialog informal încă din stadiul final al redactării legislaţiei comunitare pertinente.

- Sistemul de guvernanţă pe mai multe niveluri al politicii de coeziune, bazat pe descentralizarea responsabilităţilor şi un rol mai puternic pentru părţile interesate active pe teren a sporit, de asemenea, sentimentul de adeziune la agenda de la Lisabona, astfel cum reclama Consiliul European în decembrie 2007[19]. Mai mult, această abordare creşte, de asemenea, eficienţa economică deoarece intervenienţii la nivel local şi regional tind să fie din ce în ce mai bine plasaţi pentru a răspunde schimbărilor mondiale şi pentru a beneficia de pe urma acestora. Acest lucru s-a reflectat, de asemenea, în trecerea către o abordare mai regională a programării, în comparaţie cu perioada 2000-2006, în special în noile state membre.

- Investiţiile alocate capacităţii instituţionale ar trebui să aibă ca rezultat o mai bună calitate a instituţiilor naţionale implicate în politica de punere în aplicare. Acest lucru este în special important în contextul gestionării partajate a resurselor politicii de coeziune, deoarece statele membre trebuie să pună în aplicare programele în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare şi practicile de control. În sistemul pe mai multe niveluri al politicii de coeziune, capacităţile administraţiilor naţionale şi regionale sunt hotărâtoare în această privinţă.

- Noile cerinţe de publicitate care determină statele membre să întocmească planuri pentru informarea publicului cu privire la acţiunile întreprinse în cadrul politicii de coeziune şi să publice o listă a tuturor beneficiarilor, va aduce mai multă transparenţă, legitimitate şi vizibilitate acţiunilor sprijinite de politica de coeziune.

- Au fost puse bazele unei utilizări eficiente a fondurilor alocate politicii de coeziune între 2007 şi 2013. O realizare eficientă şi la timp va fi esenţială în vederea obţinerii rezultatelor dorite. În viitor, va fi extrem de important pentru statele membre şi regiuni să-şi respecte angajamentele şi să asigure o punere în aplicare energică a proiectelor acestora pe baza sinergiilor dintre toate instrumentele disponibile. Acest lucru necesită o voinţă fermă la nivel naţional şi regional. Comisia, împreună cu statele membre, va monitoriza progresul înregistrat în decursul acestei perioade pentru a se asigura că programele rămân concentrate pe investiţiile pentru sporirea creşterii şi a creării de locuri de muncă, coerente cu alte priorităţi comunitare importante şi adaptabile pentru a depăşi obstacolele pe care Europa şi regiunile sale le vor avea de înfruntat pe termen mediu.

[1] Regiuni cu mai puțin de 75% din PIB-ul mediu comunitar măsurat pe baza puterii de cumpărare.

[2] Pentru detalii suplimentare, a se vedea Anexa 1. Pentru cuantumul alocării financiare pe stat membru consultați: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/fiche_index_en.htm

[3] Un document de lucru al serviciilor Comisiei urmând a fi publicat după această comunicare va oferi o imagine generală detaliată a rezultatelor pentru fiecare stat membru

[4] Anexele 2a și 2b prezintă o privire generală detaliată asupra contribuției politicii de coeziune la prioritățile principale ale Comunității.

[5] Al patrulea raport privind coeziunea economică și socială, COM(2007) 273, 30.5.2007.

[6] Comunicarea Comisiei: Reforma bugetului pentru o Europă în schimbare. Document de consultare publică în vederea revizuirii bugetului 2008/2009; SEC(2007) 1188, 12.9.2007.

[7] Articolul 9 alineatul (3) și anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 210, 31.7.2006, p. 25) prevăd că 60% din fondurile disponibile pentru obiectivul de convergență și 75% din fondurile disponibile în conformitate cu obiectivul de competitivitate regională și de ocupare a forței de muncă în statele membre ale UE-15 trebuie să fie alocate investițiilor care stau la baza strategiei de la Lisabona: cercetare, inovație, societate informațională, resurse umane și dezvoltarea activității economice. O privire generală mai detaliată asupra felului în care noile strategii și programe din domeniul politicii de coeziune vor contribui la punerea în aplicare a reînnoitei strategii de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă este oferită în comunicarea „Statele membre și regiunile pun în aplicare Strategia de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă, prin intermediul politicii de coeziune a UE, 2007-2013” COM(2007) 798, 11.12.2007.

[8] La această sumă se adaugă 6,5 miliarde EUR dacă se ține cont de investițiile în porturi, aeroporturi și sisteme de transport inteligente, din care majoritatea fac parte de asemenea din rețeaua TEN-T.

[9] JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises – Resurse europene comune pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii) este un instrument de inginerie financiară dezvoltat în cooperare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), care are ca scop să faciliteze accesul IMM-urilor la finanțare prin acordarea de împrumuturi, de acțiuni, de capital de risc și de garanții. Între timp, douăzeci de state membre iau în considerare folosirea inițiativei JEREMIE.

[10] A se vedea concluziile președinției, Consiliul European de la Bruxelles (13-14 martie 2008).

[11] Rolul important acordat educației și formării profesionale în majoritatea programelor operaționale (PO) este în conformitate cu prioritățile stabilite în programul de lucru „Educație și formare profesională 2010 (MDC)”.

[12] Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din martie (http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/93135.pdf)

[13] Comunicarea Comisiei: De două ori 20 până în 2020: Şansa oferită Europei de schimbările climatice; COM(2008) 30, 23.1.2008.

[14] Planul de Acţiune privind ajutoarele de stat (7.6.2005): COM(2005) 107.

[15] http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/2007/osc/index_en.htm

[16] Raportul grupului la nivel înalt prezidat de Wim Kok: „Confruntarea cu provocările: Strategia de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă; Noiembrie 2004. http://europa.eu.int/comm/lisbon_strategy/index_en.html

[17] JASPERS („Asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene”) este un instrument de asistenţă tehnică de asistare a statelor membre în pregătirea proiectelor de calitate pus la dispoziţie de Comisie în cooperare cu BEI şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Iniţiativa JASPERS, care are birouri în Varşovia, Bucureşti şi Viena, evaluează în acest moment 261 de proiecte majore.

[18] JESSICA (Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas – Sprijin european comun pentru investiţii durabile în zonele urbane) este un instrument de împrumuturi şi subvenţii dezvoltat în cooperare cu BEI pentru finanţarea proiectelor privind reînnoirea şi dezvoltarea urbană. Peste 80 de programe operaţionale includ dispoziţii privind acţiuni de tipul JESSICA.

[19] Consiliul Uniunii Europene, Concluziile preşedinţiei portugheze din 14 decembrie 2007, Bruxelles, 16616/07, punctul 3.