[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 24.10.2007

COM(2007) 628 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate

1. INTRODUCERE

Munca nedeclarată este definită ca „ orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce priveşte natura ei, dar nu este declarată autorităţilor publice, luând în calcul diferenţele sistemelor de reglementare din statele membre”. Această definiţie[1] asociază munca nedeclarată cu frauda fiscală şi/sau frauda sistemului de securitate socială şi acoperă activităţi diverse, pornind de la servicii de menaj neoficiale până la munca clandestină efectuată de rezidenţi ilegali, dar exclude infracţiunile. Munca nedeclarată reprezintă un fenomen complex, influenţat de o gamă întreagă de factori economici, sociali, instituţionali şi culturali, dar este general acceptat faptul că munca nedeclarată tinde să obstrucţioneze politicile economice, bugetare şi sociale orientate spre creştere.

Atât angajatorii (şi consumatorii) cât şi angajaţii (şi lucrătorii independenţi) pot alege să participe la munca nedeclarată datorită câştigului potenţial – comparat cu riscul de a fi amendat – obţinut prin evitarea taxelor şi a contribuţiilor la sistemul de securitate socială, a drepturilor sociale (salariu minim, legislaţia în domeniul protejării forţei de muncă, drepturile de concediu) şi costul implicat de conformitatea cu legislaţia (cerinţele de înregistrare, normele de sănătate şi securitate). În măsura în care munca nedeclarată concurează şi chiar elimină alte activităţi care respectă legea, aceasta reprezintă sursa principală de dumping social. În cazul persoanelor care desfăşoară activităţi nedeclarate şi care primesc indemnizaţii de şomaj, există şi o dimensiune de fraudă socială.

Munca nedeclarată a fost analizată în prealabil în comunicarea Comisiei din 1998, care a prezentat cauzele şi efectele acesteia şi a adus în atenţie câteva exemple de politici în acest domeniu. Comunicarea a pregătit terenul pentru o dezbatere politică, la nivelul UE, privind munca nedeclarată, care s-a încheiat prin adoptarea unui plan de politică comună stabilit în Liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă 2003 - 2005[2]. Aceste linii directoare promovau o combinaţie echilibrată între prevenţie (în special prin beneficii fiscale bine adaptate şi norme administrative) şi sensibilizarea populaţiei, aplicarea de sancţiuni şi aplicarea legii. Acest tip de politică mixtă a fost elaborată în continuare în rezoluţia Consiliului din 29 octombrie 2003 privind transformarea muncii nedeclarate în muncă în condiţii licite[3], care a solicitat, de asemenea, luarea de măsuri de către partenerii sociali. În plus, comunicarea a reprezentat unul dintre elementele care au stat la baza experimentului lansat în anul 2000 care permitea reducerea TVA pentru anumite servicii cu utilizare intensivă a forţei de muncă [4].

În contextul unei importanţe continue a economiei informale şi a creşterii observate în anumite sectoare (construcţii) şi forme de activitate, pot apărea preocupări cu privire la nivelul de atenţie susţinută acordată la nivel politic muncii nedeclarate. În consecinţă, Comunicarea are drept scop sublinierea pertinenţei politice a muncii nedeclarate prin inventarierea acţiunilor întreprinse în statele membre şi prin ilustrarea sferei de aplicare în vederea învăţării reciproce privind practicile de succes. Noi dovezi sunt aduse în sprijinul acestei analize prin intermediul unei anchete armonizate elaborată în vederea unei înţelegeri mai bune a motivelor care stau la baza muncii nedeclarate şi a caracteristicilor acesteia.

2. PERTINENţA POLITICILOR CARE VIZEAZă REDUCEREA MUNCII NEDECLARATE

Punerea în aplicare cu succes a politicilor care vizează transformarea muncii nedeclarate în forme legale de ocupare a forţei de muncă va contribui la atingerea obiectivelor principale ale Strategiei de la Lisabona revizuite privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă.

Munca nedeclarată are implicaţii negative care afectează toţi cei trei piloni ai strategiei de la Lisabona şi, în special, obiectivele principale ale strategiei europene pentru ocuparea forţei de muncă (ocupare deplină a forţei de muncă, calitate şi productivitate în activităţile lucrative şi coeziune socială). Dintr-o perspectivă macroeconomică, aceasta determină scăderea venitului din impozite şi afectează finanţarea sistemului de securitate socială. Dintr-o perspectivă microeconomică, munca nedeclarată tinde să denatureze concurenţa loială între întreprinderi, deschizând calea pentru dumpingul social. Aceasta determină, de asemenea, ineficienţe ale producţiei, având în vedere faptul că întreprinderile care desfăşoară activităţi nedeclarate evită accesarea serviciilor şi produselor legale (de exemplu, creditele) şi preferă să se menţină la nivelul de întreprinderi mici.

Recenta Carte verde a Comisiei privind dreptul muncii[5] a identificat munca nedeclarată drept principalul factor care contribuie la dumpingul social şi, prin urmare, drept unul dintre aspectele cheie în vederea modernizării dreptului muncii în UE. În plus, munca nedeclarată tinde să fie asociată cu condiţii precare de muncă pentru lucrători şi cu riscurile pe care acestea le implică pentru sănătatea lucrătorilor, cu şanse puţine pentru evoluţia carierei şi cu un nivel nesatisfăcător de securitate socială. În acest context, partenerii sociali ai UE au prevăzut o analiză comună a muncii nedeclarate în cadrul programului lor de lucru pentru 2006-2008[6]. Consultarea ulterioară privind Cartea verde[7] a dezvăluit sprijinul important acordat de administraţii în vederea creşterii cooperării administrative la nivelul UE şi a intensificării schimburilor de informaţii şi bune practici, în timp ce partenerii sociali şi alte părţi implicate au confirmat priorităţile politice stabilite prin rezoluţia Consiliului din anul 2003. Sindicatele, în special, s-au arătat în favoarea unui cadru juridic mai bun şi a unei mai bune aplicări a legilor la nivel european, în vederea combaterii fraudei sociale transfrontaliere.

Se tinde spre atingerea unui consens cu privire la costul muncii nedeclarate pentru sistemele de securitate socială. Pe lângă slăbirea bazei financiare prin pierderea de venituri, sunt subminate şi credibilitatea şi încrederea publicului în aceste sisteme Într-adevăr, lucrătorii care desfăşoară activităţi nedeclarate pot beneficia de multe ori de indemnizaţie de şomaj, de inactivitate sau prestaţie familială, dar, în acelaşi timp, renunţă la toate avantajele unui contract de muncă legal, cum ar fi pensiile în funcţie de venit, formare profesională, perspectiva avansării în post sau creşterea salariului, şi riscă să fie angajaţi mereu doar pentru desfăşurarea de activităţi nedeclarate. Reformele din sistemele de securitate socială pot constitui îndemnuri puternice pentru declararea oficială a muncii, după cum a fost subliniat în raportul de sinteză privind sistemul de pensii viabil şi durabil din anul 2006[8].

De asemenea, este recunoscută într-o măsură din ce în ce mai mare problema unei pieţe a muncii fragmentate, în care grupuri mari de lucrători sunt prinşi în activităţi care nu le oferă securitate socială adecvată. Munca nedeclarată reprezintă un caz dus la extrem de segmentare a pieţei muncii[9].

Posibilitatea de a găsi muncă nedeclarată constituie un factor cheie în încurajarea imigraţiei ilegale. Rezidenţilor ilegali, care tind să rămână în afara sistemului de securitate socială, le este deseori oferită muncă nedeclarată, în condiţii inacceptabile din punct de vedere social şi care încalcă normele de sănătate şi securitate. La 16 mai 2007 Comisia a propus o directivă de stabilire a sancţiunilor la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe cu şedere ilegală[10].

3. DATE REFERITOARE LA MUNCA NEDECLARATă

A. Factori determinanţi ai muncii nedeclarate

Se manifestă preocupare faţă de creşterea sferei de aplicare a muncii nedeclarate din punctul de vedere al următorilor factori :

- cererea crescândă de servicii de menaj şi de îngrijire la domiciliu care rezultă din schimbările socio-demografice, eventual în combinaţie cu reducerea timpului de lucru;

- înclinaţia spre relaţii profesionale minimale şi mai puţin ierarhizate, cu sisteme de plată sau o contabilizare a timpului mai flexibile;

- activitatea independentă (inclusiv activitatea independentă falsă) şi sub-contractarea şi, la un nivel mai general, contractele flexibile şi contractele de muncă pe perioadă determinată, când, acestea sunt folosite pentru nedeclararea unei părţi a venitului;

- facilitarea crescândă a constituirii grupărilor de întreprinderi transfrontaliere, care necesită cooperare internaţională eficientă între organismele şi/sau sistemele de monitorizare şi de punere în aplicare a legii.

B. Date statistice la nivelul UE

Probleme de măsurare

Faptul că munca nedeclarată nu este monitorizată sau înregistrată şi poate fi definită în mod diferit în legislaţia naţională , face dificilă obţinerea unor estimări de încredere cu privire la cât de răspândit este acest fenomen în statele membre . Cu toate acestea, evaluarea amplorii şi caracteristicilor muncii nedeclarate este indispensabilă pentru aplicarea măsurilor politice adecvate.

Munca nedeclarată poate fi măsurată atât în mod direct cât şi în mod indirect. Metodele indirecte se bazează pe compararea agregatelor macroeconomice (precum conturile naţionale, consumul de electricitate, tranzacţiile în numerar). Metodele indirecte (monetare, în special) supraestimează adeseori nivelul muncii nedeclarate şi furnizează puţine informaţii cu privire la caracteristicile sale socio-economice. Metodele directe, din contră, se bazează pe anchete statistice şi prezintă avantaje din punctul de vedere al comparabilităţii şi al detaliilor, dar tind să subestimeze nivelul real al muncii nedeclarate. Prin urmare, o înţelegere aprofundată a amplorii muncii nedeclarate şi a cauzelor ei necesită o combinare a ambelor metode. În plus, există o mulţime de informaţii de natură administrativă, care nu sunt folosite în mod sistematic şi care pot fi folosite în vederea completării rezultatelor analizelor directe şi indirecte (de exemplu statisticile rezultate în urma inspecţiilor).

Estimări naţionale

Până la acest moment, cele mai bune estimări disponibile, bazate pe metode indirecte, cu privire la nivelul general al muncii nedeclarate în statele membre, au fost colectate printr-un studiu efectuat în anul 2004 pentru Comisie[11]. Amploarea şi caracteristicile muncii nedeclarate s-au dovedit a fi foarte diferite în statele membre, atingând valori maxime de 20% din PIB sau chiar mai mult în unele ţări din sudul şi estul Europei. Un bilanţ recent efectuat de către experţii reţelei Observatorului european pentru ocuparea forţei de muncă[12] indică faptul că munca nedeclarată este încă în creştere în câteva state membre[13], în timp ce într-o parte dintre noile state membre crearea masivă de noi locuri de muncă şi apariţia deficitului de forţă de muncă au condus la declinul fenomenului.

C. Caracteristici şi forme ale muncii nedeclarate conform Eurobarometrului

În continuarea studiului din anul 2004, în UE-27 a fost efectuat, în al doilea trimestru al anului 2007, un sondaj special Eurobarometru (nr. 284) referitor la munca nedeclarată pentru care s-au folosit metode directe. Acesta s-a centrat pe opinia publică cu privire la munca nedeclarată, pe aspectul cererii şi al ofertei, motivele pentru angajarea în activităţi nedeclarate şi caracteristicile socio-economice ale producătorilor şi consumatorilor.

Având în vedere sensibilitatea subiectului, caracterul de studiu pilot al sondajului şi numărul scăzut de respondenţi care au admis participarea la activităţi nedeclarate, rezultatele ar trebui să fie interpretate cu multă atenţie . În special, rezultatele cantitative pot oferi doar un nivel scăzut al valorilor reale. Având în vedere faptul că Eurobarometrul se bazează pe un eşantion stabilit, acesta nu poate să ofere probe fiabile privind situaţia resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală sau a cetăţenilor din noile state membre care se confruntă cu restricţii temporare ale dreptului de liberă circulaţie. Cu toate acestea, rezultatele indică, de exemplu:

- existenţa unei pieţe extinse pentru munca nedeclarată pe întreg teritoriul UE, în special în cazul serviciilor de menaj;

- evitarea taxelor şi a presiunilor administrative (în special, în cazul activităţilor atipice, de exemplu activităţi sezoniere), şi mai puţin necesitatea, reprezintă factorii determinanţi;

- importanţa salariului în plic[14], în special în cazul sectorului de construcţii;

- prevalenţa în rândul studenţilor, al lucrătorilor care desfăşoară o activitate independentă şi al şomerilor;

- slaba conştientizare a riscului de a fi amendat în cazul în care situaţia este descoperită.

4. POLITICI PENTRU REDUCEREA MUNCII NEDECLARATE

Având în vedere complexitatea şi eterogenitatea muncii nedeclarate, nu există o soluţie simplă pentru combaterea acesteia. Este necesară o abordare politică echilibrată care să constea în măsuri pentru diminuarea sau împiedicarea apariţiei muncii nedeclarate şi aplicarea acestor măsuri, implicând partenerii sociali. O astfel de abordare a fost stabilită prin rezoluţia Consiliului din anul 2003 privind transformarea muncii nedeclarate în muncă în condiţii licite, care a solicitat

- scăderea atractivităţii financiare a muncii nedeclarate care rezultă din modelul sistemelor de impozitare şi prestaţii de securitate socială, şi a permisivităţii sistemului de securitate socială cu privire la efectuarea muncii nedeclarate;

- reformă administrativă şi simplificare, în vederea reducerii costului respectării legii;

- consolidarea mecanismelor de supraveghere şi sancţiune prin implicarea inspectoratelor teritoriale de muncă, a birourilor fiscale şi a partenerilor sociali;

- cooperare transnaţională între statele membre, şi

- activităţi de sensibilizare a populaţiei.

Principalele evoluţii politice, în domeniile mai sus menţionate, sunt discutate în cele ce urmează şi sunt ilustrate prin câteva exemple de practici inovatoare[15] introduse în statele membre.

A. Atractivitatea financiară a muncii nedeclarate

Datele disponibile confirmă faptul că nivelul perceput, modelul şi punerea în aplicare a diferitelor tipuri de impozitare (în special, impozitul pe venit şi contribuţiile la sistemul de securitate socială) reprezintă factori determinanţi importanţi pentru munca nedeclarată. De asemenea, mai sunt şi alţi factori implicaţi, cum ar fi încrederea populaţiei în sistemele de securitate fiscală şi socială.

În această privinţă, majoritatea statelor membre au îmbunătăţit stimulentele financiare pentru munca legală, în special prin creşterea bazei neimpozabile a venitului şi printr-o stabilire corespunzătoare de salarii minime, fie prin legislaţie, fie prin acorduri colective. Statisticile confirmă reducerea generală, dar lentă, a presiunilor fiscale pentru munca slab remunerată. În UE, impozitul total pe venitul din salarii a scăzut cu aproape 1.2 puncte procentuale, în medie, între 2000 şi 2005[16]. Totuşi, cu nivelul brut mediu menţinându-se la aproximativ 40%, aceste reduceri se pot dovedi neconvingătoare, în condiţiile în care există opţiunea muncii nedeclarate (în special, în combinaţie cu indemnizaţiile). În plus, efectul acestor reduceri poate fi negat în cazul muncii peste program, care este supusă unei impozitări semnificativ mai mari în multe state membre.

Au fost introduse majorări importante ale salariilor minime, în special în noile state membre. Aceste majorări au fost prudent stabilite (la mai puţin de jumătate din salariul mediu) pentru a evita dispariţia unor slujbe legale şi înlocuirea acestora prin munca nedeclarată. În plus, în multe state membre noi în care practica salariului în plic este foarte răspândită, majorarea salariilor minime reduce marja de negociere a acestui tip de salarii..

Prestaţiile legate de muncă şi prestaţiile sociale minime trebuie stabilite astfel încât să permită condiţii de viaţă decente, şi, în acelaşi timp, să menţină munca în condiţii licite mai atractivă din punct de vedere financiar decât munca nedeclarată corelată cu prestaţiile sociale. În majoritatea statelor membre au fost introduse controale mai stricte ale beneficiarilor acestor indemnizaţii.

Procentajul important de lucrători care desfăşoară o activitate independentă din unele state membre indică posibilitatea existenţei unor distorsiuni între regimurile de securitate socială şi financiară pentru angajaţi şi pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă, care rezultă din nivelul mai scăzut de impozitare al corporaţiilor comparat cu impozitul pe venit sau din tratamentul diferit aplicat în cadrul sistemului de securitate socială lucrătorilor care desfăşoară o activitate independentă şi, respectiv, lucrătorilor angajaţi. Introducerea unei singure taxe forfetare în Slovacia şi Estonia poate fi considerată drept o încercare de a elimina aceste distorsiuni.

Concluzii desprinse din aplicarea politicilor :

- din perspectiva muncii nedeclarate, balanţa stimulentelor şi a constrângerilor în cadrul sistemelor de securitate socială poate fi îmbunătăţită prin asigurarea nivelului potrivit de ajutor pentru venit, recunoaşterea legăturii dintre drepturi şi contribuţii, prin controale asupra beneficiarilor şi sancţiuni financiare adecvate pentru frauda fiscală şi frauda sistemului de securitate socială;

- punctele de urmărit includ (i) impozitarea lucrului peste program, (ii) respectarea salariului minim sau a salariilor stabilite prin acorduri colective şi posibilul rol pe care îl pot avea ca nivel de referinţă pentru salariile în plic, (iii) neregulile fiscale între statutul angajatului şi cel al lucrătorului care desfăşoară o activitate independentă, şi (iv) reducerea impozitării pentru slujbele cu productivitate scăzută.

B. Reforma administrativă şi simplificarea

În ceea ce priveşte activităţile atipice şi sezoniere, în special, presiunile administrative, împreună cu impozitarea salariilor, se dovedesc a fi factorul determinant principal pentru munca nedeclarată. În unele cazuri extreme, combinarea productivităţii scăzute cu sarcinile administrative sau/şi fiscale face ca anumite activităţi să nu fie viabile din punct de vedere economic în economia legală.

Sisteme simplificate pentru înregistrarea angajaţilor au fost introduse în Grecia (pentru lucrătorii familiali), Franţa (pentru lucrătorii sezonieri din agricultură, hoteluri şi restaurante), Ţările de Jos (pentru menaj) şi Germania („mini-job-uri”) împreună cu crearea unui număr semnificativ de noi locuri de muncă. În Spania, unde comparaţiile între regiuni dezvăluie o corelaţie între incidenţa contractelor temporare şi munca nedeclarată, acordul între partenerii sociali încheiat în anul 2005, care vizează reducerea locurilor de muncă temporare, poate fi considerat un pas înainte şi spre regularizarea muncii nedeclarate.

În Belgia, Austria şi Spania au fost introduse cupoane de servicii şi facilităţi în vederea efectuării de servicii menajere legale, în timp ce în Danemarca utilizarea acestora a fost restrânsă în anul 2001. Adeseori, a fost observat un impact pozitiv semnificativ asupra creării de locuri de muncă, dar rezultatele sunt diverse din punctul de vedere al bugetului.

În măsura în care munca nedeclarată poate apărea în conexiune cu evaziunea fiscală prin eludarea impozitelor indirecte, unele state membre au luat în considerare posibilitatea prevăzută în Directiva nr. 1999/85/CE de a reduce valoarea TVA pentru anumite servicii cu utilizare intensivă a forţei de muncă. Există date limitate cu privire la efectul creării de locuri de muncă printr-o singură reducere de TVA. Pentru renovarea şi întreţinerea imobilelor, mai multe state membre (de exemplu Finlanda, Suedia, Italia) au optat , ca şi instrument mai eficient, pentru o deducere din baza impozabilă a consumatorului.

În momentul aderării a 10 noi state membre la 10 mai 2004, Regatul Unit, Irlanda şi Suedia şi-au deschis pieţele muncii pentru lucrătorii din aceste noi state membre, în timp ce alte state au aplicat dispoziţii tranzitorii pentru lucrătorii din 8 dintre aceste state.

În raportul său privind funcţionarea dispoziţiilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare din 2003, Comisia a declarat că restricţiile asupra accesului pe piaţa forţei de muncă pot duce la un număr tot mai mare al cazurilor în care se apelează la munca nedeclarată[17].

Începând cu 1 mai 2006, alte state membre UE-15 (Finlanda, Spania, Portugalia, Grecia, Italia, Ţările de Jos şi Luxemburg în curând) au ridicat toate restricţiile, în timp ce alte state şi le-au simplificat, în contextul consolidării pieţelor forţei de muncă. De curând, Germania şi Austria au anunţat liberalizarea accesului pentru specialiştii cu înaltă calificare. La 1 ianuarie 2007, zece dintre statele membre UE-25 (Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia) au liberalizat accesul pe pieţele lor de forţă de muncă în conformitate cu legislaţia internă pentru lucrătorii din Bulgaria şi România.

Concluzii desprinse din aplicarea politicilor :

- există posibilitatea pentru o îmbunătăţire sporită a legii muncii şi a sistemelor administrative în vederea abordării optime a necesităţilor pe termen scurt şi a deficitului de forţă de muncă.

- există un spaţiu amplu de aplicare a unor abordări specifice acestui sector în vederea transformării muncii nedeclarate în muncă în condiţii licite (în special în hoteluri şi restaurante, agricultură, servicii de menaj);

- acquis-ul comunitar privind libera circulaţie a lucrătorilor ar trebui să fie pus în aplicare şi facilitat în general (în special prin EURES);

- posibilităţile oferite de e-governement, înregistrarea on-line şi schimbul de informaţii între bazele de date administrative ar trebui să fie exploatate în continuare.

C. Supraveghere şi sancţiuni

Cartea verde a Comisiei privind dreptul muncii[18] a subliniat necesitatea unei cooperări mai eficiente la nivel naţional între diferitele agenţii guvernamentale, cum ar fi inspectoratele teritoriale de muncă, autorităţile fiscale şi cele din domeniul securităţii sociale, şi a specificat faptul că „îmbunătăţirea resurselor şi expertizei acestor autorităţi de aplicare a legii, şi a cooperării cu partenerii lor, poate contribui la reducerea stimulentelor pentru munca nedeclarată”.

În câteva state membre (Germania, Finlanda, Franţa, Italia, Slovacia etc) au fost adoptate noi legi şi planuri de acţiune care vizează depistarea muncii nedeclarate. În multe cazuri, definiţia muncii nedeclarate a fost actualizată în vederea reflectării evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă (muncă prin intermediul agenţiilor, sub-contractarea etc.) şi au fost adoptate criterii în vederea depistării muncii nedeclarate.

Îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare şi control a organismelor de securitate socială, a inspectoratelor teritoriale de muncă şi a sindicatelor a devenit o prioritate în multe state membre. Structuri de coordonare inter-ministerială au fost înfiinţate în Franţa, Belgia, Irlanda şi Italia. Au fost stabilite interfeţe între bazele de date relevante (în Portugalia de exemplu).

Obligaţia angajatorilor de a înregistra lucrătorii din prima zi de angajare a fost generalizată. De asemenea, potenţialii utilizatori ai muncii nedeclarate au fost responsabilizaţi în Germania (este obligatorie, începând cu 2004, păstrarea de către persoanele fizice a chitanţelor pentru servicii de construcţie şi întreţinere a locuinţei) şi în Austria (este obligatorie contabilitatea la minut pe bază de numerar în hoteluri şi restaurante).

În multe ţări au fost încheiate acorduri între partenerii sociali, în special în sectorul de construcţii (Germania, Finlanda, Italia). În Italia, legea bugetului prevede ca în anul 2007 Ministerul Muncii, în colaborare cu partenerii sociali, să introducă un sistem normativ care să estimeze numărul de ore lucrate efectiv ("indici di congruità").

Au fost introduse sancţiuni pentru angajatorii de resortisanţi din ţări terţe cu şedere ilegală (de exemplu Finlanda, Germania, Ţările de Jos, Regatul Unit), şi, în multe cazuri, au fost înăsprite, inclusiv prin interzicerea achiziţiilor publice. În acest context, Comisia a propus recent o directivă pentru a se asigura că toate statele membre introduc şi aplică sancţiuni similare împotriva angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe cu şedere ilegală ca parte a unei politici comunitare de ansamblu privind migraţia[19].

Concluzii desprinse din aplicarea politicilor :

- Înregistrarea obligatorie a lucrătorilor reprezintă o condiţie prealabilă pentru depistarea muncii nedeclarate. Scutirile de la practica contractelor de muncă scrise trebuie limitate la maxim;

- Există un spaţiu amplu de aplicare a unor soluţii specifice sectorului în vederea controlului şi regularizării muncii nedeclarate prin implicarea partenerilor sociali;

- Succesul politicilor de combatere a muncii nedeclarate depinde de cooperarea între diversele organisme însărcinate cu impozitarea, munca, şi imigraţia, precum şi de aplicarea legii şi a sancţiunilor.

D. Cooperarea transfrontalieră pe teritoriul UE

Au fost încheiate acorduri bilaterale de cooperare în contextul directivei 96/71 privind detaşarea lucrătorilor între, printre alţii, Franţa, Belgia şi Germania, şi este prevăzută încheierea a altor câteva acorduri similare (între Italia, Spania, Polonia şi Republica Cehă). În plus, un grup de state membre au stabilit o cooperare care vizează promovarea şi schimbul de experienţă privind o agendă politică mai cuprinzătoare pentru munca nedeclarată[20].

Comisia a concluzionat că trebuie îmbunătăţită cooperarea administrativă între statele membre, în special în domeniul lucrătorilor detaşaţi[21]. În acest context, Comisia intenţionează să adopte o recomandare care să vizeze consolidarea acestei cooperări prin utilizarea Sistemului de informare al pieţei interne, precum şi o decizie privind constituirea unui Comitet la nivel înalt. Acest Comitet ar trebui să sprijine şi să asiste statele membre în procesul de identificare şi de schimb de bune practici, în ceea ce priveşte controlul şi aplicarea legislaţiei privind lucrătorii detaşaţi.

În plus, propunerea Comisiei din anul 2006 de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unei proceduri pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de asigurări sociale (care va înlocui Regulamentul nr. 1408/71 de îndată ce regulamentul de punere în aplicare este adoptat) conţine, de asemenea, prevederi de consolidare a cooperării între instituţiile de securitate socială ale statelor membre.

Concluzii desprinse din aplicarea politicilor :

- Cadrul instituţional pentru controlul circulaţiei transfrontaliere a forţei de muncă necesită o adaptare continuă la ritmul rapid şi complexitatea activităţilor comerciale transfrontaliere.

E. Sensibilizarea

Au fost întreprinse câteva campanii de sensibilizare de succes (de exemplu campania daneză „fair play”). În noile state membre, campaniile erau întreprinse deseori la scală largă şi se centrau pe aspecte specifice cum ar fi salariile în plic („Work Contract Works” – „Contractul de muncă funcţionează” în Letonia de exemplu).

Concluzii desprinse din aplicarea politicilor :

- Există posibilitatea creşterii gradului de sensibilizare a publicului cu privire la riscurile asociate muncii nedeclarate, în special în ceea ce priveşte sancţiunile (a se vedea rezultatele sondajului Eurobarometru); partenerii sociali au un rol important în această privinţă;

- Este important ca cetăţenii să fie informaţi despre efectele pozitive ale plăţii integrale a impozitelor şi despre funcţia de asigurare a contribuţiilor la protecţia socială.

5. CONCLUZII şI MONITORIZARE

Nu există semne convingătoare care să arate că nivelul muncii nedeclarate a scăzut substanţial în ultimii ani. Munca nedeclarată rămâne o opţiune atractivă din punct de vedere financiar, în special în combinaţie cu frauda TVA şi posibilităţile de a desfăşura activităţi la o scară mai largă în UE. Acţiuni politice fragmentate au fost derulate pe teritoriul statelor membre, dar există o lipsă evidentă de evaluare a rezultatelor şi de extragere de expertiză. Este timpul ca statele membre să îşi concentreze eforturile în lupta împotriva muncii nedeclarate.

- În pofida progreselor (impozitarea muncii pentru lucrătorii slab remuneraţi), trebuie întreprinse mai multe eforturi, ţinând cont de circumstanţele naţionale, în vederea unei reduceri mai mari a impozitului pe salarii, prin îmbunătăţirea calităţii finanţelor publice, în special eficacitatea cheltuielilor publice şi a sistemelor de impozitare, prin reducerea costurilor de muncă nesalariale, şi prin mutarea presiunilor fiscale asupra unor surse alternative de venit[22]... Există, de asemenea, posibilitatea reducerii complicaţiilor administrative din sistemele fiscale şi de prestaţii sociale, care pot constitui stimulente pentru munca nedeclarată, în special pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă şi pentru companiile mici;

- Comisia consideră dispoziţiile tranzitorii de limitare a mobilităţii lucrătorilor din noile state membre un factor care împiedică recurgerea la munca în condiţii licite, prin urmare, acestea pot chiar să exacerbeze efectuarea muncii nedeclarate, în timp ce evoluţiile recente de pe piaţa forţei de muncă creează oportunităţi sporite pentru munca în condiţii licite. În acest context, Comisia face apel la statele membre, care sunt responsabile pentru aceste aranjamente, să revizuiască aceste aranjamente cât de curând posibil, sau, în orice caz, la finalul celei de-a doua etape la 30 aprilie 2009, în cazul UE-8, şi la finalul primei etape la 31 decembrie 2008, în cazul Bulgariei şi României;

- Statele membre sunt invitate să acorde atenţia cuvenită muncii nedeclarate în momentul în care decid calea pe care vor să o urmeze în punerea în aplicarea principiilor comune ale flexisecurităţii;

- Comisia face apel la partenerii sociali să se pună de acord asupra iniţiativelor concrete în domeniul muncii nedeclarate în contextul programelor comune de muncă ale acestora, la nivel intersectorial şi sectorial european, precum şi la nivel naţional.

- Supravegherea şi aplicarea eficace a legii reprezintă componente importante ale unei abordări politice cuprinzătoare. În acest context, Comisia aminteşte propunerea sa legislativă privind sancţiunile pentru angajatorii resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală.

- Comisia va investiga fezabilitatea stabilirii unei platforme europene pentru cooperarea dintre inspectoratele teritoriale ale muncii şi alte organisme relevante de monitorizare şi de aplicare a legii.

- În vederea monitorizării evoluţiei procesului de transformare a muncii nedeclarate în muncă în condiţii licite, statele membre ar trebui să examineze împreună cu Comisia metodele cele mai potrivite pentru cuantificarea existenţei muncii nedeclarate. Un studiu va fi întreprins în acest scop în cadrul programului PROGRESS în anul 2008.

- Comisia va acorda muncii nedeclarate regim de prioritate în cadrul programului său de învăţare reciprocă. Părţile implicate vor avea oportunitatea, în cadrul programului PROGRESS, să înainteze propuneri pentru campaniile de informare, pentru anchetă şi activităţile de evaluare, şi iniţiative în vederea schimbului de informaţii despre bunele practici.

[1] COM(98)219

[2] JO L197 din 5.8.2003 (linia directoare specifică nr.9 privind munca nedeclarată).

[3] JO C 2601 din 29.10.2003

[4] Directiva nr. 1999/85/CE, JO Ll277, din 28.10.1999 de autorizare a statelor membre de a reduce valoarea TVA pentru anumite servicii cu utilizare intensivă a forţei de muncă, cum ar fi renovarea locuinţelor particulare, servicii de coafură, spălarea geamurilor, servicii de îngrijire la domiciliu şi reparaţii minore. Acest experiment a fost prelungit până la 31.12.2010 prin Directiva nr. 2006/18/CE , JO L 51 din 22.2.2006, p.12.

[5] Modernizarea dreptului muncii pentru a face faţă provocărilor secolului 21, COM(2006)708 din 22 noiembrie 2006.

[6] Programul de lucru al partenerilor sociali europeni 2006 - 2008.

[7] Rezultat al consultării publice pe tema Cărţii verzi a Comisiei intitulate „Modernizarea dreptului muncii pentru a face faţă provocărilor secolului 21” (COM/2007)xxx).

[8] SEC(2006)304.2

[9] „Către principii comune ale flexisecurităţii”, COM(2007)359 din 27.6.2007.

[10] A se vedea COM(2007)249 din 16.5.2007.

[11] „Munca nedeclarată într-o Uniune extinsă”; mai 2004, http://ec.europa.eu/employment_social/incentive_measures/activities_ro.htm.

[12] www.eu-employment-observatory.net.

[13] Se face abstracţie de efectele recentei campanii de regularizare a resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală din Italia, Spania şi Portugalia.

[14] Şi anume partea din salariul total care este plătită în mână şi nu este declarată.

[15] Exemplele nu reflectă o ordine a preferinţelor, iar referirile la ţări nu sunt exhaustive. O listă mai extinsă a practicilor inovatoare este prezentată pe site-ul Observatorului european pentru ocuparea forţei de muncă (www.eu-employment-observatory.net) şi în documentaţia prezentată la conferinţa internaţională privind munca nedeclarată şi evaziunea fiscală, care a avut loc la Bruxelles în zilele de 21 şi 22 iunie 2007 (http://socialsecurity.fgov.be/european_congress/).

[16] A se vedea Eurostat, Indicatori structurali, impozitul pe venitul din salarii pentru angajaţii cu salarii mici.

[17] COM(2006)48 finală din 8.2.2006 referitoare la perioada 1 mai 2004-30 aprilie 2006. Raportul următor este aşteptat până la finalul celei de-a doua etape la 30 aprilie 2009, respectiv la finalul primei etape, la 31 decembrie 2008, în cazul Bulgariei şi al României.

[18] COM(2006)708, menţionată anterior

[19] A se vedea COM (2007) 249 din 16 mai 2007.

[20] ENUW( Reţeaua europeană privind munca nedeclarată) stabilită între partenerii publici din cinci state membre (Germania, Franţa, Italia, Belgia şi România) şi coordonată de către Ministerul Muncii din Italia.

[21] COM(2007)304 finală din 13 iunie 2007 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.

[22] A se vedea liniile directoare integrate nr. 2, 3, 5 şi 22. Liniile directoare cu privire la ocuparea forţei de muncă conţineau referinţe anterioare cu privire la mutarea presiunii fiscale asupra veniturilor salariale spre impozitarea indirectă sau de mediu (a se vedea, de exemplu, ediţia din anul 2001). A se vedea, de asemenea, Cartea verde privind instrumentele de piaţă utilizate în scopuri care privesc politica de mediu şi politicile aferente, COM(2007)140 din 28.3.2007, şi Comunicarea „Valorile europene şi globalizarea”, COM(2005)525 din 3.11.2005.