[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 5.12.2007

COM(2007) 769 final

RAPORTUL COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN

privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială

1. CADRU

Prezentul raport al Comisiei a fost elaborat în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială[1].

Înainte de 2001, nu exista niciun instrument obligatoriu între toate statele membre în domeniul obţinerii de probe. În 2001, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, care stabileşte norme de procedură în vederea facilitării obţinerii de probe dintr-un alt stat membru. De la 1 ianuarie 2004, regulamentul se aplică pe întreg teritoriul Uniunii, cu excepţia Danemarcei. Între statele membre în cauză, acesta înlocuieşte Convenţia de la Haga din 1970. Regulamentul şi toate informaţiile relevante cu privire la aplicarea acestuia sunt disponibile în Atlasul Judiciar European în materie civilă:

http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/te_information_en.htm

De la intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia a discutat aplicarea acestuia cu diferite ocazii în cadrul Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială. În colaborare cu reţeaua, Comisia a elaborat de asemenea un ghid practic pentru aplicarea regulamentului. În plus, Comisia a cerut efectuarea unui studiu privind aplicarea regulamentului.

1.1. Şedinţele Reţelei Judiciare Europene în materie civilă

Aplicarea regulamentului a fost discutată în cadrul mai multor şedinţe ale Reţelei Judiciare Europene în materie civilă.

Cu ocazia întâlnirilor anuale ale tuturor membrilor reţelei, care au avut loc la 13-14 decembrie 2004 şi la 11 decembrie 2006, şedinţele au fost dedicate discutării experienţelor legate de aplicarea regulamentului. Aspectele principale luate în discuţie au fost următoarele:

- Probleme practice (de exemplu, cererile au continuat, în unele cazuri, să fie trimise organismelor centrale, în formulare s-a folosit uneori limba statului solicitant, alte probleme de comunicare între instanţa solicitantă şi instanţa solicitată).

- Domeniul de aplicare a regulamentului, în special noţiunile de „materie civilă şi comercială” şi de „probă” (îndeosebi probleme care au apărut în legătură cu obţinerea de mostre de ADN şi de sânge, în special în contextul testelor de paternitate).

- Folosirea tehnologiei moderne de comunicare în contextul obţinerii de probe. În special, au existat plângeri în legătură cu faptul că, în multe dintre statele membre, mijloacele tehnice pentru videoconferinţe nu sunt încă disponibile.

La 21 aprilie 2005, reţeaua a pus în discuţie un proiect de ghid practic elaborat de către serviciile Comisiei în colaborare cu reţeaua. Ghidul are menirea de a oferi sprijin părţilor, judecătorilor, avocaţilor şi organismelor centrale şi de a contribui la o mai bună înţelegere a regulamentului. Acesta este disponibil la adresa:

http://ec.europa.eu/civiljustice/evidence/evidence_ec_guide_en.pdf

La sfârşitul anului 2006 şi la începutul anului 2007, Comisia a distribuit 50 000 de exemplare ale ghidului practic statelor membre. Toate instanţele implicate în aplicarea regulamentului ar trebui să fi primit un exemplar al acestui ghid.

1.2. Studiu privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1206/2001

După cum s-a menţionat anterior, în scopul elaborării prezentului raport, Comisia a cerut efectuarea unui studiu privind aplicarea regulamentului, care a fost realizat de către un contractant. Acest studiu este disponibil la adresa:

http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/civil/studies/doc_civil_studies_en.htm

Principalul obiectiv al studiului a fost obţinerea unei analize empirice privind aplicarea regulamentului, în special pentru a afla dacă, prin aplicarea regulamentului, cooperarea între instanţe în domeniul obţinerii de probe a fost îmbunătăţită, simplificată şi accelerată.

Studiul, care are la bază o anchetă realizată de către contractant din noiembrie 2006 până în ianuarie 2007, este fondat pe 424 din 544 de răspunsuri la un chestionar privind aplicarea mai multor articole din regulament. La chestionar au răspuns administraţiile statelor membre, judecători, avocaţi şi alte persoane implicate în aplicarea regulamentului.

2. APLICAREA REGULAMENTULUI (CE) NR. 1206/2001

Această secţiune se concentrează asupra întrebării dacă aplicarea regulamentului a dus la simplificarea şi accelerarea cooperării dintre instanţe în domeniul obţinerii de probe, precum şi asupra punerii în practică a mai multor dispoziţii ale regulamentului.

2.1. Timpul necesar pentru executarea cererilor

Studiul arată că majoritatea cererilor de îndeplinire a unui act de cercetare sunt executate în termen de 90 de zile, astfel cum este prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din regulament (a se vedea anexa I). În opinia celor care au răspuns la chestionar, această perioadă este mai scurtă decât înainte de intrarea în vigoare a regulamentului. Cu toate acestea, există, de asemenea, un număr semnificativ de cazuri în care termenul de 90 de zile este depăşit. În unele cazuri, sunt necesare chiar mai mult de şase luni. În plus, perioada de timp necesară pentru executarea cererilor variază în mod semnificativ între statele membre. Este de remarcat îndeosebi faptul că în multe dintre statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, cererile sunt în general executate în termen de 90 de zile, în timp ce în unele dintre celelalte state membre perioada de timp necesară are tendinţa de a se prelungi.

2.2. Organismele centrale

Se pare că, în general, organismele centrale sunt eficiente în îndeplinirea sarcinilor care le-au fost atribuite prin regulament (a se vedea anexa II). Cu toate acestea, eficienţa pare să varieze în mod semnificativ între statele membre.

Studiul arată de asemenea că organismele centrale trebuie uneori să găsească soluţii pentru diferite tipuri de dificultăţi apărute în legătură cu cererea, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (1) punctul b) din regulament[2].

În ciuda faptului că regulamentul prevede ca transmiterea cererilor de îndeplinire a unui act de cercetare să se facă în mod direct între instanţele statelor membre, şi că, în consecinţă, organismele centrale ar trebui să înainteze cererile instanţei competente doar „în cazuri excepţionale”, studiul arată că organismele centrale înaintează „uneori” sau chiar „adesea” cererile instanţei competente. Se poate deci trage concluzia că, în perioada de adaptare prezentă, regulamentul nu este cunoscut într-o măsură suficientă şi că trebuie făcute toate eforturile pentru a spori cunoaşterea acestuia de către instanţele din Uniunea Europeană.

2.3. Formularele

Studiul arată că folosirea de formulare tip nu a ridicat probleme în general (a se vedea anexa III). Introducerea formularelor este considerată ca fiind deosebit de favorabilă şi principalul motiv pentru simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe. Cu toate acestea, nu există o formare suficientă la nivelul juriştilor implicaţi în completarea formularelor, ceea ce duce la apariţia de probleme în utilizarea formularelor. Se pare, în special, că uneori formularele nu sunt completate în totalitate şi că lipsesc informaţii esenţiale pentru executarea cererii.

2.4. Tehnologia de comunicare

Studiul arată că folosirea tehnologiei de comunicare prevăzute la articolul 10 alineatul (4) şi la articolul 17 alineatul (4) din regulament a dus, în practică, la simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe din alte state membre, dar că aceasta este încă folosită destul de rar. În cazurile în care a fost folosită tehnologia de comunicare, în special videoconferinţa, aceasta nu a cauzat probleme în general (a se vedea anexa IV).

Aceste constatări arată că, pe de o parte, obţinerea de probe este simplificată în mod semnificativ prin utilizarea tehnologiei de comunicare, dar că, pe de altă parte, potenţialul oferit de utilizarea acesteia este din păcate încă puţin exploatat, deoarece tehnologia necesară este disponibilă doar într-o măsură limitată[3]. În viitor, statele membre ar trebui să depună eforturi semnificative pentru a spori gradul de utilizare a tehnologiei de comunicare, în special a videoconferinţei. Importanţa promovării într-o mai mare măsură a E-Justice a fost de asemenea subliniată de către Consiliu, care, în cadrul şedinţei sale din 12 şi 13 iunie 2007, a cerut continuarea lucrărilor la E-Justice „în scopul creării unei platforme tehnice la nivel european”, precum şi de către Consiliul European care, în şedinţa sa din 21 şi 22 iunie 2007, a concluzionat: „Consiliul ar trebui de asemenea să promoveze într-o măsură mai mare comunicarea electronică în materie juridică («E-Justice»)”.

2.5. Transmiterea cererilor

Din studiu reiese (a se vedea anexa V) că cererile şi comunicările sunt transmise de obicei prin „mijloacele cele mai rapide posibile” (articolul 6 din regulament)[4].

2.6. Contactele directe între instanţe

Spre deosebire de Convenţia de la Haga din 1970 privind obţinerea de probe, Regulamentul prevede – aceasta fiind una dintre cele mai importante inovaţii faţă de Convenţia de la Haga – ca transmiterea cererilor de îndeplinire a unui act de cercetare să se facă în mod direct între instanţele statelor membre.

Studiul arată că instanţele solicitante şi cele solicitate (articolul 2) sunt în general eficiente în îndeplinirea sarcinilor care le-au fost atribuite conform regulamentului. Aceasta variază totuşi între statele membre.

Transmiterea directă a cererilor între instanţe nu pare să fi cauzat probleme specifice. Astfel cum s-a menţionat anterior (la punctul 2.2), în perioada actuală de adaptare există încă multe cazuri în care, din cauza lipsei de cunoaştere a regulamentului, contactele directe între instanţe nu sunt folosite, iar obţinerea probelor este astfel întârziată, deoarece organismelor centrale li se solicită să înainteze cererile instanţei competente.

2.7. Obţinerea directă de probe (articolul 17)

O altă prevedere importantă a regulamentului este posibilitatea obţinerii directe de probe de către instanţa solicitantă dintr-un alt stat membru.

Studiul arată că obţinerea directă de probe prevăzută la articolul 17 din regulament este încă foarte puţin folosită. Cu toate acestea, în cazurile în care a fost folosită, aceasta a dus la simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe, în general fără a cauza probleme deosebite (a se vedea anexa VII).

2.8. Aplicarea articolului 18 (costuri)

Din studiu reiese că articolul 18 din regulament nu a cauzat în general probleme speciale (a se vedea anexa VIII). Studiul arată totuşi că diferenţele dintre legislaţiile naţionale în ceea ce priveşte rambursarea plăţilor pentru onorariile experţilor sunt uneori percepute negativ.

2.9. Probleme de interpretare

Studiul arată că regulamentul nu a dat naştere la probleme majore de interpretare. Există totuşi indicii că noţiunile de „materie civilă sau comercială”, „probă” şi „instanţă” nu sunt întotdeauna clare şi că uneori o mai bună orientare cu privire la sensul precis al acestora este considerată oportună (a se vedea anexa IX).

Se pare că, în special, lipsa unei definiţii a conceptului de „probă” din regulament a creat dificultăţi. Aceasta a dus la interpretări semnificativ diferite privind ceea ce se consideră a fi „probă” în sensul regulamentului, în special în ceea ce priveşte prelevarea de mostre de ADN şi de sânge şi expertizele legate de familie sau de bunăstarea copiilor. Respectând faptul că responsabilitatea principală pentru interpretarea noţiunii de „probă” revine Curţii Europene de Justiţie,[5] Comisia este totuşi de părere că acest concept ar trebui interpretat în mod autonom şi că, pentru a îndeplini obiectivele regulamentului, domeniul de aplicare a regulamentului nu ar trebui limitat în mod inutil printr-o interpretare prea restrânsă. În această problemă, schimbul de opinii şi experienţe în cadrul Reţelei Judiciare Europene în materie civilă ar trebui să continue.

2.10. Trimiterea la dreptul naţional

Faptul că regulamentul face câteva trimiteri la legislaţiile naţionale nu este privit ca foarte problematic. Conform studiului, se consideră totuşi uneori că ar trebui să aibă loc o armonizarea treptată a legislaţiilor naţionale (a se vedea Anexa X).

2.11. Compatibilitatea dintre regulament şi Convenţia de la Haga din 1970

Nu au existat probleme de compatibilitate între regulament şi alte instrumente precum Convenţia de la Haga din 1970 privind obţinerea de probe (a se vedea anexa XI).

2.12. Simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe

Regulamentul a dus la simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe (a se vedea anexa XII). Măsura în care aceasta a avut loc variază, totuşi, în mod semnificativ între statele membre.

3. CONCLUZII

Comisia a ajuns la următoarele concluzii în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului nr. 1206/2001 de la intrarea sa în vigoare în 2004:

Aplicarea regulamentului a dus în general la îmbunătăţirea, simplificarea şi accelerarea cooperării între instanţe în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială. Regulamentul şi-a îndeplinit cele două obiective principale, şi anume: în primul rând, simplificarea cooperării dintre statele membre şi, în al doilea rând, accelerarea îndeplinirii actelor de cercetare până la un nivel relativ satisfăcător. Simplificarea a fost determinată în principal de introducerea transmiterii cererilor în mod direct între instanţe (deşi cererile sunt încă uneori sau chiar adesea trimise organismelor centrale), şi de introducerea formularelor tip. În ceea ce priveşte accelerarea, se poate concluziona că majoritatea cererilor de îndeplinire a unui act de cercetare sunt executate mai repede decât înainte de intrarea în vigoare a regulamentului şi în termen de 90 de zile, astfel cum este prevăzut în regulament.

În consecinţă, nu este necesară modificarea regulamentului, însă funcţionarea sa ar trebui îmbunătăţită. În special în perioada actuală de adaptare, există anumite aspecte legate de aplicarea regulamentului care ar trebui îmbunătăţite:

În primul rând, reiese din diferite constatări că – în pofida discuţiilor purtate în cadrul Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi a disponibilităţii ghidului practic în toate statele membre – regulamentul nu este încă suficient cunoscut de către jurişti, ceea ce duce la întârzieri şi probleme inutile.

De aceea, activitatea desfăşurată în cadrul Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială ar trebui să fie mai bine exploatată în statele membre şi, în special, ar trebui asigurată difuzarea largă a ghidului practic în rândul juriştilor prin orice mijloace.

Se pare că măsura în care obţinerea de probe a fost simplificată şi accelerată variază în mod semnificativ între statele membre. Acest lucru este evident în special în ceea ce priveşte timpul necesar pentru obţinerea probelor, deoarece în unele state membre termenul de 90 de zile adesea nu este respectat. În plus, eficienţa organismelor centrale şi disponibilitatea tehnologiei moderne de comunicare, în special pentru videoconferinţe, variază de asemenea în mod semnificativ între statele membre.

În final, trebuie concluzionat că nu numai potenţialul tehnologiei de comunicare nu este folosit încă la întreaga sa capacitate, ci şi posibilitatea obţinerii directe de probe, o inovaţie importantă a regulamentului, este încă utilizată destul de rar.

De aceea, Comisia

- încurajează toate eforturile suplimentare – în special în afara difuzării ghidului practic – de a spori nivelul de cunoaştere a regulamentului în rândul juriştilor din Uniunea Europeană.

- este de părere că statele membre ar trebui să ia măsuri pentru asigurarea respectării termenului de 90 de zile pentru executarea cererilor.

- este de părere că tehnologia modernă de comunicare, în special videoconferinţele, care reprezintă un mijloc important de simplificare şi accelerare a obţinerii de probe, nu este în mod evident folosită încă la întreaga sa capacitate şi încurajează statele membre să ia măsuri pentru introducerea aparaturii necesare în instanţe şi tribunale în scopul desfăşurării de videoconferinţe în contextul obţinerii de probe. Importanţa promovării în mai mare măsură a E-Justice a fost de asemenea subliniată de către Consiliu (în şedinţa sa din 12 şi 13 iunie 2007) şi de către Consiliul European (în şedinţa sa din 21 şi 22 iunie 2007).

Anexa I: Timpul necesar pentru executarea cererilor

Din experienţa dumneavoastră, perioada de timp medie necesară pentru executarea unei cereri este de:

[pic]

Este această perioadă mai scurtă decât înainte de intrarea în vigoare a regulamentului?

[pic]

Anexa II: Organismele centrale

Cât de eficiente sunt organismele centrale în furnizarea de informaţii instanţelor şi în găsirea de soluţii pentru orice dificultăţi care ar putea apărea în legătură cu o cerere?

[pic]

Cât de des au trebuit organismele centrale să găsească soluţii pentru dificultăţile apărute în legătură cu o cerere?

[pic]

Din experienţa dumneavoastră, cât de des au înaintat organismele centrale o cerere către instanţa competentă la cererea unei instanţe solicitante?

[pic]

Anexa III: Formularele

A cauzat probleme utilizarea în practică a formularelor? Dacă da, care formulare? De ce?

[pic]

Anexa IV: Tehnologia de comunicare

Cât de des este folosită tehnologia de comunicare pentru obţinerea de probe? În ce tip de cereri?

[pic]

În practică, utilizarea tehnologiei de comunicare a dus la simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe din alte state membre?

[pic]

Folosirea tehnologiei de comunicare a cauzat vreo problemă? Dacă da, ce problemă?

[pic]

Anexa V: Transmiterea cererilor

Sunt cererile şi comunicările adresate, în temeiul regulamentului, statului membru în care locuiţi transmise prin „mijloacele cele mai rapide posibile” acceptate de statul dumneavoastră (articolul 6 din regulament)?

[pic]

Anexa VI: Transmiterea directă între instanţe

Cât de eficiente sunt instanţele solicitante şi solicitate (articolul 2) în îndeplinirea sarcinilor care le-au fost atribuite conform regulamentului?

[pic]

Introducerea contactelor directe între instanţe a cauzat probleme specifice?

[pic]

Anexa VII: Obţinerea directă de probe

Cât de des este folosită obţinerea directă de probe?

[pic]

A dus introducerea în practică a acestei metode de obţinere de probe la simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe din alte state membre?

[pic]

Aplicarea articolului 17 a pus probleme? Dacă da, ce probleme?

[pic]

Anexa VIII: Aplicarea articolului 18

A cauzat probleme aplicarea în practică a articolului 18 (costuri)? Dacă da, ce probleme?

[pic]

Anexa IX: Probleme de interpretare

Au existat probleme de interpretare a regulamentului, în special în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare şi conceptul de „probă”? Au determinat aceste probleme refuzul de a executa cererile (articolul 14)?

[pic]

Anexa X: Trimiterea la dreptul naţional

Consideraţi că este problematic faptul că regulamentul face deseori trimiteri la legislaţia naţională a statelor membre ?

[pic]

Consideraţi oportună armonizarea legislaţiilor statelor membre privind procedura în domeniul obţinerii de probe?

[pic]

Anexa XI: Compatibilitatea dintre regulament şi Convenţia de la Haga din 1970

Aţi descoperit probleme de compatibilitate între regulament şi alte instrumente precum Convenţia de la Haga din 1970 privind obţinerea de probe ?

[pic]

Anexa XII: Simplificarea şi accelerarea obţinerii de probe

Din experienţa dumneavoastră, a dus aplicarea Regulamentului nr. 1206/2001 la simplificarea şi accelerarea cooperării între instanţe în domeniul obţinerii de probe?

[pic]

[1] JO L 174, 27.6.1, p. 1.

[2] Totuşi, comentariile făcute în chestionar nu oferă multe informaţii cu privire la tipul de probleme cu care s-au confruntat organismele centrale.

[3] Instanţele care pot folosi videoconferinţa în prezent sunt menţionate în manualul din cadrul Atlasului Judiciar European în materie civilă. În acest moment, videoconferinţa se poate folosi în toate instanţele din Ţările de Jos şi Portugalia, precum şi în anumite instanţe din Austria, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Slovenia, Suedia şi Regatul Unit.

[4] Este de remarcat în acest sens că toate statele membre acceptă cereri prin poştă, iar majoritatea şi prin fax (toate statele membre, cu excepţia Poloniei şi Spaniei). Cererile prin email sunt acceptate doar în 13 state membre (Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, şi Ungaria).

[5] Este de remarcat în acest context că o cauză privind interpretarea regulamentului este în prezent pendinte la Curtea Europeană de Justiţie. În C-175/06 (Tedesco/Fittings SrL), instanţa care a făcut trimiterea doreşte să ştie dacă o cerere de obţinere a unei descrieri de bunuri conform articolelor 128 şi 130 din Codul italian al proprietăţii industriale şi intelectuale reprezintă una dintre formele obţinerii de probe care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului.