52007DC0539

RO

Bruxelles, 19.9.2007

COM(2007) 539 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

privind

O nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013) desfăşurată sub deviza „Prevenirea este mai eficientă decât vindecarea”

{SEC(2007) 1189}

{SEC(2007) 1190}

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

privind

O nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013) desfăşurată sub deviza „Prevenirea este mai eficientă decât vindecarea”

Preambul

În decembrie 2004, Comisia a lansat o evaluare externă pentru a reexamina în mod aprofundat rezultatele acţiunii UE în domeniul sănătăţii animale şi orientările viitoare ale unei asemenea acţiuni. O combinaţie de împrejurări a făcut imperativă reevaluarea politicii noastre:

Elementele principale ale politicii actuale au fost, în mare parte, elaborate între 1988 şi 1995, perioadă în care Comunitatea nu număra decât douăsprezece state membre;

Au apărut noi provocări. Au apărut boli care erau necunoscute cu zece ani în urmă –cum ar fi SARS- în timp ce altele, ca de exemplu febra aftoasă, febra catarală ovină şi gripa aviară, au provocat recent probleme, reamintindu-ne astfel că reprezintă riscuri foarte grave;

De asemenea, condiţiile comerciale s-au schimbat în mod radical, volumul comerţului de produse de origine animală, atât în interiorul UE cât şi cu ţările terţe, a crescut foarte mult;

Ştiinţa, tehnologia şi cadrul nostru instituţional au evoluat în mod considerabil.

O strategie ambiţioasă a UE în materie de sănătate animală (2007-2013)

Comisia are plăcerea de a-şi prezenta propunerea privind o nouă strategie în materie de sănătate animală a UE (2007-2013), care se bazează pe rezultatele evaluării şi pe consultarea părţilor interesate. Acest lucru va permite desfăşurarea unor noi dezbateri în cadrul forurilor interinstituţionale ale UE şi se aşteaptă ca Consiliul şi Parlamentul să-şi definească poziţiile până la sfârşitul anului.

În ansamblu, strategia cuprinde un program de lucru ambiţios de şase ani care vizează rezultate clare:

Prioritizarea intervenţiei UE

Un cadru în materie de sănătate animală modern şi adecvat

O mai bună prevenire, supraveghere şi pregătire pentru abordarea crizelor

Ştiinţă, inovaţie şi cercetare

Calendarul de realizare al tuturor acţiunilor specifice incluse în această strategie va depinde de poziţia Consiliului şi a Parlamentului şi, de asemenea, de capacitatea noastră de resurse umane.

1. Concepţia

Concepţia noastră este de a ne desfăşura activitatea în cadrul unui parteneriat în vederea unei mai bune preveniri a problemelor legate de sănătatea animală, în conformitate cu deviza: „Prevenirea este mai eficientă decât vindecarea”.

2. Scopul

Strategia defineşte orientările pentru dezvoltarea unei politici în materie de sănătate animală, pe baza unei consultări extinse a părţilor interesate şi a unui angajament ferm de respectare a unor înalte standarde în materie de sănătate animală. Aceasta va facilita stabilirea priorităţilor care sunt conforme cu obiectivele strategice fixate şi revizuirea şi convenirea asupra normelor acceptabile şi adecvate.

3. Domeniul de aplicare a strategiei

Conceptul de sănătate animală acoperă nu numai absenţa bolilor la animale dar, de asemenea, relaţia critică dintre sănătatea animalelor şi bunăstarea acestora. De asemenea, acesta reprezintă unul dintre pilonii politicii Comisiei în materie de sănătate publică şi siguranţă alimentară.

Strategia acoperă sănătatea tuturor animalelor din UE destinate alimentaţiei umane, creşterii şi activităţilor sportive, a animalelor de companie, a animalelor utilizate în sectorul divertismentului şi a animalelor care trăiesc în grădini zoologice. De asemenea, include animalele sălbatice şi animalele utilizate pentru cercetare în momentul în care există riscul ca acestea să transmită boli altor animale sau oamenilor. De asemenea, strategia acoperă sănătatea animalelor în momentul transportului acestora către destinaţie, din şi în interiorul UE.

Strategia vizează întreaga UE, inclusiv proprietarii de animale, veterinarii, întreprinderile lanţului alimentar, industriile din domeniul sănătăţii animale, grupurile de interes privind animalele, cercetătorii şi profesorii, organismele de decizie ale organizaţiilor sportive şi ale celor din sectorul divertismentului, structurile educative, consumatorii, călătorii, autorităţile competente ale statelor membre şi instituţiile UE.

Strategia se bazează pe cadrul juridic actual al UE în materie de sănătate animală [1] şi pe normele şi orientările Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (Oficiul Internaţional de Epizootii - OIE). Aceasta va viza garantarea coerenţei în raport cu celelalte politici şi angajamente internaţionale ale UE. Strategia va ghida dezvoltarea de noi politici sau orientări şi va îmbunătăţi dispoziţiile comunitare existente în materie de sănătate animală pe baza evaluărilor ştiinţifice ale riscului şi luând în considerare consideraţiile de ordin social, economic şi etic. Aceasta va susţine realizarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului prin examinarea impacturilor asupra mediului în dezvoltarea cadrului politic.

4. Obiectivele

În vederea îmbunătăţirii sănătăţii animale, strategia defineşte câteva obiective ambiţioase, nu numai pentru instituţiile UE şi guverne, dar şi pentru toţi cetăţenii.

Obiectivele strategiei sunt:

Obiectivul 1: garantarea unui nivel ridicat de sănătate publică şi siguranţă alimentară prin minimizarea incidenţei riscurilor biologice [2] şi chimice asupra oamenilor;

Obiectivul 2: promovarea sănătăţii animale prin prevenirea/reducerea incidenţei bolilor animalelor şi, în acest mod, sprijinirea agriculturii şi economiei rurale;

Obiectivul 3: îmbunătăţirea creşterii economice/coeziunii/competitivităţii prin asigurarea liberei circulaţii a bunurilor şi a circulaţiei proporţionate a animalelor [3];

Obiectivul 4: promovarea practicilor agricole şi a bunăstării animalelor [4] care protejează împotriva ameninţărilor asupra sănătăţii animale şi minimizează impacturile asupra mediului în vederea susţinerii Strategiei de dezvoltare durabilă a UE [5].

Indicatori de performanţă simpli şi fiabili vor ajuta la măsurarea progreselor îndeplinite în realizarea obiectivelor strategiei, la orientarea politicilor, la documentarea priorităţilor, la identificarea resurselor şi la precizarea dezbaterilor. Aceştia vor fi elaboraţi în consultare cu părţile interesate şi îmbunătăţiţi de-a lungul timpului, pe măsură ce mai bune date, veterinare sau de alt tip, vor deveni disponibile. Va fi vorba atât despre indicatori concreţi ai sănătăţii animale (de exemplu, prevalenţa bolilor, numărul animalelor sacrificate) şi de indicatori referitori la subiecte intangibile, cum ar fi încrederea, aşteptările şi percepţiile cetăţenilor europeni. Trebuie recunoscut faptul că incertitudinile şi evenimentele imprevizibile pot împiedica realizarea indicatorilor de performanţă.

5. Planul de acţiune

Planul de acţiune va viza descrierea vastei game de activităţi care se desfăşoară sau se vor desfăşura la nivel UE pe cale legislativă sau prin intermediul altor mecanisme în vederea atingerii diverselor obiective ale strategiei în cursul următorilor şase ani.

Acest plan de acţiune care vizează realizarea obiectivelor strategice (secţiunea 4) se va concentra pe patru piloni principali sau domenii de activitate:

1. Prioritizarea intervenţiei UE,

2. Cadrul comunitar în materie de sănătate animală,

3. Prevenirea, supravegherea şi pregătirea, precum şi

4. Ştiinţa, inovaţia şi cercetarea.

Două principii de bază se vor aplica întregii munci a Comisiei: parteneriatul şi comunicarea:

Munca în cadrul parteneriatului

O abordare partenerială bazată pe încredere, deschidere şi voinţă de a lua decizii dificile este esenţială pentru atingerea obiectivelor propuse. Strategia nu va reuşi să aducă o schimbare reală decât dacă toate persoanele implicate în protecţia sănătăţii animale lucrează împreună şi alături de toţi cetăţenii interesaţi. Există multe exemple remarcabile de parteneriat în derulare în actuala politică comunitară în materie de sănătate animală. Trebuie să profităm de colaborările existente, să încurajăm noi iniţiative şi să utilizăm mai mult alternativele nelegislative. Un comitet consultativ în materie de sănătate animală [6] va include reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din sectorul sănătăţii animale, ai consumatorilor şi ai guvernelor. Comitetul consultativ în materie de sănătate animală va oferi orientări strategice privind nivelul adecvat/acceptabil de protecţie a sănătăţii animale sau publice şi priorităţile de acţiune şi de comunicare. De asemenea, acesta va urmări evoluţia strategiei: va fi consultat în ceea ce priveşte toate evaluările impactului şi va sfătui Comisia în privinţa celor mai bune mijloace de atingere a rezultatelor fixate.

În colaborare cu Consiliul, Comisia va organiza o conferinţă pentru a prezenta evoluţia strategiei (reexaminare intermediară – 2010).

Comunicarea

Sănătatea animală reprezintă o preocupare pentru toţi cetăţenii europeni. Această preocupare se datorează aspectelor privind sănătatea publică şi siguranţa alimentară ale sănătăţii animale dar şi costurilor economice pe care izbucnirile focarelor de boală animală le pot implica, ca de asemenea şi considerentelor referitoare la bunăstarea animală, inclusiv implicaţiile combaterii bolilor. Există o nevoie de a comunica în mod clar cu părţile interesate şi cu consumatorii în ceea ce priveşte acţiunea şi motivele de acţiune ale UE . Comisia se angajează să îşi urmărească obiectivele de claritate şi transparenţă atunci când comunică consumatorilor şi părţilor interesate informaţii privind acţiunea şi motivele de acţiune ale UE. Entităţile europene şi naţionale trebuie să coopereze în vederea transmiterii unui mesaj coerent şi a consolidării încrederii populaţiei.

Comunicarea strategiei

Se vor elabora rapoarte anuale privind evoluţia strategiei şi o comunicare mai amplă consacrată politicilor şi iniţiativelor. Comunicarea va lua diverse forme în funcţie de mesajul care este transmis şi de publicul ţintă. Aceasta va include participarea la evenimente internaţionale sau naţionale, dezvoltarea de relaţii cu mass-media şi cu organizaţiile neguvernamentale, îmbunătăţirea site-urilor internet în vederea includerii informaţiilor cuprinzătoare şi relevante pentru toate părţile interesate, liste de control, manuale şi un forum dedicat întrebărilor şi răspunsurilor.

Comunicarea în caz de criză

O bună comunicare privind riscurile adresată părţilor interesate/consumatorilor este, de asemenea, de o importanţă covârşitoare, deoarece o percepţie publică eronată în ceea ce priveşte riscul poate forţa autoritatea de reglementare să adopte măsuri nejustificate sau disproporţionate în cazul unei crize. Comitetul consultativ în materie de sănătate animală va sfătui Comisia să îmbunătăţească în continuare comunicarea în timpul unei situaţii de criză.

Pilonul 1 | Prioritizarea intervenţiei UE |

Noua strategie în materie de sănătate animală trebuie să fie percepută ca o strategie integrată de evaluare şi de gestiune a riscului axată pe riscurile biologice şi chimice relevante pentru UE.

1.1. Categorizarea ameninţărilor asupra sănătăţii animale

Stabilirea profilului şi categorizarea riscurilor biologice şi chimice vor furniza baza deciziilor referitoare la cei cărora le revine responsabilitatea de a acţiona.

Ameninţările identificate asupra sănătăţii animale trebuie evaluate pentru a determina:

relevanţa acestora în raport cu cele patru mari obiective ale strategiei UE;

„nivelul de risc acceptabil” pentru Comunitate;

prioritatea relativă de acţiune pentru a reduce riscul.

Pentru ameninţările serioase asupra sănătăţii umane şi a economiei rurale, trebuie să luptăm pentru a reduce riscul la un nivel neglijabil. Dar nu se poate ajunge la un risc zero. Astfel, chiar atunci când avem de-a face cu ameninţări care au un nivel înalt de prioritate pentru care se caută un nivel de risc neglijabil, trebuie să analizăm raportul cost-beneficiu şi cost-eficienţă a posibilelor intervenţii pentru a garanta cea mai bună utilizare a resurselor limitate, atât din punct de vedere al finanţării UE, cât şi al costurilor pentru producători. Acest punct este esenţial pentru aprovizionarea noastră cu alimente şi constituie un element cheie pentru dezvoltarea durabilă a mediului şi a economiilor rurale ale statelor membre.

În cazul în care se identifică o potenţială ameninţare gravă asupra sănătăţii, dar există o incertitudine ştiinţifică în legătură cu posibilitatea apariţiei acesteia, ar trebui luate măsuri provizorii proporţionate în vederea asigurării unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii până la apariţia unor date ştiinţifice suplimentare care să clarifice care este amploarea riscului (principiul precauţiei).

Stabilirea profilului şi categorizarea riscurilor reprezintă un proces important şi dificil, care a început deja la nivel UE. Deciziile trebuie să se bazeze pe date ştiinţifice fiabile şi pe o evaluare adecvată a riscului (pilonul 4). Totuşi, numai ştiinţa nu poate să furnizeze toate răspunsurile. Prin urmare, Comisia va implica reprezentanţii tuturor părţilor interesate în procesul de gestiune a riscului pentru a obţine cel mai mare consens posibil şi responsabilitate comună pentru deciziile adoptate şi pentru a atinge obiectivele fixate.

Se vor stabili obiective la nivel comunitar, naţional şi, în cazul în care este necesar, la nivel regional. Indicatori de performanţă adecvaţi vor permite evaluarea progresului în cursul următorilor şase ani.

Cantitatea adecvată de resurse care trebuie utilizate pentru a obţine nivelul dorit de protecţie şi elaborarea unui sistem de împărţire a costurilor şi a responsabilităţii se va baza pe categorizarea riscurilor biologice şi chimice.

Rezultate preconizate:

Categorizarea riscurilor biologice şi chimice în conformitate cu nivelul de pertinenţă la scară UE

Consens în ceea ce priveşte nivelul de risc acceptabil

Stabilirea priorităţilor, a obiectivelor cuantificabile şi a indicatorilor de performanţă

Stabilirea cantităţii de resurse care trebuie alocate ameninţărilor identificate

Pilonul 2 | Un cadru modern în materie de sănătate animală |

Către un cadru de reglementare unic, care pune accentul mai mult pe stimulente decât pe sancţiuni, coerent în raport cu alte politici UE şi care converge către normele internaţionale.

2.1. Un cadru de reglementare unic şi mai clar

Impactul epizootiilor, cum ar fi gripa aviară sau febra aftoasă poate fi devastator pentru fermieri şi pentru economie în ansamblul său, într-o anumită ţară, pe un continent sau chiar la scară mondială.

Organizaţii internaţionale, cum ar fi OIE şi Banca Mondială consideră sănătatea animală ca fiind un bun public mondial. UE consideră menţinerea „serviciilor de sănătate animală” [7]conforme normelor internaţionale (din punct de vedere al legislaţiei, structurii, organizării, resurselor, capacităţilor, al rolului sectorului privat şi al personalului auxiliar) ca fiind un obiectiv minim. Aceasta reprezintă o prioritate în materie de investiţie publică.

O legislaţie care evoluează în mod constant reprezintă unul dintre principalele mecanisme de intervenţie a UE în materie de sănătate animală, care permite atât aplicarea politicii comunitare cât şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale. Principii care vizează o mai bună legiferare vor fi aplicate prin intermediul unui parteneriat consolidat şi a unei comunicări îmbunătăţite.

Viitoarea strategie va viza înlocuirea ansamblului actual de acţiuni conexe şi corelate cu un cadru de reglementare unic. Strategia în materie de sănătate animală va lupta pentru punerea în aplicare a unui cadru unic de reglementare clar care să conveargă pe cât posibil către recomandările/normele şi orientările OIE/Codex. Acest cadru reglementar va include măsuri privind nutriţia şi bunăstarea animalelor.

Comisia Europeană deţine responsabilitatea de a garanta că norme naţionale/regionale nejustificate nu constituie un obstacol potenţial în calea pieţei interne. Cu toate acestea, cadrul de reglementare al UE trebuie, de asemenea, să fie suficient de flexibil pentru a permite aprecierea echivalenţei, rezolvarea conflictelor şi reacţii eficiente la situaţii în schimbare. O atenţie deosebită trebuie acordată animalelor crescute în scopuri necomerciale (de exemplu, ca hobby) şi animalelor sălbatice, în măsura în care situaţia lor influenţează obiectivele centrale [8].

Rolurile şi responsabilităţile vor fi definite în mod clar. Este nevoie de o abordare bazată pe stimulente. Este necesară o revizuire a instrumentului actual de cofinanţare.

Proceduri mai eficiente vor fi utilizate pentru mai multe decizii ale Comisiei. Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH) [9] îşi va axa acţiunile pe deciziile care prezintă un interes primordial pentru statele membre şi părţile interesate. Instrumentele fără caracter de reglementare trebuie încurajate pe cât posibil.

Rezultate preconizate:

Un drept comunitar general în materie de sănătate animală:

Un cadru unic de reglementare orizontal va defini şi va integra principiile şi cerinţele comune ale legislaţiei existente (comerţ intracomunitar, importuri, combaterea bolilor animale, nutriţia şi bunăstarea animalelor)

Legislaţia existentă va fi simplificată şi înlocuită de acest nou cadru, astfel cum este adecvat, aceasta va garanta convergenţa către normele internaţionale (normele OIE/Codex), exprimând în acelaşi timp un angajament ferm de a asigura norme ridicate în materie de sănătate animală.

2.2. Elaborarea unor sisteme eficiente de împărţire a costurilor şi a responsabilităţii

Bolile animale

Sistemele de compensare existente se axează, în principal, pe furnizarea unui mecanism de compensare pentru proprietarii animalelor în cazul izbucnirii unei boli. O împărţire adecvată a costurilor, a beneficiilor şi a responsabilităţilor ar putea contribui în mod semnificativ la atingerea obiectivelor cheie ale strategiei. O asemenea abordare ar contribui la prevenirea riscurilor financiare importante pentru statele membre şi Comunitate prin furnizarea de stimulente pentru prevenirea ameninţărilor asupra sănătăţii animale. Scopul ar fi consolidarea coeziunii economice şi sociale a Comunităţii şi, în special, reducerea diferenţelor între nivelurile de sănătate animală din diverse regiuni.

Pe de o parte, guvernele joacă un rol important în ceea ce priveşte protejarea frontierelor noastre externe împotriva invaziei bolilor şi conducerea luptei împotriva focarelor de boli exotice. De asemenea, furnizarea unei compensaţii de stat este de o importanţă covârşitoare pentru a compensa distrugerea unei proprietăţi private în interesul public, cel puţin în măsura în care proprietarul nu este responsabil pentru izbucnirea bolii. În aceste cazuri, protecţia sănătăţii publice reprezintă un aspect esenţial.

Pe de altă parte, responsabilitatea pentru sănătatea animalelor le revine în primul rând proprietarilor animalelor şi, colectiv, industriei. Prin urmare, proprietarii animalelor şi industria sunt cei mai potriviţi pentru a gestiona multe riscuri privind bolile animale.

Acest lucru reprezintă o recunoaştere clară a faptului că politica are nevoie de participarea deplină şi de angajamentul tuturor părţilor, inclusiv ale sectorului asigurărilor. Noţiunea de „proprietate cu risc” reprezintă un aspect esenţial şi trebuie introduse noi mecanisme pentru a implica principalele părţile interesate în luarea deciziilor privind aspecte semnificative ale politicii, în special pentru măsurile de urgenţă.

Va fi necesar un studiu de fezabilitate pentru a reflecta asupra propunerilor concrete pentru elaborarea graduală a unui sistem comunitar armonizat.

Sectorul hranei pentru animale

În sectorul alimentaţiei animale, în cazul apariţiei unor incidente de mare importanţă, autorităţile publice tind să suporte costul foarte ridicat al retragerii de pe piaţă, transportului, depozitării şi distrugerii furajelor, alimentelor şi a animalelor, ca de asemenea şi costurile analizelor şi alte cheltuieli administrative. Operatorii din sectorul hranei pentru animale sunt responsabili pentru orice încălcare a legislaţiei în vigoare privind siguranţa furajelor şi pentru consecinţele directe ale retragerii de pe piaţă, tratamentului şi/sau distrugerii oricăror furaje, animale şi alimente produse din acestea [10]. În 2007, Comisia va prezenta Parlamentului European şi Consiliului un raport care stabileşte posibilităţile de punere în aplicare a unui sistem eficient de garanţii financiare pentru operatorii din sectorul hranei pentru animale.

Rezultate preconizate:

Bolile animalelor: Elaborarea unui cadru comunitar armonizat de împărţire a costurilor şi a responsabilităţii, pe baza:

◦ Categorizării riscurilor biologice şi chimice în funcţie de pertinenţa la scara UE (pilonul 1).

◦ Stimulentelor care încurajează la toate părţile interesate un comportament care reduce riscul.

◦ Posibilităţii de a acoperi pierderile indirecte.

◦ Echilibrului costurilor (finanţare publică/privată) şi responsabilităţilor. Solidaritatea reprezintă un aspect care trebuie luat în considerare.

◦ Prevenirii denaturării concurenţei.

◦ Compatibilităţii cu angajamentele internaţionale ale UE.

◦ Eficienţei şi flexibilităţii punerii în aplicare la nivel naţional sau regional.

◦ Mecanismului de consultare între partenerii care suportă în comun costurile, în special în caz de criză.

2.3. Influenţa Comunităţii asupra normelor internaţionale

Legislaţia comunitară se bazează deja, într-o mare măsură, pe recomandările/normele şi orientările OIE/Codex, respectându-şi angajamentele în cadrul Acordul OMC privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare (Acordul SPS). Totuşi, există anumite domenii unde UE ar putea să îşi îmbunătăţească convergenţa către aceste norme (de exemplu, statutul bolilor, importurile, calitatea şi evaluarea serviciilor veterinare, testarea în laborator, nutriţia animalelor, vaccinarea).

În ceea ce priveşte aplicarea măsurilor privind sănătatea animală, UE va respecta normele adoptate de către OIE/Codex. Cu toate acestea, în cazul în care există o justificare ştiinţifică, UE poate introduce sau menţine măsuri sanitare sau fitosanitare care au drept rezultat un nivel mai ridicat de protecţie sanitară sau fitosanitară. UE va continua să fie foarte activă în ceea ce priveşte promovarea propriilor sale norme în cadrul OIE/Codex şi se va sigura, atât cât este posibil, că acestea sunt, de asemenea, adoptate în consecinţă la nivel internaţional. Este necesar să se încurajeze alţi membri ai OIE/Codex să utilizeze normele internaţionale în elaborarea propriilor lor norme.

În ceea ce priveşte importurile, UE ar trebui să îşi îmbunătăţească politica de comunicare referitoare la cerinţele pe care le impune partenerilor săi comerciali. De asemenea, UE ar trebui să îşi sprijine puterea de negociere pe aspecte legate de export. UE ar trebui să încerce să încurajeze alţi membri ai OIE/Codex să îşi alinieze mai mult legislaţia cu recomandările/normele şi orientările internaţionale, să garanteze o interpretare uniformă şi să evite o potenţială denaturare a concurenţei la scară internaţională.

Dat fiind că Comunitatea deţine competenţă exclusivă în aproape toate domeniile de activitate ale OIE, pe termen lung, este de asemenea de dorit ca aceasta să devină un membru al OIE, astfel cum este membră a Codex Alimentarius. Acest lucru va contribui la consolidarea coerenţei între norme, orientări şi alte dispoziţii adoptate de către OIE şi alte obligaţii internaţionale relevante ale Comunităţii Europene.

Rezultate preconizate:

Sprijinul poziţiilor UE pe baza unor dovezi ştiinţifice fiabile, atunci când acest lucru este necesar.

Comunitatea devine membră a OIE pentru a putea juca un rol mai activ.

2.4. Către o strategie de export la nivel comunitar

Nivelul ridicat de protecţie a sănătăţii animale în interiorul UE va contribui în mod esenţial la creştere şi la sporirea locurilor de muncă în Europa garantând competitivitatea fermierilor şi a întreprinderilor europene şi asigurându-le acestora un veritabil acces la pieţele de export [11]. Trebuie să garantăm că întreprinderile europene, adesea întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) pot să beneficieze de condiţii de concurenţă loială pe aceste pieţe. Obstacolele nejustificate de natură sanitară tind să devină din ce în ce mai importante. Acestea sunt complicate, generează dificultăţi tehnice şi este nevoie de mult timp pentru identificarea, analiza şi îndepărtarea lor.

Condiţiile de import pentru alimentele şi produsele de origine animală sunt amplu armonizate. Cu toate acestea, acest lucru nu este valabil pentru exporturi.

Comisia deţine competenţă exclusivă în ceea ce priveşte negocierea acordurilor bilaterale cu ţările terţe în domeniul SPS. Pentru anumite ţări terţe, cerinţe comune ale UE în materie de export sunt definite în mod specific în acorduri veterinare bilaterale [12]. Negocieri comerciale în curs, în special negocierile pentru acorduri de liber schimb cu Coreea, India şi ASEAN [13] includ capitole SPS.

Comisia poartă o discuţie cu statele membre în legătură cu implicaţiile punerii în aplicare a politicii actuale şi viitoare privind negocierile SPS cu ţările terţe în ceea ce priveşte exporturile. Obiectivul este de a garanta respectarea obligaţiilor tratatului în ceea ce priveşte politica comercială comună şi de a prezenta o abordare comunitară unificată în negocierile cu ţările terţe.

Noua strategie de sănătate animală a UE va contribui la adaptarea diverselor instrumente ale politicii pentru a atinge obiectivele în materie de acces pe pieţele de export, a restabili parteneriatul între părţile interesate şi a stabili priorităţi în vederea celei mai bune utilizări a resurselor.

Rezultate preconizate:

Un serviciu mai eficient şi mai transparent pentru întreprinderi, inclusiv IMM-uri, axat pe căutarea rezultatelor şi punând accentul pe problemele sanitare concrete cu care întreprinderile europene se confruntă pe pieţele ţărilor terţe.

O mai bună definire a priorităţilor de acţiune împotriva obstacolelor de natură sanitară pentru ca resursele umane să fie mai bine vizate şi pentru a realiza cel mai mare impact economic.

Un rol consolidat în negocierile privind condiţiile de export ale UE şi abordarea problemelor legate de export prin intermediul creării unor echipe locale ale UE însărcinate cu accesul la pieţe şi compuse, după caz, din membri ai delegaţiilor Comisiei, ai ambasadelor statelor membre si ai organizaţiilor de întreprinderi.

Pilonul 3 | Prevenirea ameninţărilor asupra sănătăţii animale, supravegherea şi pregătirea pentru abordarea crizelor |

A identifica problemele înainte ca acestea să ia amploare şi a fi pregătit pentru gestionarea focarelor de boli şi a crizelor.

3.1. Sprijinul măsurilor de biosecuritate în exploataţii

Prin biosecuritate se înţeleg măsurile luate pentru protejarea populaţiilor, a efectivelor sau grupurilor de animale împotriva bolilor, acolo unde aceste boli nu există în prezent sau pentru limitarea răspândirii bolii în rândul efectivului.

Pentru a avea succes, măsurile de biosecuritate trebuie să prevadă izolarea noilor animale aduse în exploataţie şi a celor bolnave, reglementarea circulaţiei persoanelor, a animalelor şi a echipamentului, utilizarea corectă a furajelor şi procedurile de curăţare şi dezinfectare a instalaţiilor.

Această responsabilitate le revine proprietarilor animalelor, inclusiv fermierilor care desfăşoară această activitate ca un hobby. Totuşi, dat fiind că anumiţi agenţi patogeni contagioşi pot să se răspândească cu uşurinţă de la o fermă la alta, trebuie adoptată o abordare colectivă în ceea ce priveşte măsurile de prevenire şi de biosecuritate.

Măsuri eficiente de biosecuritate în exploataţii vor constitui un criteriu important al procedurilor de zonare şi compartimentare [14] prevăzute pentru combaterea bolilor şi/sau scopuri comerciale. Un statut indemn de boală, măsuri de biosecuritate, măsuri în favoarea bunăstării animalelor şi controale veterinare vor constitui, de asemenea, mijloace posibile de evaluare a exploataţiilor şi de sprijinire a dezvoltării unui sistem de împărţire a costurilor şi a responsabilităţii.

Rezultate preconizate:

Orientările care iau în considerare nivelul de risc asociat cu diverse tipuri de sisteme de producţie şi specii (de exemplu, producţia intensivă, producţia extensivă, zonele cu o densitate mare, fermierii care îşi desfăşoară activitatea ca un hobby). Aceste orientări vor fi conforme cu cadrul juridic comunitar în materie de sănătate animală.

Furnizarea de fonduri în vederea finanţării şi promovării măsurilor de biosecuritate privind infrastructurile exploataţiilor, prin intermediul fondurilor existente.

3.2. Identificarea şi trasabilitatea

Cadrul UE de trasabilitate (sisteme de identificare, etichetare şi sistemul TRACES (Community Trade Control and Expert System) vizează îmbunătăţirea calităţii, exactitatea, disponibilitatea şi punerea la dispoziţie în timp oportun a datelor privind animalele vii, alimentele de origine animală şi furajele. Acesta permite trasabilitatea dintr-un stat membru în altul.

În prezent, identificarea individuală, de exemplu pentru bovine, se efectuează cu ajutorul identificatorilor, un sistem bazat pe suport de hârtie - paşapoarte ale animalelor - şi pe registre ale exploataţiilor, combinate cu bazele naţionale de identificare care nu sunt conectate între state membre. Trasabilitatea transportului de animale vii se realizează prin intermediul unui sistem de certificare pe suport de hârtie combinat cu sistemul TRACES.

Introducerea progresivă a identificării electronice ridică următoarea întrebare: cum se pot combina, pe termen mediu sau lung, diversele elemente ale sistemului de trasabilitate pentru animalele vii şi cum se poate dezvolta un sistem electronic integrat al UE? Datorită raportului cost-beneficiu, micii crescători se confruntă cu provocări specifice în ceea ce priveşte introducerea identificării electronice. Viitorul sistem ar trebui să acorde o atenţie deosebită situaţiei IMM-urilor pe baza unei analize minuţioase a evaluării impactului.

Date mai exacte şi puse la dispoziţie mai rapid ar trebui să aibă drept rezultat îmbunătăţirea informaţiilor necesare supravegherii veterinare şi modalităţi mai bune de gestionare a focarelor de boli, în timp ce o mai mare eficienţă ar putea conduce la reducerea costurilor atât pentru industrie cât şi pentru stat.

Rezultate preconizate:

Sistemul TRACES îşi atinge obiectivul de a deveni un portal unic pentru toate aspectele veterinare.

Interoperabilitatea bazelor de date naţionale de identificare.

Introducerea procedurilor electronice (pe termen mai lung).

◦ Studiu de fezabilitate privind introducerea identificării electronice (axată în special pe rumegătoare) pe o bază voluntară sau obligatorie.

◦ Introducerea certificării electronice pentru a înlocui certificarea pe suport de hârtie pentru circulaţia animalelor vii (comerţ intracomunitar şi importuri).

◦ Crearea unui vast sistem electronic integrat, care să dispună de o bază de date unificată cuprinzând toate elementele sistemului actual în curs de certificare, identificarea animalelor, starea sănătăţii şi a bunăstării animalelor.

3.3. O mai bună biosecuritate la frontiere

UE este cel mai mare importator de alimente din lume. Statele membre sunt responsabile cu controlul la frontieră în vederea protejării Comunităţii împotriva potenţialelor riscuri pentru sănătatea animală şi cea publică care rezultă din comerţul internaţional de animale vii şi de produse derivate din acestea. Provocarea constă în îmbunătăţirea biosecurităţii la frontiere fără a provoca grave perturbări pentru circulaţia persoanelor şi a produselor agricole. De fapt, verificarea documentelor reprezintă principala caracteristică de siguranţă a controalelor la frontieră pentru importurile declarate în scopuri de sănătate animală, prin urmare UE depinde de exactitatea şi onestitatea declaraţiilor făcute în aceste documente.

Este necesar ca veterinarii să colaboreze mai mult cu vămile, atât la punctele de control la frontieră, cât şi la punctele de intrare în Comunitate unde mărfurile sau animalele pot pătrunde în mod ilegal. Întrebări fundamentale apar în legătură cu: evaluarea riscului; încrederea reciprocă între guvernele naţionale; şi ce se poate şi ce nu se poate realiza în structurile frontaliere de inspecţie şi în alte puncte de intrare (eficienţă/eficacitate).

Pe de altă parte, poate fi dificil pentru anumite ţări în curs de dezvoltare să respecte normele UE şi, astfel, să stabilească relaţii comerciale. UE trebuie să se bazeze pe iniţiativele în curs şi să îmbunătăţească cooperarea cu ţările terţe, oferindu-le acestora asistenţă tehnică care le va ajuta să respecte cerinţele UE în materie de sănătate animală pentru importuri şi să combată bolile exotice la sursă.

Rezultate preconizate:

Revizuirea legislaţiei actuale şi dezvoltarea unei politici care vizează să asigure mai bine inspecţia la frontiere, pe baza riscului, şi să combată comerţul ilegal. Elaborarea unei evaluări comunitare a riscului pentru a identifica transporturile cu risc ridicat (produse/ţări) şi a ajuta la selecţia containerelor care trebuie să facă obiectul unei examinări concrete.

Optimizarea coordonării agenţiilor/serviciilor care reglementează importurile (vămi/servicii veterinare).

Sensibilizarea călătorilor cu privire la restricţiile şi responsabilităţile care le revin şi adoptarea de dispoziţii proporţionate în vederea aplicării acestora.

Îmbunătăţirea gestiunii riscului la nivel de ţări terţe şi furnizarea de asistenţă pentru ţările terţe (prin intermediul instrumentelor de cooperare externă, a formării, a punerii în comun a cunoştinţelor şi a sprijinului adus de către experţii regionali).

3.4. Supravegherea şi pregătirea/gestionarea crizelor [15]

Supravegherea veterinară

Supravegherea veterinară permite, pe de o parte, o alertă rapidă şi o detectare promptă a ameninţărilor asupra animalelor şi, pe de altă parte, găsirea şi analizarea modului în care bolile apar şi se răspândesc.

Informaţia obţinută astfel oferă dovezi ştiinţifice esenţiale pe baza cărora instituţiile UE şi guvernele îşi pot sprijini deciziile privind măsurile de prevenire şi de control şi, de asemenea, pot evalua eficacitatea abordărilor existente. Supravegherea oferă publicului larg, fermierilor şi proprietarilor de animale informaţii pe care aceştia şi chirurgii veterinari le pot folosi pentru a decide care este cea mai bună modalitate de protecţie a propriei sănătăţi şi a sănătăţii animalelor pe care le deţin. De asemenea, este esenţial să se înţeleagă mai bine şi să se evalueze impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii animale pentru a putea „adapta” mai bine măsurile veterinare.

Proprietarii de animale şi veterinarii au nevoie, de asemenea, de o formare eficientă pentru a putea identifica simptomele bolilor încă dintr-un stadiu precoce.

Pregătirea pentru situaţii de urgenţă

Situaţiile de urgenţă în rândul animalelor trebuie tratate rapid şi eficient prin utilizarea unei abordări asupra căreia s-a convenit în prealabil. Este extrem de important, pentru Comisie, să ia decizii rapide în caz de situaţii de urgenţă, astfel încât să poată limita şi combate ameninţările asupra animalelor la nivel UE.

Ca răspuns la preocupările de ordin etic şi la cererea în creştere privind îmbunătăţirea bunăstării animale, UE a evoluat deja către o abordare mai flexibilă în ceea ce priveşte vaccinarea şi, de asemenea, şi-a îmbunătăţit politica de combatere a bolilor animale importante. Scăderea numărului de animale eliminate va constitui unul dintre obiectivele noii politici comunitare în materie de sănătate animală (obiectivul 4). Cu toate acestea, datorită mai multor elemente [16], este important ca decizia privind utilizarea vaccinării să fie luată de la caz la caz.

Pregătirea, exerciţiile de planificare a situaţiilor neprevăzute şi punerea în aplicare a planurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă cad în responsabilitatea statelor. În ceea ce priveşte planurile respective, ar trebui să se ajungă la un consens prealabil cu partenerii din sistemul de împărţire a costurilor.

Un element cheie privind capacitatea de a gestiona cu succes un focar de boală îl reprezintă cunoaşterea locaţiei animalelor şi a produselor de origine animală şi controlul circulaţiei acestora.

Rezultate preconizate:

Supravegherea

Îmbunătăţirea prioritizării supravegherii în funcţie de categorizarea ameninţărilor asupra animalelor. Determinarea indicatorilor adecvaţi şi a modalităţilor de colectare a datelor.

Încurajarea reţelelor de cooperare între părţile interesate, în special prin intermediul Centrului european de prevenire şi control al bolilor şi a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, mbunătăţirea colectării datelor, analizei riscului şi informării publicului, ca de asemenea şi a formării pentru a permite detectarea precoce a problemelor legate de sănătatea animală.

Furnizarea de finanţare pentru:

◦ sprijinirea supravegherii epidemiologice prin intermediul fondurilor existente,

◦ menţinerea capacităţii de diagnostic a UE (de exemplu, finanţarea reţelelor de laboratoare), precum şi

◦ oferirea unei formări adecvate (de exemplu, iniţiativa „o formare mai bună pentru o hrană mai sigură [17]”).

Adaptarea sistemului de notificare a bolilor animalelor (ADNS) pentru a profita mai mult de pe urma activităţilor de supraveghere şi pentru o amplă punere în comun a informaţiilor [18].

Pregătirea pentru situaţii de urgenţă

Iniţiativă care vizează îmbunătăţirea pregătirii UE pentru a face faţă ameninţărilor importante asupra sănătăţii animale. Aceste componente pot fi, de asemenea, folositoare pentru a identifica şi a combate eventualele atacuri bioteroriste:

◦ Reţea de acţiune rapidă,

◦ Sprijinirea furnizării de expertiză şi de instrumente care să permită sacrificarea animalelor de către oameni în situaţii de urgenţă,

◦ Capacitatea de comunicare în timpul crizei,

◦ Unităţile de gestionare a crizei şi echipa veterinară de urgenţă a Comunităţii,

◦ Consolidarea băncilor necesare de antigene/vaccinuri ale UE.

Definirea şi promovarea unor metode rapide pentru autorizaţia de introducere pe piaţa comunitară a unor produse veterinare (de exemplu, vaccinuri) utilizate pentru prevenirea bolilor animale care fac obiectul măsurilor comunitare de urgenţă.

Pilonul 4 | Ştiinţă, inovaţie şi cercetare |

Stimularea şi coordonarea analizei riscului, a ştiinţei, a inovaţiei şi a cercetării, contribuind astfel la un nivel ridicat de sănătate publică şi la competitivitatea întreprinderilor din sectorul sănătăţii animale în UE.

4.1. Ştiinţa

Comunitatea şi-a luat un angajament în ceea ce priveşte excelenţa ştiinţifică, independenţa, deschiderea şi transparenţa.

A fost creată, în mod progresiv, o reţea a laboratoarelor comunitare şi naţionale de referinţă care se ocupă cu bolile animale. Testarea uniformă şi fondată pe date ştiinţifice fiabile este esenţială pentru stabilirea unui diagnostic adecvat al bolii şi pentru aplicarea măsurilor necesare de combatere şi de eradicare a acesteia.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară şi Agenţia Europeană pentru Medicamente mobilizează şi coordonează, de asemenea, resursele ştiinţifice în toată Uniunea Europeană pentru a furniza evaluări ale riscului şi consultanţă ştiinţifică independentă şi de calitate. Responsabilii cu gestiunea riscului (Comisia Europeană, Parlamentul European şi statele membre) dispun astfel de o bază solidă pentru politica în materie de sănătate animală.

Rezultate preconizate:

Consolidarea colaborării între agenţiile europene şi organismele naţionale.

Pe baza unei evaluări, reexaminarea şi, acolo unde este necesar, extinderea activităţilor laboratoarelor comunitare de referinţă.

4.2. Inovaţie şi cercetare

Pentru dezvoltarea cercetării moderne într-un mediu global, este esenţial să se organizeze o cooperare la diverse niveluri, coordonând politicile la nivel naţional sau european, promovând colaborarea în reţea între echipe şi mărind mobilitatea persoanelor şi a ideilor. Acţiuni decisive la nivel european în sectorul sănătăţii animale pot permite depăşirea fragmentării actuale a eforturilor Europei.

Alături de celelalte activităţi de cercetare efectuate în cooperare la nivel european, noul al şaptelea Program-cadru (2007-2013) va reprezenta un instrument important în vederea susţinerii cercetării în domeniul sănătăţii şi a bunăstării animalelor, alături de eforturile naţionale şi alte activităţi de cercetare în colaborare la nivel european.

O serie de iniţiative care vizează promovarea cercetării în domeniul bolilor şi a bunăstării animalelor au fost deja lansate – inclusiv cererea pentru crearea unei reţele ERANET [19] despre sănătatea animală, o platformă de informare în ceea ce priveşte protecţia şi bunăstarea animalelor şi lansarea Platformei tehnologice europene pentru sănătatea animală globală [European Technology Platform for Global Animal Health (ETPGAH)], în 2004.

Platforma tehnologică, sub conducerea industriei, ar trebui să mobilizeze atât sectoarele publice, cât şi cele private în Europa să investească fonduri pentru efectuarea de cercetări prin intermediul parteneriatelor public-private. Ar trebui să faciliteze elaborarea unor instrumente noi şi eficiente (în special vaccinuri şi teste de diagnostic) pentru combaterea bolilor animale de mare importanţă în Europa şi în restul lumii. Un cadru de reglementare coerent constituie o condiţie prealabilă pentru o politică eficientă în materie de sănătate animală şi pentru dezvoltarea şi utilizarea medicamentelor veterinare şi a noii generaţii de vaccinuri.

În continuare, Comisia a propus în Planul său de Acţiune Comunitară pentru Protecţia şi Bunăstarea animalelor stabilirea unui Centru european pentru bunăstarea animalelor. Acesta ar coordona şi stimula cercetarea în vederea îmbunătăţirii standardelor actuale.

Rezultate preconizate:

Definirea unui plan de acţiune în sectorul cercetării care să implice industria şi alte părţi interesate relevante. Planul respectiv va prioritiza ameninţările asupra animalelor şi va identifica „lacunele” instrumentelor actuale de control pentru supraveghere, diagnostic, vaccinare şi tratament.

Garantarea nivelului adecvat de finanţare care să permită punerea în aplicare a planului de acţiune în sectorul cercetării prin intermediul parteneriatelor public-private.

Crearea unui cadru comunitar adecvat pentru a atenua factorii demobilizanţi pentru fabricanţi şi pentru a menţine capacităţile UE, în special pentru consolidarea băncilor de antigene/vaccinuri.

Furnizarea de sprijin pentru cercetare în ţările terţe prin intermediul cooperării internaţionale, în special pentru bolile exotice de mare importanţă sau pentru zoonozele neglijate care au un impact grav în ţările respective.

(...PICT...)

(...PICT...)

[1] inclusiv măsurile referitoare la bunăstarea animalelor.

[2] Sunt vizate aici bolile animalelor, bolile de origine alimentară şi biotoxinele.

[3] Trebuie să se găsească un echilibru în ceea ce priveşte circulaţia animalelor atunci când libera circulaţie a acestora este proporţională cu riscul de introducere şi de răspândire de boli şi cu bunăstarea animalelor în timpul transportului.

[4] În conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind un Plan de Acţiune Comunitară pentru Protecţia şi Bunăstarea Animalelor 2006-2010 COM(2006) 13.

[5] Consiliul European a adoptat în iunie 2006 noua formă a unei cuprinzătoare şi ambiţioase Strategii de dezvoltare durabilă a UE - DOC 10917/06.

[6] Comitetul consultativ în materie de sănătate animală va fi creat în calitate de grup de lucru al grupului consultativ pentru lanţul alimentar, sănătatea animală şi sănătatea plantelor – Articolul 4.2 din Decizia 2004/613/CE a Comisiei din 6 august 2004.

[7] adică administraţia competentă, toate autorităţile competente şi toate persoanele autorizate, acreditate sau abilitate de către autoritatea de reglementare în materie de sănătate animală (astfel cum este definit în codul OIE).

[8] De exemplu, programul Natura 2000, stabilit de Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică şi de Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice.

[9] SCFCAH – Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală.

[10] Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena furajelor.

[11] Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, COM(2007) 183, 18 aprilie 2007, „Europa globală: un parteneriat mai puternic pentru obţinerea accesului pe piaţă pentru exportatorii europeni”.

[12] Includ Chile, Mexic, SUA, Canada, Noua Zeelandă şi ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

[13] Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est.

[14] Zonarea şi compartimentarea sunt proceduri puse în aplicare de o ţară în conformitate cu dispoziţiile codului OIE, în vederea definirii subpopulaţiilor cu statut sanitar distinct în interiorul teritoriului său în scopul combaterii bolilor şi/sau comerţului internaţional. Compartimentarea se aplică unei subpopulaţii în caz de aplicare a sistemelor de gestiune legate de biosecuritate, în timp ce zonarea se aplică atunci când se defineşte o subpopulaţie pe o bază geografică.

[15] Inclusiv colaborarea cu ţările terţe.

[16] Disponibilitatea şi eficacitatea vaccinurilor, cererea de teste valide care diferenţiază, în cazul în care este posibil, animalele infectate de animalele vaccinate, orientările internaţionale ale OIE şi posibilele implicaţii comerciale, analiza cost-eficienţă, riscurile posibile legate de utilizarea vaccinurilor.

[17] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind o mai bună formare pentru o hrană mai sigură COM(2006) 519.

[18] Şi astfel pentru a ajuta statele membre să respecte dispoziţiile internaţionale şi să evite duplicarea eforturilor, luând în considerare nevoia de a comunica informaţii similare prin intermediul Sistemului mondial de informaţie privind sănătatea animală al OIE (World Animal Health Information System).

[19] Obiectivul programului ERA-NET, în contextul Spaţiului European de Cercetare (ERA), este de a accelera, prin intermediul punerii în reţea a cercetării, cooperarea şi coordonarea activităţilor de cercetare (adică programe) efectuate la nivel naţional sau regional în statele membre şi statele asociate.

--------------------------------------------------