52006DC0672


Titlu şi referinţă

Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul european - Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) cadrul financiar indicativ multianual pentru perioada 2008-2010

/* COM/2006/0672 final */

Text

BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
  html html html html html html html html   html html html html html html html html   html html html html
pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf   pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf
doc doc doc doc doc doc doc doc doc   doc doc doc doc doc doc doc doc doc doc doc doc doc

Date

Clasificări

Informații diverse

Raportul dintre documente

Text

Afişare bilingvă: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR HU IT LT LV MT NL PL PT RO SK SL SV

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 8.11.2006

COM(2006) 672 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN

INSTRUMENTUL DE ASISTENŢĂ PENTRU PREADERARE (IPA) CADRUL FINANCIAR INDICATIV MULTIANUAL PENTRU PERIOADA 2008-2010

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN

INSTRUMENTUL DE ASISTENţă PENTRU PREADERARE (IPA) CADRUL FINANCIAR INDICATIV MULTIANUAL PENTRU PERIOADA 2008-2010

Introducere

În septembrie 2004, Comisia a prezentat Parlamentului European şi Consiliului o propunere de un nou instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA), ca parte a pregătirii pentru noul cadru financiar pentru perioada 2007-2013. Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului (Regulamentul IPA) a fost adoptat la 17 iulie 2006.

Obiectivul IPA este de a oferi asistenţă ţărilor candidate sau potenţial candidate la aderarea la UE. Pentru a le ajuta să îşi atingă cât mai eficient obiectivele, IPA cuprinde cinci componente: asistenţă pentru tranziţie şi consolidarea instituţiilor, cooperare transfrontalieră, dezvoltare regională, dezvoltare a resurselor umane şi dezvoltare rurală. În cazul ţărilor candidate, măsurile referitoare la dezvoltarea regională, dezvoltarea resurselor umane şi dezvoltarea rurală vor fi disponibile în cadrul componentelor corespunzătoare destinate pregătirii pentru punerea în aplicare a politicilor agricolă şi de coeziune ale UE după aderare. Acest lucru impune ca ţara respectivă să dispună de capacităţile şi structurile administrative necesare pentru a-şi asuma responsabilitatea gestionării asistenţei. În cazul ţărilor potenţial candidate, astfel de măsuri vor fi puse în aplicare prin componenta „asistenţă pentru tranziţie şi consolidarea instituţiilor”.

Cadrul financiar indicativ multianual (CFIM) pentru instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) este destinat să furnizeze informaţii privind defalcarea indicativă a pachetului financiar global al IPA, propusă de Comisie în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 (Regulamentul IPA).Acesta face legătura între cadrul politic din pachetul pentru extindere şi procesul bugetar. Documentul indicativ de planificare multianuală, care este întocmit pentru fiecare ţară beneficiară şi prin intermediul căruia se acordă asistenţa pentru preaderare ţării respective, va ţine seama de defalcarea indicativă propusă în CFIM.

CFIM se bazează pe un ciclu de programare trienal repetitiv. De regulă, se prezintă un CFIM pentru anii N, N+1 şi N+2 în ultimul trimestru al anului N-2 în cadrul pachetului pentru extindere, reprezentând o propunere de traducere în termeni financiari a priorităţilor politice prevăzute în pachetul financiar menţionat anterior, ţinând seama de cadrul financiar.

Din cauza întârzierilor înregistrate în convenirea unui nou cadru financiar pentru perioada 2007-2013, precum şi a celor în adoptarea Regulamentului IPA, nu a fost posibilă prezentarea unui CFIM pentru 2007-2009 în termenul menţionat anterior. Prezentul cadru financiar indicativ multianual, care acoperă perioada 2008-2010, este, prin urmare, primul CFIM din cadrul IPA şi confirmă cifrele pe 2007 furnizate Consiliului şi Parlamentului în proiectul preliminar de buget 2007 întocmit de Comisie. Acesta indică alocarea pachetului financiar pentru asistenţă de preaderare defalcată pe ţări şi componente şi indică, de asemenea, pachetul financiar pentru programe regionale şi orizontale şi sumele alocate cheltuielilor de sprijin.

Cadrul politic şi strategic

Priorităţile politice globale ale preaderării sunt prevăzute în parteneriatele europene şi de aderare, în rapoartele de ţară anuale şi în documentul de strategie de aderare, care sunt incluse în pachetul de extindere prezentat în fiecare an Consiliului şi Parlamentului European.

Prezentul CFIM a fost elaborat pe baza pachetului pentru extindere pe 2006. Contextul politic global este reprezentat de deschiderea negocierilor cu Turcia şi Croaţia în octombrie 2005, decizia de a acorda Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei statut de ţară candidată, precum şi faptul că s-a reamintit că celelalte ţări din Balcanii de Vest sunt ţări potenţial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Balcanii de Vest reprezintă o provocare specială pentru UE. Politica de extindere trebuie să îşi dovedească puterea de transformare într-o regiune în care statele sunt slabe, iar societăţile sunt divizate. O perspectivă politică credibilă a integrării în cele din urmă în UE este crucială pentru ca reformele acestora să îşi păstreze cursul. Este la fel de clar, însă, că aceste ţări vor putea adera numai atunci când vor îndeplini pe deplin criteriile.

Nu este preconizată o nouă aderare simultană a unui grup mare de ţări. Negocierile de aderare cu Turcia reprezintă un proces pe termen lung. Ţările din Balcanii de Vest sunt mai mici şi se află în diferite etape ale drumului către UE. Viitoarele extinderi vor avea loc în ritmul dictat de rezultatele obţinute de fiecare ţară în privinţa respectării standardelor riguroase, în vederea unei integrări line a noilor membri. UE a stabilit criterii politice şi economice pentru aderare, precum şi criterii legate de obligaţiile care decurg din statutul de stat membru şi criterii legate de capacitatea administrativă de a pune în aplicare şi a asigura respectarea legislaţiei şi politicilor UE.

Perspectiva de a trece în etapa următoare a relaţiilor cu Uniunea este un stimulent puternic pentru ca ţările să se transforme şi să adopte standardele şi valorile UE. Drumul către obţinerea statutului de membru are o valoare intrinsecă, chiar şi atunci când aderarea este prevăzută să aibă loc peste mulţi ani. Acest parcurs este adesea dificil, astfel că este esenţial ca UE să îşi păstreze nivelul de mobilizare pe parcursul întregului proces, precum şi să fie hotărâtă să îl ducă la bun sfârşit.

Programarea financiară strategică

1. Alocarea fondurilor între ţări

Ca urmare a negocierilor privind cadrul financiar pentru 2007-2013, Comisia s-a angajat să asigure cel puţin faptul că nicio ţară beneficiară nu va primi în 2007 mai puţin decât în 2006. Acesta a fost principiul care a stat la baza calculelor. În plus, s-a decis ca Bosnia şi Herţegovina şi Albania să nu primească mai puţin decât media anuală a finanţării primite de fiecare dintre acestea între 2004 şi 2006. Această decizie reflectă faptul că în perioada menţionată anterior finanţarea a fost prealimentată în 2004.

Alocările per capita au fost citate în trecut ca indicator indirect al necesităţilor şi impactului. Ţinând seama de acest indicator, fiecare ţară din Balcanii de Vest va atinge cel puţin media de 23 € per capita pe 2004-2006, primiţi în cadrul CARDS.

Pentru Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, care sunt ţări candidate, este preconizat un nivel de 30 € per capita (valoare exprimată în preţurile din 2004) până în 2008.

Pentru Turcia, ţinând seama de mărimea şi capacitatea de absorbţie a ţării, va exista o creştere treptată a valorii asistenţei în perioada 2007-2013.

În procesul de alocare au fost luate în consideraţie necesităţile şi capacitatea de absorbţie ale fiecărei ţări.

2. Alocarea între componente

Punctul de plecare al calculării alocărilor între componente pentru ţările candidate a fost o analiză a împărţirii efectuate în trecut între activităţi similare în cadrul Phare, ISPA şi SAPARD. Pornind de la această bază, s-a ţinut seama în mod corespunzător de gradul de pregătire al sistemelor de gestionare ale ţărilor candidate actuale şi de necesitatea de a face ca finanţarea din cadrul componentei II, care se referă la cooperarea transfrontalieră cu statele membre, să corespundă finanţării echivalente acordate în cadrul rubricii 1b a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Prezentarea cifrelor

Tabelul următor conţine cifrele de mai sus în preţuri curente şi milioane de euro . Acesta indică alocările pe ţări şi componente, pachetele financiare pentru programele regionale şi orizontale şi sumele alocate pentru cheltuielile de sprijin. Conform practicii curente, finanţarea pentru Kosovo[1] este indicată separat şi va face obiectul unui document indicativ de planificare multianuală distinct.

(a) Cheltuieli de sprijin

Cheltuielile de sprijin trebuie să acopere nu numai măsurile de sprijin necesare punerii în aplicare a fondurilor IPA, ci şi eliminarea treptată a finanţărilor pentru preaderare anterioare, inclusiv pentru Bulgaria şi România.

(b) Pachetul pentru programe regionale şi orizontale

Programele regionale şi orizontale vor prevedea acţiuni similare celor ale programului regional din cadrul CARDS, pachetului financiar multi-ţări din cadrul Phare şi instrumentelor de preaderare pentru Turcia. Nivelul finanţării este de aşa natură încât sunt posibile ambele tipuri de acţiuni. Din 2006, instituţiile financiare internaţionale s-au implicat tot mai mult în preaderare, inclusiv în cadrul unui nou instrument pentru eficienţă energetică. Cifrele reflectă faptul că este tot mai mare nevoie de astfel de programe. Eliminarea treptată a administraţiilor civile interimare va fi de asemenea finanţată din acest pachet financiar. Programele finanţate în cadrul acestui pachet le vor completa pe cele naţionale şi vor fi eligibile numai în cazul în care aduc valoare adăugată procesului de preaderare.

Cadrul financiar indicativ multianual:

Defalcarea pachetului financiar alocat instrumentului de asistenţă pentru preaderare

pe perioada 2008-2010 în alocări pe ţări şi componente

Ţara | Componenta | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 |

TURCIA | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 252.2 | 250.2 | 233.2 | 211.3 |

Cooperare transfrontalieră | 6.6 | 8.8 | 9.4 | 9.6 |

Dezvoltare regională | 167.5 | 173.8 | 182.7 | 238.1 |

Dezvoltare a resurselor umane | 50.2 | 52.9 | 55.6 | 63.4 |

Dezvoltare rurală | 20.7 | 53.0 | 85.5 | 131.3 |

Total | 497.2 | 538.7 | 566.4 | 653.7 |

CROAŢIA | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 47.6 | 45.4 | 45.6 | 39.5 |

Cooperare transfrontalieră | 9.7 | 14.7 | 15.9 | 16.2 |

Dezvoltare regională | 44.6 | 47.6 | 49.7 | 56.8 |

Dezvoltare a resurselor umane | 11.1 | 12.7 | 14.2 | 15.7 |

Dezvoltare rurală | 25.5 | 25.6 | 25.8 | 26.0 |

Total | 138.5 | 146.0 | 151.2 | 154.2 |

Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 41.6 | 39.9 | 38.1 | 36.3 |

Cooperare transfrontalieră | 4.2 | 5.3 | 5.6 | 5.7 |

Dezvoltare regională | 7.4 | 12.3 | 20.8 | 29.4 |

Dezvoltare a resurselor umane | 3.2 | 6.0 | 7.1 | 8.4 |

Dezvoltare rurală | 2.1 | 6.7 | 10.2 | 12.5 |

Total | 58.5 | 70.2 | 81.8 | 92.3 |

SERBIA | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 178.5 | 179.4 | 182.6 | 186.2 |

Cooperare transfrontalieră | 8.2 | 11.5 | 12.2 | 12.5 |

Total | 186.7 | 190.9 | 194.8 | 198.7 |

MUNTENEGRU | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 27.5 | 28.1 | 28.6 | 29.2 |

Cooperare transfrontalieră | 3.9 | 4.5 | 4.7 | 4.8 |

Total | 31.4 | 32.6 | 33.3 | 34.0 |

KOSOVO | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 60.7 | 62.0 | 63.3 | 64.5 |

Cooperare transfrontalieră | 2.6 | 2.7 | 2.8 | 2.8 |

Total | 63.3 | 64.7 | 66.1 | 67.3 |

BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 58.1 | 69.9 | 83.9 | 100.7 |

Cooperare transfrontalieră | 4.0 | 4.9 | 5.2 | 5.3 |

Total | 62.1 | 74.8 | 89.1 | 106.0 |

ALBANIA | Asistenţă pentru tranziţie şi consolidare a instituţiilor | 54.3 | 61.1 | 70.9 | 82.7 |

Cooperare transfrontalieră | 6.7 | 9.6 | 10.3 | 10.5 |

Total | 61.0 | 70.7 | 81.2 | 93.2 |

Total programe pe ţară | 1098.7 | 1188.6 | 1263.9 | 1399.4 |

Programe regionale şi orizontale | 100.7 | 140.7 | 160.0 | 157.7 |

COSTURI ADMINISTRATIVE | 55.8 | 54.0 | 56.5 | 64.6 |

TOTAL GENERAL | 1255.2 | 1383.3 | 1480.4 | 1621.7 |

Cifrele sunt exprimate în milioane de euro, în preţurile curente.

[1] Astfel cum este definit în Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 10 iunie 1999 şi în decizia de abrogare a Deciziei 2004/520/CE (Decizia 2006/56/CE ).

Sus

Gestionat de Oficiul pentru Publicaţii