[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 6.6.2007

COM(2007) 299 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

Raport asupra evaluării sistemului Dublin

{SEC(2007) 742}

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

Raport asupra evaluării sistemului Dublin

1. INTRODUCERE

1.1. Sistemul Dublin

„Sistemul Dublin” are ca scop determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil introduse într-un stat membru al UE, în Norvegia sau Islanda de un resortisant al unei ţări terţe[1].

Sistemul Dublin cuprinde Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe (Regulamentul Dublin)[2], Regulamentul de punere în aplicare a acestuia[3] şi Regulamentul nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000 privind instituirea sistemului EURODAC” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Convenţiei de la Dublin (Regulamentul EURODAC)[4] şi Regulamentul de punere în aplicare a acestuia[5].

Sfera de aplicare teritorială a sistemului Dublin s-a extins şi în Elveţia, printr-un acord internaţional care, până în prezent, este aplicabil doar cu titlu provizoriu.

1.2. Sfera de aplicare şi obiectivele raportului

Potrivit regulamentelor Dublin şi EURODAC Comisia are obligaţia să raporteze Parlamentului European şi Consiliului cu privire la aplicarea acestora, după trei ani de funcţionare şi să propună, după caz, modificările necesare. Deoarece Regulamentul EURODAC creează un instrument pentru aplicarea eficientă a Regulamentului Dublin, s-a decis unificarea celor două evaluări într-un singur raport global.

Acest raport urmăreşte să evalueze aplicarea ambelor regulamente, de la intrarea în vigoare a acestora până la sfârşitul anului 2005 („perioada de referinţă”). De asemenea, urmăreşte să măsoare fluxurile Dublin în comparaţie cu numărul total al solicitanţilor de azil în statele membre. Raportul conţine două documente: un raport , care prezintă principalele rezultate şi concluzii ale analizei efectuate de serviciile Comisiei şi un Document de lucru al serviciilor Comisiei[6] care conţine detaliile acestei analize.

Rezultatele acestui raport vor contribui la procesul de evaluare a politicilor UE în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei, conform dispoziţiilor Comunicării Comisiei din 28 iunie 2006[7].

2. APLICAREA SISTEMULUI DUBLIN

2.1. Introducere

Conform Regulamentului Dublin , statele membre trebuie să evalueze, pe baza unor criterii obiective şi ierarhice, care stat membru este responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate pe teritoriul lor. În cazul în care din analiza acestor criterii reiese că un alt stat membru este responsabil, statele pot decide să ceară acestui stat membru „să preia” solicitantul de azil şi, în consecinţă, să-i examineze cererea. În cazul în care statul membru desemnat îşi recunoaşte responsabilitatea, primul stat membru trebuie să transfere solicitantul de azil acestui stat membru.

În cazul în care un stat membru a examinat deja sau a început să examineze o cerere de azil, i se poate cere să „reprimească” solicitantul de azil care se află în alt stat membru fără permisiune, pentru a putea finaliza examinarea cererii de azil sau pentru a lua măsurile corespunzătoare de trimitere a solicitantului de azil înapoi în ţara sa de origine. Dacă statul membru menţionat anterior îşi recunoaşte responsabilitatea, statul membru în care rezidă fără permisiune solicitantul de azil are obligaţia să-l transfere către statul membru responsabil.

Regulamentul EURODAC a creat un instrument care facilitează aplicarea Regulamentului Dublin, prin înregistrarea şi compararea amprentelor digitale ale solicitanţilor de azil. Statele membre sunt obligate să ia amprentele digitale ale fiecărui resortisant al unei ţări terţe, care are cel puţin 14 ani şi care solicită azil pe teritoriul lor sau care a fost reţinut cu ocazia încercării de a trece ilegal frontiera lor externă. Statele membre pot lua şi amprentele digitale ale străinilor care se află ilegal pe teritoriul lor, pentru a verifica dacă aceştia au solicitat azil (pe teritoriul lor sau pe teritoriul altui stat membru). Statele trebuie să trimită imediat aceste date unităţii centrale EURODAC, gestionate de Comisie, care le va înregistra în baza centrală de date şi le va compara cu datele deja stocate. Această comparaţie poate conduce la "rezultate pozitive", atunci când datele nou introduse corespund celor deja înregistrate. Când rezultatele pozitive indică faptul că un solicitant de azil a solicitat deja azil sau că a intrat în mod ilegal pe teritoriul unui alt stat membru, cele două state membre pot acţiona împreună în conformitate cu Regulamentul Dublin.

2.2. Cifre şi concluzii generale

În ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului Dublin, analiza statisticilor furnizate de statele membre s-a dovedit a fi foarte dificilă. Conform celor explicate detaliat în documentul de lucru, una dintre problemele principale constă în decalajul semnificativ constatat între, pe de o parte, numărul de cereri şi de hotărâri pe care fiecare stat membru declară că le-a primit de la celelalte state membre (date primite) şi, pe de altă parte, numărul de cereri şi de hotărâri pe care fiecare stat membru declară că le-a trimis celorlalte state membre (date transmise). În principiu, aceste două cifre ar trebui să fie identice, dar, din cauza interpretărilor diferite ale definiţiilor privind înregistrarea şi a faptului că anumite date sunt incomplete, cele două cifre nu coincid. Pentru a evita confuziile, prezentul raport se bazează doar pe datele transmise, în vreme ce documentul de lucru cuprinde o comparaţie a datelor primite, pe de o parte, şi a datelor transmise, pe de altă parte.

Această problemă subliniază importanţa existenţei unui cadru statistic, convenit de comun acord, în domeniul azilului şi imigrării, la a cărui realizare va contribui, odată adoptat, regulamentul privind statisticile comunitare referitoare la migraţie şi la protecţia internaţională[8].

[pic]

Conform datelor transmise de statele membre, au fost trimise mai mult de 55 300 de cereri de transfer (11,50% din numărul total de solicitări de azil – 589 499 - în toate statele membre , pentru acelaşi interval de timp).

Dintre aceste cereri, 72% au fost acceptate ; cu alte cuvinte, în 40 180 de cazuri un alt stat membru a acceptat să îşi asume responsabilitatea pentru un solicitant de azil.

Cu toate acestea, doar 16 842 cereri de azil au fost de fapt transferate de către statele membre (documentul de lucru cuprinde mai multe precizări cu privire la această cifră şi la semnificaţia acesteia ca procent din numărul total de cereri acceptate). Prin urmare, aspectul transferurilor ar putea fi considerat ca una dintre principalele probleme pentru aplicarea eficientă a sistemului Dublin.

În ceea ce priveşte EURODAC, statisticile sunt mult mai fiabile, deoarece datele au fost extrase din rapoartele generate automat de unitatea centrală. Tabelul de mai jos prezintă evoluţia celor trei tipuri de tranzacţii comunicate de statele membre unităţii centrale EURODAC.

[pic]

Pe parcursul perioadei de referinţă au fost transmise cu succes date cu privire la 657 753 de solicitanţi de azil („tranzacţii de categoria 1”). Numărul acestor tranzacţii s-a aflat în continuă scădere (2003: 238 325; 2004: 232 205; 2005: 187 223). Această scădere este cu atât mai semnificativă cu cât se ia în considerare faptul că începând cu 1 mai 2004 alte 10 state membre au început să aplice Regulamentul EURODAC şi că aceste cifre nu includ doar „noile” cereri de azil (ci includ şi cererile multiple). Această situaţie reflectă scăderea generală a numărului de cereri de azil care se poate observa de câţiva ani în UE.

O comparaţie între datele noi şi cele deja înregistrate referitoare la solicitanţii de azil, efectuată în anul 2005, arată că în 16% din cazuri este vorba de „cereri multiple", ceea ce înseamnă că solicitantul de azil a prezentat anterior o cerere de azil în acelaşi stat membru sau în alt stat membru.

În aceeaşi perioadă de referinţă, în baza centrală de date s-au înregistrat date privind 48 657 de resortisanţi ai unor ţări terţe reţinuţi pentru trecerea ilegală a frontierei externe a UE ("tranzacţii de categoria a 2-a”). Numărul acestui tip de tranzacţii a crescut considerabil în fiecare an, dar rămâne totuşi surprinzător de scăzut, dacă se iau în considerare presiunile puternice exercitate de imigraţia ilegală la frontierele externe ale UE.

Din nou, raportat la perioada de referinţă, s-au înregistrat date privind 101 884 de resortisanţi ai unor ţări terţe aflaţi ilegal pe teritoriul unui stat membru ("tranzacţii de categoria a 3-a”). Acest număr a crescut în fiecare an, demonstrând interesul din ce în ce mai mare al statelor membre de a recurge la o astfel de posibilitate de verificare.

2.3. Punerea în aplicare în practică şi îmbunătăţirile posibile

2.3.1. Aplicarea Regulamentului Dublin

Evaluările au arătat că Regulamentul Dublin este în general aplicat într-o manieră satisfăcătoare şi că acesta asigură un sistem operativ de determinare a responsabilităţii pentru examinarea cererilor de azil. Cu toate acestea, au fost identificate câteva probleme în aplicarea sa, acestea fiind expuse mai jos şi prezentate în detaliu în documentul de lucru.

Accesul efectiv la proceduri

Regulamentul Dublin obligă statul membru desemnat ca responsabil să examineze cererea de azil. Deşi majoritatea statelor membre interpretează corect această prevedere, ca fiind o obligaţie de evaluare completă a nevoilor de protecţie ale unui solicitant de azil, din informaţiile deţinute de Comisie, există totuşi un stat membru care nu efectuează, în anumite condiţii, această evaluare în momentul în care reprimeşte solicitanţii de azil din alte state membre.

Trebuie reamintit faptul că noţiunea de „examinare a cererii de azil”, conform definiţiei din Regulamentul Dublin, trebuie interpretată, fără nici o excepţie, ca însemnând verificarea dacă solicitantul în cauză îndeplineşte condiţiile proprii statutului de refugiat în conformitate cu dispoziţiile directivei privind standardele minime[9].

Compatibilitatea cu acquis-ul UE în domeniul azilului

Regulamentul Dublin nu se aplică solicitanţilor (sau beneficiarilor) de protecţie subsidiară. Acest fapt are consecinţe negative în mod special asupra acelor solicitanţi de azil care nu se pot reuni cu membrii familiei lor cărora li s-a acordat protecţie subsidiară în alt stat membru. Principalul motiv pentru care protecţia subsidiară nu a fost inclusă în Regulamentul Dublin a fost acela că, la momentul adoptării sale acest concept nu făcea încă parte din acquis -ul UE în domeniul azilului. Cu toate acestea, odată cu adoptarea directivei privind standardele minime, acest concept a devenit parte integrantă a cadrului legislativ al UE în materie de azil, acesta trebuind prin urmare să se regăsească în toate instrumentele aplicabile azilului.

Comisia intenţionează să propună extinderea domeniului de aplicare al Regulamentului Dublin pentru a include şi protecţia subsidiară.

Aplicarea uniformã

Pentru funcţionarea sa corespunzătoare, este esenţial ca regulile şi criteriile stabilite de Regulamentul Dublin să fie aplicate uniform. Cu toate acestea, statele membre nu sunt întotdeauna de acord cu circumstanţele în care trebuie aplicate anumite dispoziţii.

Aceste interpretări divergente au fost observate mai ales cu ocazia aplicării clauzei de suveranitate (articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul Dublin) care permite statelor membre să îşi asume responsabilitatea, chiar dacă potrivit criteriilor din regulament un alt stat membru ar trebui să examineze cererea de azil şi a clauzei umanitare (articolul 15 din Regulamentul Dublin) care permite statelor membre să reunească membrii unei familii, în timp ce aplicarea strictă a criteriilor din regulament ar conduce la separarea lor.

Statele membre pun în aplicare clauza de suveranitate din motive diferite care variază de la motive umanitare la motive de ordin pur practic.

Aplicarea clauzei de suveranitate din motive umanitare ar trebui să fie încurajată, deoarece aceasta pare să corespundă obiectivului fundamental al acestei dispoziţii.

Conform formulării actuale a Regulamentului Dublin, pentru aplicarea clauzei de suveranitate nu se cere consimţământul solicitantului de azil. În anumite circumstanţe, acest lucru a avut consecinţe negative, mai ales atunci când a împiedicat solicitantul de azil să se reunească cu membrii familiei aflaţi în alte state membre.

În ceea ce priveşte clauza umanitară, nu sunt specificate circumstanţele exacte ale aplicării sale în cazuri determinate, în special nu se specifică dacă poate fi aplicată la cererea solicitantului de azil şi dacă cererile trimise de un stat membru unui alt stat membru sunt supuse unor termene.

Comisia va propune să se precizeze mai clar circumstanţele şi procedurile potrivit cărora se pot aplica clauza de suveranitate şi cea umanitară, să se stabilească în special termenele aplicabile cererilor şi să se introducă condiţia consimţământului solicitantului de azil afectat de aplicarea clauzei de suveranitate.

Unele state membre au întâmpinat dificultăţi în aplicarea dispoziţiilor privitoare la încetarea responsabilităţii (articolul 10 alineatul (1), articolul 16 alineatul (3) şi (4), articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul Dublin). Din acest punct de vedere, pentru depăşirea acestor dificultăţi ar putea fi utilă o clarificare a dispoziţiilor relevante.

Comisia va propune clarificarea circumstanţelor în care încetează responsabilitatea unui stat membru.

În sfârşit, există şi câteva interpretări divergente cu privire la cererile de preluare a unui minor neînsoţit, care a solicitat anterior azil într-un alt stat membru (articolul 6 din Regulamentul Dublin). Unele state membre evită să solicite preluarea unui minor neînsoţit.

Deşi în cazul minorilor neînsoţiţi, nu trebuie exclusă posibilitatea formulării unei cereri de preluare, interesul superior al copilului trebuie să prevaleze întotdeauna.

Comisia va preciza ulterior modalităţile de aplicare a normelor din cadrul sistemului Dublin în ceea ce priveşte minorii neînsoţiţi.

Elementele de probă

Adeseori obţinerea probelor necesare pentru acceptarea preluării unui solicitant de azil se dovedeşte dificilă. Acest fapt are efecte negative mai ales în ceea ce priveşte aplicarea criteriului unităţii familiei, ceea ce afectează aplicarea practică a uneia dintre cele mai importante dispoziţii ale Regulamentului Dublin.

O dificultate asemănătoare s-a observat şi în ceea ce priveşte aplicarea criteriului intrării ilegale pe teritoriul UE (articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul Dublin), cu privire la care par a fi acceptate numai probe din sistemul EURODAC.

Cu toate acestea, statele membre au convenit asupra unei liste de mijloace de probă şi asupra unei liste de prezumţii, care au fost anexate la regulamentul de punere în aplicare.

Deşi înţelege importanţa probelor clare pentru evitarea abuzurilor care pot apărea în sistem, în special în ceea ce priveşte reunificarea familiilor, Comisia consideră că statele membre ar trebui să aplice Regulamentul Dublin şi regulamentul de punere în aplicare a acestuia în integralitatea lor, utilizând toate mijloacele de probă prevăzute, inclusiv declaraţiile credibile şi verificabile ale solicitantului de azil.

Termenele

Mai multe state membre consideră că absenţa termenelor pentru cererile de preluare a unui solicitant de azil afectează în mod negativ eficienţa sistemului.

În afară de acest lucru, statele membre nu sunt mulţumite de termenul de şase săptămâni alocat pentru răspunsul la cererile de informare , termen care este considerat prea lung pentru astfel de probe esenţiale.

Comisia va propune introducerea unor termene pentru cererile de „preluare” şi va propune reducerea termenului pentru răspunsul la cererile de informare la 4 săptămâni.

Transferurile

Rata scăzută de transferuri efectuate cu privire la solicitanţii de azil, în comparaţie cu cele acceptate, subminează considerabil eficienţa sistemului. Statele membre consideră că un motiv care stă la baza acestei situaţii este faptul că adesea solicitanţii de azil nu mai pot fi găsiţi după primirea deciziei de transfer.

Statisticile au arătat că anumite state membre îşi transferă reciproc un număr similar de solicitanţi de azil. Dacă statele membre ar avea posibilitatea de a crea mecanisme de limitare a numărului de transferuri, aceasta ar putea reduce volumul de muncă şi costurile operaţionale ale departamentelor responsabile cu transferurile. De asemenea, s-ar putea evita şi mutările subsecvente transferurilor.

Comisia va examina posibilitatea de a permite statelor membre să încheie acorduri bilaterale privind „anularea” schimbului unui număr egal de solicitanţi de azil, în anumite circumstanţe bine definite.

Creşterea numărului de măsuri privative de libertate

Statele membre introduc din ce în ce mai multe măsuri privative de libertate cu privire la persoanele care fac obiectul unei decizii de transfer, în scopul de a preveni ca acestea să dispară înaintea efectuării transferului.

Comisia reaminteşte că, dacă este imperios necesar să se găsească mijloacele de îmbunătăţire a eficacităţii transferurilor, măsurile privative de libertate ar trebui folosite numai ca ultimă soluţie,atunci când orice alte măsuri neprivative de libertate nu se aşteaptă să aducă rezultate satisfăcătoare şi atunci când există motive obiective de a considera că există un risc ridicat ca solicitantul de azil să dispară. În orice caz, situaţia familială, a persoanelor care necesită îngrijire medicală, a femeilor şi a minorilor neînsoţiţi trebuie întotdeauna să fie luate în considerare.

Cererea incorectă

Aplicarea incorectă a regulamentului se observă mai ales în legătură cu aspectele procedurale, în special în ceea ce priveşte nerespectarea termenelor de introducere a cererilor sau de acordare a unor răspunsuri.

Statele membre ar trebui să respecte cu stricteţe termenele stabilite de Regulamentul Dublin, ţinând seama de sancţiunea acceptării implicite în cazul neacordării unui răspuns la o cerere în termenul prevăzut, precum şi de posibilitatea solicitanţilor de azil de a trage la răspundere autorităţile statelor membre pentru nerespectarea termenelor.

Un alt aspect se referă la utilizarea nesistematică de către anumite state membre a reţelei securizate de comunicare bilaterală, denumite DubliNet . Datorită naturii informaţiilor transmise, această situaţie poate ridica anumite probleme de protecţie a datelor.

Comisia aminteşte faptul că utilizarea reţelei DubliNet este obligatorie în toate cazurile, cu excepţia cazurilor definite în articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf.

2.3.2. Aplicarea Regulamentului EURODAC

În ceea ce priveşte Regulamentul EURODAC, deşi toate statele membre îl aplică în general într-o manieră satisfăcătoare, aplicarea practică a anumitor dispoziţii ale acestuia rămâne problematică.

Termenele

Regulamentul EURODAC cere statelor membre să transmită fără întârziere datele pe care le deţin unităţii centrale EURODAC (articolele 4 alineatul (1) şi 8 alineatul (1)). Se pare însă că, în unele cazuri, transmiterea datelor durează peste 30 de zile. Deoarece o astfel de întârziere poate conduce la determinarea greşită a statului membru responsabil este foarte important ca statele membre să reducă această întârziere.

Comisia va propune un termen clar pentru transmiterea datelor către unitatea centrală EURODAC.

Culegerea datelor

Astfel cum s-a menţionat anterior, Comisia consideră că numărul înregistrat de persoane intrate ilegal pe teritoriul UE (48 657) este surprinzător de mic. Acest fapt ridică întrebări cu privire la aplicarea eficientă a obligaţiei de luare, la frontiera UE, a amprentelor digitale ale tuturor persoanelor intrate ilegal în Uniune. Deoarece astfel de informaţii sunt cruciale pentru aplicarea eficientă a unuia dintre criteriile Dublin, statele membre ar trebui să respecte cu stricteţe această obligaţie.

Nerespectarea sistematică a obligaţiei de a lua amprentele digitale ale persoanelor care au intrat ilegal în UE ar putea fi luată în considerare de către Comisie cu ocazia examinării în 2010 a punerii în aplicare a programului-cadru privind solidaritatea şi administrarea fluxurilor migratoare şi, în special, a criteriilor relevante de distribuire aplicabile diferitelor fonduri. |

Calitatea

Statisticile au arătat că un procent de 6% din date este respins din cauza slabei calităţi. Calitatea datelor transmise către unitatea centrală EURODAC ar mai putea fi îmbunătăţită cu ajutorul unei formări specifice, al unor verificări locale a calităţii şi prin utilizarea unor echipamente de vârf, precum scanerele pentru amprente digitale ( live scanners ). Statele membre sunt încurajate să utilizeze în acest scop fondurile comunitare disponibile.

Comisia va organiza seminare de formare pentru administraţiile statelor membre, având drept scop îmbunătăţirea calităţii datelor.

Ştergerea

Respectarea obligaţiei de a şterge anumite date (articolele 7 şi 10 alineatul (2) din Regulamentul EURODAC) este, de asemenea, problematică, de exemplu în cazurile în care un solicitant de azil dobândeşte cetăţenia unui stat membru. Din nefericire, această ştergere nu se efectuează în mod obişnuit, în special din cauză că statul membru care a introdus datele respective nu a fost informat cu privire la schimbarea statutului solicitantului.

Comisia va propune introducerea unor coduri specifice pentru fiecare tip de ştergere, pentru a putea monitoriza mai bine respectarea acestei obligaţii, precum şi a unor mecanisme de informare sistematică în cazul schimbării statutului unui solicitant de azil.

Protecţia datelor

Alte preocupări sunt legate de aplicarea corectă a regulilor privitoare la respectarea datelor personale, mai ales a acelora care permit persoanelor vizate să ceară statelor membre să verifice informaţiile privind datele lor, date care se află în baza de date EURODAC (prin utilizarea aşa-numitelor „căutări speciale”, articolul 18, Regulamentul EURODAC). Pe parcursul perioadei de referinţă, au avut loc peste 3700 de astfel de căutări speciale, acest număr fiind surprinzător de ridicat.

Comisia reaminteşte faptul că astfel de căutări sunt strict limitate la aplicarea regulilor privind protecţia datelor.

2.3.3. Sprijinul acordat de EURODAC Regulamentului Dublin

Obiectivul Regulamentului EURODAC este să faciliteze aplicarea Regulamentului Dublin. Din această perspectivă este interesantă examinarea faptului dacă EURODAC a contribuit într-adevăr la realizarea obiectivelor Regulamentului Dublin.

Aşa cum s-a observat şi mai înainte, în 2005, un procent de 16% din cererile de azil a fost reprezentat de fapt de cererile multiple. Acest lucru poate indica faptul că sistemul Dublin nu a avut efectul disuasiv scontat în ceea ce priveşte fenomenul de „asylum shopping”. Mulţi solicitanţi de azil continuă să încerce obţinerea unei decizii favorabile în cazul lor prin introducerea mai multor cereri de azil. Furnizarea de informaţii corecte solicitanţilor de azil privind consecinţele cererilor lor subsecvente ar putea constitui una dintre măsurile care ar contribui la îngrădirea acestui fenomen.

În ceea ce priveşte probele privind intrarea ilegală în UE, trebuie subliniat încă o dată faptul că doar dacă toate statele membre îşi îndeplinesc obligaţia de a culege date referitoare la toţi străinii care pătrund ilegal pe teritoriul UE va fi posibil ca Regulamentul EURODAC să faciliteze aplicarea eficientă a Regulamentului Dublin.

În final, s-a observat că statele membre primesc desul de frecvent răspunsuri de la unitatea centrală EURODAC care conţin rezultate pozitive multiple, ceea ce înseamnă că datele referitoare la un solicitant de azil au fost înregistrate în mai multe state membre. Pe baza acestor informaţii, nu este întotdeauna uşor să se determine care este statul membru responsabil de examinarea cererii de azil, mai ales cu respectarea termenelor stabilite.

Pentru simplificarea analizei rezultatelor pozitive multiple, Comisia va propune statelor membre anumite mecanisme de informare reciprocă asupra statutului persoanelor ale căror date sunt înregistrate în baza de date EURODAC, precum şi modificări de natură tehnică ale mecanismelor de transmitere a datelor către unitatea centrală EURODAC, în special în scopul introducerii mai multor informaţii privitoare la statutul solicitanţilor de azil.

2.3.4. Evoluţia posibilă a Regulamentului EURODAC

Obiectivul principal al Regulamentului EURODAC este de a înlesni identificarea statelor membre responsabile să examineze o cerere de azil. Cu toate acestea, informaţiile cuprinse în baza de date EURODAC ar putea fi utilizate şi în alte scopuri, acestea putând contribui, de exemplu, la prevenirea abuzurilor legate de sistemul de azil.

În timp ce statele membre sunt obligate să păstreze amprentele digitale ale străinilor surprinşi cu ocazia trecerii ilegale a frontierei lor externe, acestea nu au obligaţia să stocheze datele respective în cazul străinilor descoperiţi a fi cu şedere ilegală pe teritoriul lor.

Cu toate acestea, statele membre manifestă un interes din ce în ce mai mare, confirmat de statisticile pentru perioada 2003-2005, în utilizarea datelor referitoare la resortisanţii din ţări terţe descoperiţi a fi cu şedere ilegală pe teritoriul lor. Mai mult decât atât, există o discrepanţă semnificativă între cei descoperiţi a fi cu şedere ilegală pe teritoriul unui stat (101 884) şi cei surprinşi cu ocazia trecerii ilegale a unei frontiere externe (48 657). Din acest motiv se propune stocarea de date referitoare la persoanele descoperite a fi cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru. Aceste date sunt utile în cadrul examinării cererilor de azil, acestea putând, de exemplu, să contribuie la prevenirea abuzurilor prin oferirea posibilităţii de verificare a declaraţiilor solicitanţilor de azil. Aceste date ar putea fi stocate, ca şi în cazul migranţilor surprinşi la trecerea ilegală a frontierei, pentru o perioadă iniţială de doi ani. Perioada de stocare ar putea fi prelungită în cazul unei recidive.

Comisia intenţionează să propună stocarea datelor referitoare la persoanele descoperite a fi cu şedere ilegală pe teritoriul UE.

În plus, Comisia va examina, pe baza analizelor viitoare şi a unui studiu de impact complet, posibilitatea de a extinde scopul EURODAC, în vederea folosirii datelor pe care le are la dispoziţie pentru a aplica legea şi pentru a contribui la lupta împotriva imigrării ilegale.

3. ANALIZA FLUXURILOR DUBLIN

[pic]

Contrar opiniei larg răspândite potrivit căreia majoritatea transferurilor sunt îndreptate către statele membre situate la frontiera externă, se pare că repartizarea generală între aceste state şi cele care nu se află la frontiera externă a UE este destul de echilibrată. În 2005, numărul total al transferurilor către statele membre de la frontiera externă a UE a fost de 3055, în timp ce transferurile către statele membre care nu se află la frontiera externă a UE au fost în număr de 5161.

Documentul de lucru conţine o analiză detaliată care încearcă să determine incidenţa fluxurilor Dublin asupra numărului total de solicitanţi de azil din statele membre. Pe scurt, se pare că transferurile Dublin nu au determinat nici scăderea şi nici creşterea numărului total de solicitanţi de azil cu mai mult de 5% în majoritatea statelor membre. Totuşi, în cazul Poloniei, creşterea a fost de aproximativ 20%, iar în cazul Slovaciei, Lituaniei, Letoniei, Ungariei şi Portugaliei, de aproximativ 10%. Pe de altă parte, în cazul Luxemburgului şi Islandei, numărul solicitanţilor de azil a scăzut cu aproximativ 20%.

Această tendinţă a fost confirmată şi în ipoteza în care toate transferurile acceptate ar fi efectuate, deşi având un impact mult mai mare în cazul Ungariei, Poloniei şi Slovaciei (o creştere de aproximativ 40%). Cu toate acestea, chiar în acest caz, ar exista mai multe transferuri către statele membre care nu se află la frontiera externă a UE (13 968) decât către cele aflate la frontiera UE (7 829).

Totuşi, trebuie observat că majoritatea transferurilor reprezintă cazuri de „preluare”[10], care, în general, nu corespund noilor cereri de azil pentru statele membre de destinaţie, deoarece cererile respective erau deja înregistrate în statisticile referitoare la azil şi examinarea acestora începuse deja.

Este necesar de menţionat, de asemenea, faptul că rezultatele căutărilor privind „tranzacţiile de categoria 1” în raport cu cele privind „tranzacţiile de categoria a 2-a” arată că solicitanţii de azil care au pătruns ilegal pe teritoriul UE înainte de a introduce cereri de azil au tranzitat mai ales prin Spania, Italia şi Grecia. Totuşi, majoritatea persoanelor reţinute la frontierele acestor state membre au solicitat ulterior azil în acelaşi stat în care au intrat ilegal. Pe de altă parte, cei care nu au solicitat azil şi şi-au continuat călătoria, s-au îndreptat în primul rând către Regatul Unit şi Franţa.

4. CONCLUZII

În general, obiectivele sistemului Dublin, mai ales cele privitoare la stabilirea unui mecanism operativ şi clar de determinare a responsabilităţii asupra solicitanţilor de azil, au fost atinse în mare măsură.

Din cauza lipsei de date exacte, nu a fost posibilă evaluarea unui element important al sistemului Dublin, şi anume costul acestuia. Totuşi statele membre consideră că realizarea obiectivelor politice ale sistemului este foarte importantă, indiferent de implicaţiile sale financiare.

Cu toate acestea, câteva probleme continuă să existe, atât în ceea ce priveşte aplicarea practică a sistemului, cât şi în ceea ce priveşte eficienţa acestuia. Prin urmare, Comisia va propune măsurile necesare pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a eficientiza sistemul în continuare.

Prezenta evaluare reprezintă prima etapă din cadrul unei dezbateri asupra viitorului politicii comune europene în domeniul azilului care va începe cu publicarea de către Comisie, în iunie 2007, a unei cărţi verzi exhaustive.

[1] Până la data de 21 februarie 2006 Danemarca nu a aplicat Regulamentul Dublin . De aceea, în sensul acestui raport, state membre înseamnă toate statele membre ale UE, cu excepţia Danemarcei, plus Norvegia şi Islanda.

[2] JO L50 din 25.2.2003.

[3] Regulamentul (CE) nr. 1560/2003 al Comisiei din 2 septembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului (JO L 222 din 5.09.2003).

[4] JO L316 din 15.12.2000.

[5] Regulamentul (CE) nr. 407/2002 al Consiliului din 28 februarie 2002 de stabilire a anumitor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului (JO L 62 din 5.3.2002).

[6] SEC (2007) 742.

[7] COM (2006) 332 final.

[8] COM (2005) 375 final din 14.9.2005.

[9] Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională, şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate (JO L 304, din 30.9.2004 p. 12-23).

[10] Vezi tabelul 2 din documentul de lucru.