ANEXA I

CERINȚE CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE DE VEHICULE ȘI SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE MONTATE PE VEHICULE

1.   DOMENIU DE APLICARE

1.1.   Prezenta directivă se aplică compatibilității electromagnetice a vehiculelor reglementată de articolul 1. Se aplică, de asemenea, unităților tehnice electrice sau electronice individuale destinate montării în vehicule.

2.   DEFINIȚII

2.1.   În sensul prezentei directive:

2.1.1.   „Compatibilitate electromagnetică” înseamnă capacitatea unui vehicul sau a unei (unor) componente sau unități tehnice electrice/electronice de a funcționa în mod satisfăcător în mediul său (lor) electromagnetic, fără a introduce interferențe electromagnetice intolerabile pentru orice obiect situat în mediul respectiv.

2.1.2.   „Interferență electromagnetică” înseamnă orice fenomen electromagnetic care poate degrada randamentul unui vehicul sau al unei (unor) componente sau unități tehnice. O interferență electromagnetică poate lua forma unui zgomot electromagnetic, cea a unui semnal nedorit sau chiar cea a unei schimbări în mediul său propriu de propagare.

2.1.3.   „Imunitate electromagnetică” înseamnă capacitatea unui vehicul sau a unei (unor) componente sau unități tehnice de a funcționa fără scăderea performanțelor sale în prezența unor interferențe electromagnetice date.

2.1.4.   „Mediu electromagnetic” înseamnă totalitatea fenomenelor electromagnetice existente într-un anumit loc.

2.1.5.   „Limită de referință” înseamnă nivelul nominal la care se referă valorile limită ale omologării de tip și ale conformității producției.

2.1.6.   „Antenă de referință” pentru o gamă de frecvență de la 20 la 80 MHz: înseamnă un dipol simetric rezonant, adică un dipol rezonant în semiundă la 80 MHz; iar pentru gama de frecvență de peste 80 Mhz: înseamnă un dipol simetric rezonant în semiundă acordat pe frecvența de măsură.

2.1.7.   „Emisie de bandă largă” înseamnă o emisie care are o lățime de bandă mai mare decât cea a unui anumit aparat de măsură sau receptor.

2.1.8.   „Emisie de bandă îngustă” înseamnă o emisie care are o lățime de bandă mai mică decât cea a unui anumit aparat de măsură sau receptor.

2.1.9.   „Sistem electric/electronic” însemnă unul sau mai multe dispozitive sau ansamblu(uri) de dispozitive electrice și/sau electronice, împreună cu orice conexiuni și cablaje electrice asociate care fac parte dintr-un vehicul dar care nu sunt destinate a fi omologate individual față de vehicul.

2.1.10.   „Subansamblu electric/electronic” (SAE) însemnă un dispozitiv sau un ansamblu de dispozitive electrice și/sau electronice destinate să facă parte dintr-un vehicul, împreună cu orice conexiuni și cablaje electrice asociate, și care îndeplinește una sau mai multe funcții specializate. Un SAE poate fi omologat la cererea unui producător, fie ca o „componentă”, fie ca o „unitate tehnică independentă (UT)” (a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/37/CE.

„Tip de vehicul”, din punct de vedere al compatibilității electromagnetice, înseamnă vehicule între care nu există diferențe esențiale în următoarele privințe:

2.1.11.1.   mărimea și forma globală a compartimentului motor;

2.1.11.2.   dispunerea generală a componentelor electrice și/sau electronice și dispunerea generală a cablajelor;

2.1.11.3.   materia primă din care este fabricată caroseria sau coca vehiculului (după caz) (de exemplu, caroserie din oțel, aluminiu sau fibră de sticlă); prezența unor panouri din materiale diferite nu schimbă tipul de vehicul, cu condiția ca materialul de bază al caroseriei să nu se schimbe totuși, aceste modificări trebuie semnalate.

Un „tip de SAE”, din punct de vedere al compatibilității electromagnetice, înseamnă subansambluri între care nu există diferențe esențiale în următoarele privințe:

2.1.12.1.   funcția îndeplinită de SAE;

2.1.12.2.   dispunerea generală a componentelor electrice și/sau electronice, dacă este cazul.

3.   CEREREA DE OMOLOGARE CE DE TIP

3.1.   Omologarea unui tip de vehicul

3.1.1.   Cererea de omologarea a unui tip de vehicul, din punct de vedere al compatibilității sale electromagnetice, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE, se prezintă de către producătorul vehiculului.

3.1.2.   În anexa II se prezintă un model de fișă informativă.

3.1.3.   Constructorul vehiculului trebuie să prezinte programul de fabricație care să descrie toate combinațiile proiectate ale sistemelor electrice/electronice sau SAE relevante, tipurile de caroserie (1), variantele de material de construcție a carosieriei (1), dispunerea generală a cablajului, variante de motorizare, versiuni pentru conducere pe partea stângă/dreaptă și versiuni de ampatament. Sistemele electrice/electronice sau SAE relevante sunt cele care pot emite radiații semnificative de bandă largă sau de bandă îngustă, precum și cele care sunt implicate în comanda directă a vehiculului de către conducătorul auto (punctul 6.4.2.3.).

3.1.4.   Se selectează un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează a fi omologat din acest program de fabricație de comun acord între producător și autoritatea de omologare. Vehiculul reprezintă tipul de vehicul (a se vedea apendicele 1 al anexei II). Alegerea vehiculului are la bază sistemele electrice/electronice oferite de constructor. Din programul de fabricație se mai poate alege un vehicul în vederea efectuării încercării, dacă producătorul și autoritatea competentă sunt de comun acord că el cuprinde sisteme electrice/electronice diferite care pot avea un efect semnificativ asupra compatibilității electromagnetice a vehiculului, comparativ cu primul vehicul reprezentativ ales.

3.1.5.   Alegerea vehiculului (vehiculelor) în conformitate cu punctul 3.1.4 este limitată la combinațiile de vehicule/sisteme electrice/electronice destinate producției curente.

3.1.6.   Constructorul poate anexa la cerere un buletin al încercărilor efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi folosite de autoritatea de omologare în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

3.1.7.   Dacă autoritatea de inspecție tehnică tehnic responsabilă cu încercarea de omologare efectuează ea însăși încercarea, atunci trebuie să i se prezinte un vehicul reprezentativ pentru tipul ce urmează să fie omologat, conform punctului 3.1.4.

3.2.   Omologarea unui tip de SAE

3.2.1.   Cererea de omologare a unui tip de SAE din punct de vedere al compatibilității sale electromagnetice în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE se prezintă de către producătorul vehiculului sau de producătorul SAE.

3.2.2.   În anexa III se prezintă un model de fișă informativă.

3.2.3.   Constructorul poate anexa la cerere un buletin al încercărilor efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi folosite de autoritatea de omologare în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

3.2.4.   Dacă serviciul tehnic responsabil cu încercarea de omologare efectuează el însuși încercarea, atunci trebuie să i se prezinte un eșantion de sistem SAE, reprezentativ pentru tipul ce urmează să fie omologat, dacă este necesar, după discuția cu producătorul despre, de exemplu, variantele posibile în ceea ce privește dispunerea, numărul componentelor, numărul senzorilor. Dacă serviciul tehnic consideră necesar, se poate selecta încă un eșantion.

3.2.5.   Eșantionul (eșantioanele) trebuie să fie marcate, clar și în mod indelebil, cu marca de fabrică sau marca comercială a producătorului și cu denumirea tipului.

3.2.6.   Dacă este cazul, trebuie să fie identificată orice restricție de folosire. Toate restricțiile de acest tip trebuie incluse în fișă informativă stabilită de anexa III sau/și certificatul de omologare de tip CE din anexa V.

4.   OMOLOGAREA DE TIP

4.1.   Proceduri de omologare de tip

4.1.1.   Omologarea tip unui vehicul

Producătorul vehiculului are libertatea de a alege una din următoarele proceduri alternative de omologare de tip a unui vehicul.

4.1.1.1.   Omologarea unei configurații de vehicul

O configurație de vehicul poate fi omologată direct, prin respectarea dispozițiilor prevăzute la punctul 6 Dacă producătorul vehiculului alege această procedură de omologare, nu este necesară încercarea separată a sistemelor electrice/electronice sau a SAE.

4.1.1.2.   Omologarea de tip a unui vehicul prin încercarea individuală SAE

Un constructor de vehicule poate obține omologarea de tip a unui vehicul dacă demonstrează autorității de omologare că toate sistemele electrice/electronice relevante (a se vedea punctul 3.1.3) sau SAE au fost omologate individual în conformitate cu prezenta directivă și că au fost montate în conformitate cu toate condițiile stabilite de aceasta.

4.1.1.3.   Dacă dorește, un producător poate obține omologarea în temeiul prezentei directive dacă vehiculul nu are echipamente de tipul celor supuse încercărilor de imunitate sau emisie. Vehiculul nu trebuie să aibă sisteme ca acelea specificate la punctul 3.1.3 (imunitate) și nici echipament de aprindere prin scânteie. Pentru astfel de omologări nu sunt necesare încercări.

4.1.2.   Omologarea de tip a unui SAE

Omologarea de tip poate fi acordată unui SAE care se montează fie pe toate tipurile de vehicule, fie pe un anumit tip sau pe anumite tipuri de vehicule, solicitate de constructor. În general, SAE implicate în comanda directă a vehiculelor primesc omologarea de acord cu producătorul vehiculului.

4.2.   Acordarea omologării de tip

4.2.1.   Vehicul

4.2.1.1.   Dacă vehiculul reprezentativ îndeplinește cerințele prezentei directive, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 2003/37/CE.

4.2.1.2.   În anexa IV se prezintă un model de certificat de omologare CE de tip.

4.2.2.   SAE

4.2.2.1.   Dacă sistemul (sistemele) SAE reprezentativ(e) îndeplinește(îndeplinesc) cerințele prezentei directive, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 2003/37/CE.

4.2.2.2.   În anexa V se prezintă un model de certificat de omologare CE de tip.

4.2.3.   Pentru elaborarea certificatelor specificate la punctul 4.2.1.2 sau 4.2.2.2, autoritatea competentă a statului membru care acordă omologarea poate folosi un raport întocmit de un laborator omologat sau recunoscut sau în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

4.3.   Modificări ale omologărilor

4.3.1.   În cazul modificărilor la omologările acordate în temeiul prezentei directive, se aplică dispozițiile articolului 5 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/37/CE.

4.3.2.   Modificarea unei omologări de tip a unui vehicul prin adăugarea sau înlocuirea unui SAE.

4.3.2.1.   Dacă constructorul vehiculului a obținut omologarea de tip pentru o configurație de vehicul și dorește să monteze suplimentar sau să înlocuiască un sistem electric/electronic sau un SAE cu unul care a primit deja omologarea în temeiul prezentei directive și care va fi instalat în conformitate cu toate condițiile impuse de aceasta, omologarea vehiculului poate fi acordată fără să fie necesară o încercare suplimentară. Sistemul electric/electronic sau SAE suplimentar sau înlocuitor se consideră ca piesă a vehiculului, în sensul conformității producției.

4.3.2.2.   Dacă echipamentul (echipamentele) suplimentare sau înlocuitoare nu a(u) fost omologat (omologate) în temeiul prezentei directive și dacă se consideră necesară încercarea, întregul vehicul este considerat conform dacă se poate demonstra că echipamentul (echipamentele) nou (noi) sau modificat (modificate) respectă cerințele relevante de la punctul 6 sau dacă, în cadrul unei încercări comparative, se demonstrează că echipamentul nou nu poate afecta negativ conformitatea tipului vehiculului.

4.3.2.3.   Adăugarea de către producătorul vehiculului, la un vehicul omologat, de echipamente casnice sau de birou standard, cu excepția echipamentelor de comunicații mobile (2) care sunt conforme cu Directiva 2004/108/CE și care sunt instalate în conformitate cu recomandările producătorilor echipamentelor și ai vehiculului sau înlocuirea sau înlăturarea acestora nu anulează omologarea vehiculului. Aceasta nu îi împiedică pe constructorii de vehicule să monteze echipamente de comunicații respectând regulile de instalare stabilite de constructorul vehiculului și/sau constructorul/producătorul unor astfel de echipamente de comunicații. Constructorul vehiculului trebuie să furnizeze dovada (dacă autoritatea de încercare solicită acest lucru) că performanța vehiculului nu este afectată negativ de astfel de emițătoare. Aceasta poate fi o declarație că nivelurile de putere și configurația sunt adecvate astfel încât nivelurile de imunitate impuse de prezenta directivă să asigure o protecție suficientă când se face doar transmisie, adică excluzând operațiunile de transmisie împreună cu încercările specificate la punctul 6. Prezenta directivă nu autorizează folosirea unui emițător de comunicații dacă se aplică alte cerințe privind astfel de echipamente sau utilizarea lor. Constructorul unui vehicul poate refuza instalarea aparatelor casnice sau de birou standard conforme cu Directiva 2004/108/CE.

5.   MARCAREA

5.1.   Fiecare SAE conform cu un tip omologat în temeiul prezentei directive trebuie să poarte o marcă de omologare CE de tip.

5.2.   Această marcă este formată dintr-un dreptunghi care înconjoară litera „e” urmat de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea CE de tip.

1 pentru Germania; 2 pentru Franța; 3 pentru Italia; 4 pentru Țările de Jos; 5 pentru Suedia; 6 pentru Belgia; 7 pentru Ungaria; 8 pentru Republica Cehă; 9 pentru Spania; 11 pentru Regatul Unit; 12 pentru Austria; 13 pentru Luxemburg; 17 pentru Finlanda; 18 pentru Danemarca; 19 pentru România 20 pentru Polonia; 21 pentru Portugalia; 23 pentru Grecia; 24 pentru Irlanda; 26 pentru Slovenia; 27 pentru Slovacia; 29 pentru Estonia; 32 pentru Latvia; 34 pentru Bulgaria 36 pentru Lituania; 49 pentru Cipru; 50 pentru Malta.

De asemenea, marca trebuie să includă, în vecinătatea dreptunghiului, un număr de ordine de patru cifre (cu zerouri în față, dacă este necesar) – denumit în continuare „număr de omologare de bază” – înscris în secțiunea 4 a numărului de omologare de tip care figurează pe certificatul de omologare CE de tip eliberat pentru tipul de dispozitiv în cauză (a se vedea anexa V), precedat de cele două cifre care indică numărul de ordine atribuit celei mai recente modificări tehnice majore aduse Directivei 75/322/CEE, înlocuită de prezenta directivă, la data la care s-a acordat omologarea CE de tip pentru componente.

5.3.   Marca de omologare CE de tip trebuie să fie aplicată pe partea principală a SAE (de exemplu, pe unitatea de comandă electronică), într-o manieră clar lizibilă și indelebilă.

5.4.   În apendicele 7 se prezintă un exemplu de marcă de omologare CE de tip.

5.5.   Nu este necesară marcarea sistemelor electrice/electronice incluse în tipurile de vehicule omologate în temeiul prezentei directive.

5.6.   Marcajele de pe SAE în conformitate cu punctul 5.3 nu trebuie să fie vizibile când SAE este instalat pe un vehicul.

6.   SPECIFICAȚII

6.1.   Specificații generale

6.1.1.   Un vehicul [și sistemul (sistemele) său(sale) electric(e)/electronic(e) sau SAE] trebuie să fie proiectat, fabricat și echipat în așa fel încât să permită vehiculului, în condiții normale de utilizare, să fie conform cu cerințele prezentei directive.

6.2.   Specificații privind radiațiile electromagnetice de bandă largă provenite de la vehicule cu aprindere prin scânteie

6.2.1.   Metodă de măsură

Radiația electromagnetică generată de vehiculul prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa VI la oricare din distanțele față de antenă definite. Alegerea se face de constructorul vehiculului.

6.2.2.   Limite de referință a radiațiilor electromagnetice de bandă largă ale vehiculului

6.2.2.1.   Dacă măsurătorile se efectuează prin metoda descrisă în anexa VI, pentru o distanță de la vehicul la antenă de 10,0 ±0,2 m, limitele de referință pentru radiații sunt de 34 dB microvolți/m (50 microvolți/m) în banda de frecvență de 30 la 75 MHz și de 34 până la 45 dB microvolți/m (50 până la 180 microvolți/m) în banda de frecvență de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 1 al prezentei anexe. În banda de frecvență 400 la 1 000 MHz, limita rămâne constantă la 45 dB microvolți/m (180 microvolți/m).

6.2.2.2.   Dacă măsurătorile se efectuează prin metoda descrisă în anexa VI, pentru o distanță de la vehicul la antenă de 3,0 ±0,05 m, limitele de referință pentru radiații sunt de 44 dB microvolți/m (160 microvolți/m) în banda de frecvență de la 30 la 75 MHz și de 44 la 55 dB microvolți/m (160 la 562 microvolți/m) în banda de frecvență de la 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 2 la prezenta anexă. În banda de frecvență de la 400 la 1 000 MHz, limita rămâne constantă la 55 dB microvolți/m (562 microvolți/m).

6.2.2.3.   În cazul unui vehicul prezentat spre omologare, valorile măsurate, exprimate în db microvolți/m (microvolți/m), trebuie să fie cu cel puțin 2,0 dB (20 %) sub limitele de referință.

6.3.   Specificații privind radiațiile electromagnetice de bandă îngustă produse de vehicule

6.3.1.   Metodă de măsură

Radiația electromagnetică generată de vehiculul prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa VII la oricare din distanțele de antenă definite. Alegerea se face de către constructorul vehiculului.

6.3.2.   Limite de referință a radiațiilor electromagnetice de bandă îngustă ale vehiculului

6.3.2.1.   Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa VII, pentru o distanță de la vehicul la antenă de 10,0 ±0,2 m, limitele de referință pentru radiații sunt de 24 dB microvolți/m (16 microvolți/m) în banda de frecvență de 30 la 75 MHz și de 24 până la 35 dB microvolți/m (16 până la 56 microvolți/m) în banda de frecvență de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 3 la prezenta anexă. În banda de frecvență de la 400 la 1 000 MHz limita rămâne constantă la 35dB microvolți/m (56 microvolți/m).

6.3.2.2.   Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa VII, pentru o distanță de la vehicul la antenă de 3,0 ±0,05 m, limitele de referință pentru radiații sunt de 34 dB microvolți/m (50 microvolți/m) în banda de frecvență de 30 la 75 MHz și de 34 până la 45 dB microvolți/m (50 până la 180 microvolți/m) în banda de frecvență de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 4 al prezentei anexe. În banda de frecvență 400 la 1 000 MHz limita rămâne constantă la 45 dB microvolți/m (180 microvolți/m).

6.3.2.3.   În cazul unui vehicul prezentat spre omologare, valorile măsurate, exprimate în db microvolți/m (microvolți/m), trebuie să fie cu cel puțin 2,0 dB (20 %) sub limitele de referință.

6.3.2.4.   Fără a aduce atingere limitelor definite la punctele 6.3.2.1, 6.3.2.2 și 6.3.2.3 din prezenta anexă, dacă, în timpul fazei inițiale descrise în anexa VII, punctul 1.3, amplitudinea semnalului măsurată la baza antenei radio a vehiculului este mai mică de 20 dB microvolți/m (10 microvolți/m) în banda de frecvență de 88 la 108 MHz, atunci se consideră că vehiculul este conform cu specificațiile referitoare la limitele interferențelor electromagnetice de bandă îngustă și nu mai este necesar să fie supus unor încercări suplimentare.

6.4.   Specificații privind imunitatea vehiculelor la interferențele electromagnetice radiate

6.4.1.   Metodă de încercare

Imunitatea la interferențele electromagnetice radiate a unui vehicul prezentat spre omologare trebuie să fie încercată prin metoda descrisă în anexa VIII.

6.4.2.   Limite de referință în ceea ce privește imunitatea vehiculelor

6.4.2.1.   Dacă măsurătorile se fac utilizând metoda descrisă în anexa VIII, limita de referință a intensității câmpului este de 24 V/m ef (valoare efectivă) în peste 90 % din banda de frecvență de 20 la 1 000 MHz și 20 V/m ef în întreaga bandă de frecvență de 20 la 1 000 MHz.

6.4.2.2.   Vehiculul reprezentativ pentru tipul său se consideră conform cu cerințele de imunitate dacă, în cursul încercărilor efectuate în conformitate cu anexa VIII cu un nivel de câmp, exprimat în V/m, de 25 % peste nivelul de referință, nu există nici o schimbare anormală a vitezei roților motoare ale vehiculului, nici o scădere a performanței care ar putea crea confuzie în rândul altor participanți la trafic și nici o alterare a comenzii directe a conducătorului auto asupra vehiculului, care ar putea fi observată de conducătorul auto sau de alt participant la trafic.

6.4.2.3.   Comanda directă a conducătorului auto asupra vehiculului este exercitată, de exemplu, prin sistemul de direcție, sistemul de frânare sau sistemul de comandă a turației motorului.

6.5.   Specificații privind interferența electromagnetică de bandă largă generată de SAE

6.5.1.   Metodă de măsură

Radiația electromagnetică generată de un SAE prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa IX.

6.5.2.   Limitele de referință de bandă lată pentru SAE

6.5.2.1.   Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa IX, limitele de referință pentru radiații sunt de 64 până la 54 dB microvolți/m (1 600 până la 500 microvolți/m) în banda de frecvență de 30 la 75 MHz, această limită descrescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 30 MHz, și de 54 până la 65 dB microvolți/m (500 până la 1 800 microvolți/m) în banda de frecvență de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 5 al prezentei anexe. În banda de frecvență 400 la 1 000 MHz limita rămâne constantă la 65 dB microvolți/m (1 800 microvolți/m).

6.5.2.2.   În cazul unui SAE reprezentativ pentru tipul său, valorile măsurate, exprimate în dB microvolți/m (microvolți/m), trebuie să fie cu cel puțin 2,0 dB (20 %) sub limitele de referință.

6.6.   Specificații privind interferența electromagnetică de bandă îngustă generată de SAE

6.6.1.   Metodă de măsură

Radiația electromagnetică generată de un SAE reprezentativ pentru tipul său se măsoară prin metoda descrisă în anexa X.

6.6.2.   Limitele de referință referitoare la interferența electromagnetică de bandă îngustă emisă de SAE

6.6.2.1.   Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa X, limitele de referință pentru radiații sunt de 54 până la 44 dB microvolți/m (500 până la 160 microvolți/m) în banda de frecvență de 30 la 75 MHz, această limită descrescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 30 MHz și de 44 până la 55 dB microvolți/m (160 până la 560 microvolți/m) în banda de frecvență de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvența peste 75 MHz, așa cum se prezintă în apendicele 6 la prezenta anexă. În banda de frecvență 400 la 1 000 MHz limita rămâne constantă la 55 dB microvolți/m (560 microvolți/m).

6.6.2.2.   La un SAE reprezentativ pentru tipul său, valorile măsurate, exprimate în dB microvolți/m (microvolți/m), trebuie să fie cu cel puțin 2,0 dB (20 %) sub limitele de referință.

6.7.   Specificații privind imunitatea SAE la radiații electromagnetice

6.7.1.   Metodă (metode) de măsură

Imunitatea la radiații electromagnetice a unui SAE reprezentativ pentru tipul său se încearcă prin metoda (metodele) aleasă (alese) din cele descrise în anexa XI.

6.7.2.   Limitele de referință privind încercările de imunitate a SAE

6.7.2.1.   Dacă încercările sunt efectuate folosind metodele descrise în anexa XI, nivelurile de referință pentru imunitate sunt de 48 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm, 12 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de undă tip bandă de 800 mm, 60 V/m pentru metoda de încercare cu celulă TEM (Transverse Electromagnetic Mode), 48 mA pentru metoda de încercare cu injecție de curent în fascicul (ICF) și 24 V/m pentru metoda de încercare în câmp liber.

6.7.2.2.   La un SAE reprezentativ pentru tipul său, la un nivel al câmpului sau al curentului, exprimat în unități lineare corespunzătoare, cu 25 % mai mare decât limita de referință, SAE nu trebuie să prezinte disfuncționalități care ar produce o scădere a performanțelor ce ar putea crea confuzie în rândul altor participanți la trafic sau o degradare a comenzii directe a conducătorului auto asupra vehiculului pe care este instalat sistemul.

7.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

7.1.   Conformitatea producției din punct de vedere al compatibilității electromagnetice a vehiculului sau a echipamentului sau a unei unități tehnice se verifică pe baza datelor cuprinse în certificatul (certificatele) de omologare CE de tip prezentate în anexa IV și/sau anexa V, după caz.

7.2.   Dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unui echipament sau a unui SAE prelevat din serie, producția se consideră conformă cu cerințele prezentei directive, în ceea ce privește interferențele electromagnetice produse în bandă largă și interferențele electromagnetice produse în bandă îngustă, dacă nivelurile măsurate nu depășesc cu mai mult de 2 dB (25 %) limitele de referință prevăzute la punctele 6.2.2.1, 6.2.2.2, 6.3.2.1 și 6.3.2.2 (după caz).

7.3.   Dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unui echipament sau a unei UT prelevat din serie, producția se consideră conformă cu cerințele prezentei directive în ceea ce privește imunitatea la radiații electromagnetice dacă vehiculul, echipamentul sau UT nu prezintă nici o degradare legată de comanda directă a vehiculului, care ar putea fi observată de conducătorul auto sau de alt participant la trafic, când vehiculul, componenta sau unitatea tehnică separată se află în starea definită în anexa VIII, punctul 4 și este supus(ă) acțiunii unui câmp, exprimat în V/m, cu intensitate de până la 80 % din limitele de referință prevăzute la punctul 6.4.2.1 din prezenta anexă.

8.   EXCEPȚII

8.1.   Dacă un vehicul sau un sistem electric/electronic sau un SAE nu include un oscilator electronic cu frecvență de funcționare mai mare de 9 kHz, se consideră că el corespunde cerințelor de la punctul 6.3.2 sau 6.6.2 din prezenta anexă și cerințelor din anexele VII și X.

8.2.   Vehiculele care nu au sisteme electrice/electronice sau SAE implicate în comanda directă a vehiculului nu trebuie să fie încercate din punct de vedere al imunității și sunt considerate conforme cu cerințele de la punctul 6.4 din prezenta anexă și cu cerințele din anexa VIII.

8.3.   SAE ale căror funcții nu sunt implicate în comanda directă a vehiculului nu trebuie să fie încercate din punct de vedere al imunității și sunt considerate conforme cu cerințele de la punctul 6.7 din prezenta anexă și cu cerințele din anexa XI.

8.4.   Descărcare electrostatică

Pentru vehiculele echipate cu anvelope, ansamblul caroserie/șasiu al vehiculului poate fi considerat ca fiind o structură izolată din punct de vedere electric. Tensiuni electrostatice semnificative în raport cu mediul extern al vehiculului apar doar în momentul în care ocupantul intră în sau iese din vehicul. Întrucât în aceste momente vehiculul staționează, nu se consideră necesară o încercare de omologare de tip pentru descărcarea electrostatică.

8.5.   Fenomene de conducție tranzitorii

Întrucât în timpul conducerii normale nu se realizează nici o conexiune electrică externă a vehiculului, nu se generează fenomene de conducție tranzitorii în raport cu mediul extern. Producătorul trebuie să se asigure că echipamentul poate tolera fenomenele de conducție tranzitorii din interiorul unui vehicul, de exemplu cele datorate comutării sarcinii precum și interacțiunii între sisteme. Nu este necesară efectuarea unei încercări de omologare de tip pentru fenomene de conducție tranzitorii.

---

(1)  În cazul în care este aplicabil.

(2)  De exemplu: radiotelefonie și radio în bandă CB.

ANEXA II

Fișa descriptivă nr. … în conformitate cu anexa I la Directiva 2003/37/CE privind omologarea CE de tip a unui tractor agricol sau forestier privind compatibilitatea electromagnetică (Directiva 2009/64/CE)

Următoarele informații trebuie furnizate, după caz, în triplu exemplar și trebuie să includă un cuprins. Toate desenele trebuie furnizate la o scară adecvată și cu suficiente detalii în format A4 sau sub formă de pliant cu acest format.

Fotografiile, în cazul în care există, trebuie să prezinte detalii suficiente. În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice sunt prevăzute cu comenzi electronice de control se vor furniza detalii cu privire la funcționarea acestora.

0.   Generalități

0.1.   Marcă (mărci) comercială (comerciale) [înregistrată (înregistrate) de producător]:

0.2.   Tip (a se specifica toate variantele și versiunile):

Modalități de identificare a tipului, în cazul în care este marcat pe vehicul:

0.3.1.   Plăcuța de identificare a producătorului (amplasare și modalitate de aplicare):

0.4.   Categoria vehiculului:

0.5.   Numele și adresa producătorului:

0.8.   Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

1.   Caracteristici generale de construcție ale vehiculului

Fotografie (fotografii) și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ:

1.2.   Amplasarea și poziționarea motorului:

3.   Motor

3.1.2.   Tipul și descrierea comercială a motorului prototip (astfel cum este marcat pe motor sau alte modalități de identificare):

3.1.4.   Numele și adresa producătorului:

Principiul de funcționare:

—	aprindere prin scânteie/comprimare (1)

—	injecție directă/injecție (1)

—	ciclu: patru timpi/doi timpi (1)

3.2.1.6.   Numărul și dispunerea cilindrilor:

3.2.1.9.   Turația de cuplu maxim: … min-1

Alimentarea cu carburant:

3.2.3.1.   Pompa de alimentare:

Presiune (2) sau diagramă caracteristică … kPa

Sistemul de injecție:

3.2.4.2.1.   Descrierea sistemului:

3.2.5.   Funcțiuni cu comandă electronică:

Descrierea sistemului:

Sistemul electric:

3.11.1.   Tensiunea nominală …, pozitivă/negativă, legare la pământ (1)

Generator:

3.11.2.1.   Tip

3.11.2.2.   Putere nominală: VA

4.   Transmisie

Tip (mecanică, hidraulică, electrică etc.):

4.2.1.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

6.   Suspensii (după caz)

6.2.2.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

7.   Sistemul de direcție

7.2.2.1.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

7.2.6.   Domeniul și metoda de reglare, după caz, a comenzii de direcție:

8.   Frânare

8.5.   Pentru tractoarele dotate cu sisteme antiblocare a roților, descrierea funcționării sistemului (inclusiv a tuturor pieselor electronice), schema blocurilor electrice, planul circuitului hidraulic sau pneumatic:

9.   Câmpul de vizibilitate, montarea geamurilor, ștergătoarele de parbriz și oglinzile retrovizoare

Montarea geamurilor:

9.2.3.4.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care sunt montate) ale mecanismului de acționare a ferestrelor laterale:

9.3.   Ștergătoare de parbriz:

Descriere tehnică:

Oglindă (oglinzi) retrovizoare (amplasarea fiecăreia dintre ele):

9.4.6.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care sunt montate) ale sistemului de reglare:

Dejivrare și dezaburire:

9.5.1.   Descriere tehnică:

10.   Dispozitive de protecție în caz de răsturnare, dispozitive de protecție împotriva intemperiilor, scaune, platforme de încărcare

Scaune și suporturi pentru picior:

10.3.1.4.   Amplasare și caracteristici principale:

10.3.1.5.   Sistem de reglare:

10.3.1.6.   Sistem de deplasare și de blocare:

Suprimarea paraziților radioelectrici:

10.5.1.   Descriere și desene/fotografii ale formelor și ale materialelor din care sunt confecționate partea caroseriei care formează compartimentul motor și părțile habitaclului învecinate cu compartimentul motor:

10.5.2.   Desene sau fotografii ilustrând poziția componentelor metalice care se găsesc în compartimentul motor (de exemplu dispozitive de încălzire, roata de rezervă, filtrul de aer, sistemul de direcție etc.):

10.5.3.   Tabel și desen ale echipamentului de suprimare a paraziților radioelectrici:

10.5.4.   Indicații ale valorilor nominale ale rezistențelor în curentului continuu și, în cazul cablurilor de aprindere rezistive, ale rezistenței lor nominale per metru:

11.   Dispozitive de iluminare și de semnalizare luminoasă

11.3.   Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice, altele decât lămpile (în cazul în care există):

12.   Diverse alte elemente

12.8.   Descrierea dispozitivelor electronice de la bord, care sunt folosite pentru operarea și pentru comanda utilajelor transportate de vehicul sau remorcate:

---

(1)  A se tăia mențiunile inaplicabile.

(2)  A se indica toleranța.

ANEXA III

Fișă informativă nr. … privind omologarea CE de tip a unui subansamblu electric/electronic (SAE) din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice (Directiva 2009/64/CE)

Următoarele informații, dacă este cazul, se furnizează în triplu exemplar și includ un opis. Toate desenele se furnizează la scara corespunzătoare și suficient de detaliate, în format A4 sau care poate fi împăturit în format A4. Dacă există fotografii, ele trebuie să fie suficient de detaliate.

Dacă sistemele, componentele sau unitățile tehnice independente (UT) au comenzi electronice, trebuie să se furnizeze informații privind funcționarea acestora.

0.   GENERALITĂȚI

0.1.   Marca (marca comercială a producătorului):

0.2.   Tipul și denumirea(denumirile) comercială(e) generală(e):

0.5.   Numele și adresa producătorului:

0.7.   În cazul componentelor și al entităților tehnice independente, amplasarea și metoda de aplicare a mărcii de omologare CE de tip:

0.8.   Adresa(adresele) uzinei(lor) de asamblare:

1.   ACEST SAE SE OMOLOGHEAZĂ CA O COMPONENTĂ/UNITATE TEHNICĂ INDEPENDENTĂ (1)

2.   RESTRICȚII DE UTILIZARE ȘI CONDIȚII DE MONTAJ:

---

(1)  Se elimină mențiunea necorespunzătoare.

ANEXA IV

MODEL

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

„VEHICUL”

Comunicare privind:

—	omologarea CE de tip (1)

—	extinderea omologării CE de tip (1)

—	refuzarea omologării CE de tip (1)

—	retragerea omologării CE de tip (1)

unui tip de vehicul în temeiul Directivei 2009/64/CE.

Număr de omologare CE de tip:

Motivul extinderii:

PARTEA I

0.1.   Marca (numele societății constructoare):

0.2.   Tipul și prezentarea comercială generală:

Mijlocul de identificare a tipului, dacă este marcat pe vehicul/componentă/unitate tehnică independentă (1)  (2):

0.3.1.   Amplasarea marcajului:

0.4.   Vehicul:

0.5.   Numele și adresa constructorului:

0.8.   Adresa(adresele) uzinei(lor) de asamblare:

PARTEA II

1.   Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea apendicele

2.   Autoritatea de inspecție tehnică responsabilă cu efectuarea încercărilor:

3.   Data buletinului de încercare:

4.   Numărul buletinului de încercări:

5.   Observații (dacă este cazul): a se vedea apendicele

6.   Locul:

7.   Data:

8.   Semnătura:

9.   Se anexează indexul pachetului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obținut la cerere.

---

(1)  Se elimină mențiunea necorespunzătoare.

(2)  Dacă mijlocul de identificare a tipului conține caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor de vehicul, componentă sau entitate tehnică independentă la care se referă prezentul certificat de omologare, aceste caractere se reprezintă în documentație prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

ANEXA V

MODEL

[format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

„SAE”

Comunicare privind:

—	omologarea CE de tip (1)

—	extinderea omologării CE de tip (1)

—	refuzarea omologării CE de tip (1)

—	retragerea omologării CE de tip (1)

unui tip de componentă/unitate tehnică independentă (1) în temeiul Directivei 2009/64/CE.

Număr de omologare CE de tip:

Motivul extinderii:

PARTEA I

0.1.   Marca (numele societății constructoare):

0.2.   Tipul și prezentarea comercială generală:

Mijlocul de identificare a tipului, dacă este marcat pe vehicul/componentă/entitate tehnică independentă (1)  (2):

0.3.1.   Amplasarea marcajului:

0.4.   Vehiculul:

0.5.   Numele și adresa constructorului:

0.7.   În cazul componentelor și entităților tehnice separate, amplasarea și metoda de fixare a mărcii de omologare CE de tip:

0.8.   Adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

PARTEA II

1.   Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea apendicele

2.   Autoritatea de inspecție tehnică responsabilă cu efectuarea încercărilor:

3.   Data buletinului de încercări:

4.   Numărul buletinului de încercări:

5.   Observații (dacă este cazul): a se vedea apendicele

6.   Locul:

7.   Data:

8.   Semnătura:

9.   Se anexează indexul ansamblului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obținut la cerere.

---

(1)  Se elimină mențiunea necorespunzătoare.

(2)  Dacă mijlocul de identificare a tipului conține caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor de vehicul, componentă sau unitate tehnică independentă la care se referă prezentul certificat de omologare, aceste caractere se reprezintă în documentație prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

ANEXA VI

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE VEHICULE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă este aplicabilă exclusiv vehiculelor.

1.2.   Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerințele publicației nr.16-1(93) a Comitetului Internațional Special pentru Interferență Radio (CISPR).

Pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă lată în prezenta anexă se utilizează un detector de semi-vârf, iar dacă se utilizează un detector de vârf, trebuie să se aplice un factor de corecție corespunzător, în funcție de frecvența de aprindere.

1.3.   Metoda de încercare

Această testare vizează măsurarea radiațiilor electromagnetice de bandă largă emise de sistemele cu aprindere prin scânteie și de motoarele electrice (motoarele de tracțiune electrică, motoarele pentru sistemele de încălzire sau de dejivrare, pompele de carburant, pompele de apă etc.) cu care sunt echipate în mod permanent vehiculele.

Sunt permise două variante ale distanței de referință față de antenă: 10 m sau 3 m de la vehicul. În fiecare din cazuri, trebuie să se respecte cerințele de la punctul 3.

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în db microvolți/m (microvolți/m) pentru o lățime de bandă de 120 kHz. Dacă lățimea de bandă reală, B (exprimată în kHz) a aparatelor de măsură este diferită de 120 kHz, citirile exprimate în microvolți/m se convertesc la lățimea de bandă de 120kHz cu ajutorul unui factor de multiplicare de 120/B.

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

3.1.   Locul de efectuare a încercării trebuie să fie o zonă plană, degajată, fără suprafețe reflectante electromagnetic în interiorul unui cerc cu raza de minim 30 m măsurată de la un punct aflat la jumătatea distanței dintre vehicul și antenă (a se vedea figura 1 din apendicele 1).

3.2.   Instrumentele de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găsesc aparatele de măsură se poate afla în interiorul zonei de măsură, dar numai în regiunea permisă prezentată în figura 1 din apendicele 1.

În interiorul zonei de încercare sunt permise alte antene de măsură, la o distanță minimă de 10 m atât față de antena receptoare cât și față de vehiculul supus încercării, cu condiția să se poată demonstra că nu sunt afectate rezultatele încercării.

3.3.   Se pot utiliza și camere de încercare închise, dacă se poate găsi o corelație între rezultatele obținute în camera de încercare închisă și locația în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dimensiuni indicate în figura 1 din apendicele 1 în afară de distanța de la antenă la vehicul și de înălțimea antenei. Nu este necesară nici verificarea, înainte sau după încercare, a emisiilor provenite din mediul înconjurător, așa cum se indică la punctul 3.4.

3.4.   Mediul înconjurător

Pentru a garanta absența oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători de mediu înainte și după încercarea principală. Dacă vehiculul este prezent în momentul efectuării măsurătorilor de mediu, este necesar să se asigure că nici o emisie provenită de la vehicul nu afectează semnificativ măsurătorile de mediu, de exemplu prin înlăturarea vehiculului din zona de încercare, scoaterea cheii de contact sau deconectarea bateriei. În ambele măsurători, zgomotul sau semnalul parazit trebuie să fie cu cel puțin 10 dB mai mic decât limitele de interferență precizate la punctul 6.2.2.1 sau 6.2.2.2 (după caz) din anexa I, cu excepția transmisiilor intenționate de bandă îngustă inerente mediului.

4.   STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

4.1.   Motorul

Motorul trebuie să fie pornit, la temperatura normală de funcționare, iar transmisia să fie la punctul mort. Dacă, din rațiuni practice, nu se poate asigura acest lucru, se pot stabili alte condiții, de comun acord între producător și autoritățile competente care efectuează încercarea.

Este necesar să se verifice că mecanismul care stabilește turația motorului nu influențează radiațiile electromagnetice. În timpul fiecărei măsurători, motorul trebuie să funcționeze astfel:

Tipul motorului	Metoda de măsură
	Semi-vârf	Vârf
Cu aprindere prin scânteie	Turația motorului	Turația motorului
Cu un cilindru	2 500 rpm ± 10 %	2 500 rpm ± 10 %
Cu mai mult de un cilindru	1 500 rpm ± 10 %	1 500 rpm ± 10 %

4.2.   Încercarea nu se efectuează în ploaie sau dacă peste vehicul cad alte precipitații sau la mai puțin de 10 minute după încetarea acestor precipitații.

5.   TIPUL ANTENEI, POZIȚIE ȘI ORIENTARE

5.1.   Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă, cu condiția să poată fi etalonată în raport cu antena de referință. Pentru etalonarea antenei, poate fi folosită metoda descrisă în publicația CISPR nr. 12, ediția 3, apendicele A.

5.2.   Înălțime și distanță de măsură

5.2.1.   Înălțime

5.2.1.1.   Încercare la 10 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 3,00 ±0,05 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul.

5.2.1.2.   Încercare la 3 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 1,80 ±0,05 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul.

5.2.1.3.   Nici un element receptor al antenei nu trebuie să se afle la o distanță mai mică de 0,25 m față de planul pe care este așezat vehiculul.

5.2.2.   Distanța de măsură

5.2.2.1.   Încercare la 10 m

Distanța pe orizontală între extremitatea de referință a antenei sau între un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1, și suprafața exterioară a vehiculului, trebuie să fie de 10,0 ±0,2 m.

5.2.2.2.   Încercare la 3 m

Distanța pe orizontală dintre extremitatea de referință a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei, definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1, și suprafața exterioară a vehiculului, trebuie să fie de 3,0 ±0,05 m.

5.2.2.3.   Dacă încercarea este efectuată într-un spațiu închis, în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanță mai mică de 1,0 m față de orice material radio-absorbant și la o distanță mai mică de 1,5 m față de peretele spațiului închis în care se efectuează încercarea. Între antenă și vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3.   Amplasarea antenei față de vehicul

Antena trebuie să fie amplasată succesiv pe partea stângă și pe partea dreaptă a vehiculului, cu antena paralelă cu planul longitudinal de simetrie al vehiculului, aliniată cu centrul motorului (a se vedea figura 1 din apendicele 1) și aliniată cu punctul median al vehiculului definit ca punctul situat pe axa principală a vehiculului la mijlocul distanței dintre centrele axelor față și spate ale vehiculului.

5.4.   Poziția antenei

La fiecare din punctele de măsură, citirile trebuie să fie efectuate pentru ambele tipuri de polarizare (orizontală și verticală) ale antenei (a se vedea figura 2 din apendicele 1).

5.5.   Citiri

Pentru fiecare frecvență preselectată, cea mai mare din cele patru citiri efectuate în conformitate cu punctele 5.3 și 5.4 se consideră drept citire caracteristică pentru frecvența la care au fost efectuate măsurătorile.

6.   FRECVENȚE

6.1.   Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz. Pentru a confirma faptul că vehiculul îndeplinește cerințele prezentei anexe, autoritatea care face încercările trebuie să efectueze încercări pentru un număr de până la 13 frecvențe din gama respectivă, de exemplu: 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750, 900 MHz. În cazul în care în timpul încercării se depășește limita, trebuie să se facă investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculului, nu interferențelor produse de mediu.

6.1.1.   Limitele se aplică în toată gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz.

6.1.2.   Măsurătorile se pot efectua cu un detector de vârf sau semi-vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 și 6.5 din anexa 1 sunt pentru detectorul de semi-vârf. Dacă se utilizează un detector de vârf, se adaugă 38dB pentru lățimea de bandă de 1 MHz sau se scad 22dB pentru lățimea de bandă de 1kHz.

6.2.   Toleranțe

Frecvență preselectată (MHz)	Toleranță (MHz)
45, 65, 90, 120, 150, 190 și 230	±5
280, 380, 450, 600, 750 și 900	±20

Toleranțele se aplică frecvențelor citate și sunt destinate evitării interferenței în timpul măsurătorii cu transmisiile ce operează la sau aproape de frecvențele nominale preselectate.

ANEXA VII

METODĂ DE MĂSURĂ A INTERFERENȚELOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE VEHICULE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv vehiculelor.

1.2.   Echipamentul de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerințele publicației nr.16-1 (93) a Comitetului Internațional Special pentru Interferență Radio (CISPR).

În prezenta anexă pentru măsurarea interferențelor electromagnetice de bandă îngustă se utilizează un detector de valoare medie sau de vârf.

1.3.   Metoda de încercare

1.3.1.   Această încercare este destinată măsurării interferențelor electromagnetice de bandă îngustă, cum sunt cele generate de un sistem cu microprocesor sau de o altă sursă de bandă îngustă.

1.3.2.   Într-o primă etapă, se măsoară nivelurile de emisii în banda de frecvență FM (de la 88 la 108 MHz) la antena radio a vehiculului, cu un echipament ca acela definit la punctul 1.2. Dacă nu se depășește nivelul specificat la punctul 6.3.2.4 din anexa I, vehiculul este considerat ca respectând limitele privind interferențele electromagnetice prevăzute de prezenta anexă și nu este nevoie să se efectueze încercarea completă.

1.3.3.   În cadrul procedurii de încercare completă sunt permise două distanțe alternative de la antenă: 10 m sau 3 m față de vehicul. În fiecare din cazuri, trebuie să se respecte cerințele de la punctul 3 din prezenta anexă.

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în dB microvolți/m (microvolți/m).

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

3.1.   Locul de efectuare a încercării trebuie să fie o zonă plană, liberă, fără suprafețe reflectante electromagnetic în interiorul unui cerc cu raza de minim 30 m măsurată de la un punct aflat la jumătatea distanței dintre vehicul și antenă (a se vedea figura 1 din apendicele 1 la anexa VI).

3.2.   Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găsește setul de aparate de măsură se poate afla în interiorul zonei de măsură, dar numai în regiunea permisă prezentată în figura 1 din apendicele 1 la anexa VI.

În interiorul zonei de încercare sunt permise alte antene de măsură, la o distanță minimă de 10 m atât față de antena receptoare cât și față de vehiculul supus încercării, cu condiția să se poată demonstra că nu sunt afectate rezultatele încercării.

3.3.   Se pot utiliza și camere de încercare închise, dacă se poate găsi o corelație între rezultatele obținute în camera de încercare închisă și locația în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dimensiuni indicate în figura 1 din apendicele 1 la anexa VI, în afară de distanța de la antenă la vehicul și de înălțimea antenei. Nu este necesară nici verificarea, înainte sau după încercare, a interferențelor provenite din mediul înconjurător, așa cum se indică la punctul 3.4 din prezenta anexă.

3.4.   Mediul înconjurător

Pentru a garanta absența oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători de mediu înainte și după încercarea principală. Dacă vehiculul este prezent în momentul efectuării măsurătorilor de mediu, este necesar să se asigure că nici o emisie provenită de la vehicul nu afectează semnificativ măsurătorile de mediu, de exemplu prin înlăturarea vehiculului din zona de încercare, scoaterea cheii de contact sau deconectarea bateriei (bateriilor). În cadrul ambelor măsurători, zgomotul sau semnalul exterior trebuie să fie cu cel puțin 10 dB mai mic decât limitele de referință precizate la punctul 6.3.2.1 sau 6.3.2.2 (după caz) din anexa I, cu excepția transmisiilor intenționate de bandă îngustă inerente mediului.

4.   STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

4.1.   Toate sistemele electronice ale vehiculului trebuie să fie în stare de funcționare normală iar vehiculul trebuie să fie staționar.

4.2.   Aprinderea trebuie pornită. Motorul trebuie să fie oprit.

4.3.   Încercarea nu se efectuează în ploaie sau când pe vehicul cad alte precipitații sau la mai puțin de 10 minute după încetarea acestor precipitații.

5.   TIPUL, POZIȚIA ȘI ORIENTAREA ANTENEI

5.1.   Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă, cu condiția să poată fi etalonată în raport cu o antenă de referință. Pentru etalonarea antenei, poate fi folosită metoda descrisă în publicația CISPR nr. 12, ediția 3, apendicele A.

5.2.   Înălțime și distanță de măsură

5.2.1.   Înălțime

5.2.1.1.   Încercare la 10 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 3,00 ± 0,05 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul.

5.2.1.2.   Încercare la 3 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 1,80 ± 0,05 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul.

5.2.1.3.   Nici un element receptor al antenei nu trebuie să se afle la o distanță mai mică de 0,25 m față de planul pe care este așezat vehiculul.

5.2.2.   Distanța de măsură

5.2.2.1.   Încercare la 10 m

Distanța pe orizontală dintre extremitatea de referință a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1 și suprafața exterioară a vehiculului trebuie să fie de 10,0 ± 0,2 m.

5.2.2.2.   Încercare la 3 m

Distanța pe orizontală dintre extremitatea de referință a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1 și suprafața exterioară a vehiculului trebuie să fie de 3,0 ± 0,05 m.

5.2.2.3.   Dacă încercarea este efectuată într-un spațiu închis, în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanță mai mică de 1,0 m față de orice material radio-absorbant și la o distanță mai mică de 1,5 m față de peretele spațiului închis în care se efectuează încercarea. Între antenă și vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3.   Amplasarea antenei față de vehicul

Antena trebuie să fie amplasată succesiv pe partea stângă și pe partea dreaptă a vehiculului, cu antena paralelă cu planul longitudinal de simetrie al vehiculului și aliniată cu centrul motorului (a se vedea figura 2 din apendicele 1 la anexa VI).

5.4.   Poziția antenei

La fiecare din punctele de măsură, citirile trebuie să fie efectuate pentru ambele tipuri de polarizare (orizontală și verticală) ale antenei (a se vedea figura 2 din apendicele 1 la anexa VI).

5.5.   Citiri

Pentru fiecare frecvență preselectată, cea mai mare din cele patru citiri efectuate în conformitate cu punctele 5.3 și 5.4 se consideră drept citire de reținut.

6.   FRECVENȚE

6.1.   Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă se împarte în 13 benzi de frecvență. În fiecare bandă se poate încerca o frecvență preselectată, pentru a demonstra că sunt respectate limitele impuse. Pentru a confirma faptul că vehiculul îndeplinește cerințele prezentei anexe, autoritatea responsabilă cu încercarea trebuie să efectueze încercări într-un astfel de punct pentru toate cele 13 benzi de frecvență următoare:

30-50, 50-75, 75-100, 100-130, 130-165, 165-200, 200-250, 250-320, 320-400, 400-520, 520-660, 660-820, 820-1 000 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depășește limita de referință, trebuie să se facă investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculul, nu interferenței produse de mediul înconjurător.

ANEXA VIII

METODĂ DE ÎNCERCARE A IMUNITĂȚII VEHICULELOR LA RADIAȚIILE ELECTROMAGNETICE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv la vehicule.

1.2.   Metoda de încercare

Această încercare este destinată să demonstreze imunitatea la degradare a sistemului de control direct al vehiculului. Vehiculul este supus acțiunii unor câmpuri electromagnetice, așa cum se descrie în prezenta anexă. Vehiculul este monitorizat în timpul încercărilor.

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Pentru încercarea descrisă în prezenta anexă, intensitatea câmpului electromagnetic este exprimată în volți/m.

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

Instalația de măsură trebuie să poată genera niveluri de câmp electromagnetic în gamele de frecvență definite în prezenta anexă. Instalația de măsură trebuie să fie conformă cu cerințele legale (naționale) referitoare la emisia de semnale electromagnetice.

Trebuie să se aibă grijă ca echipamentul de comandă și monitorizare să nu fie afectat de câmpurile produse într-o măsură care să ducă la invalidarea încercărilor.

4.   STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

Vehiculul trebuie să fie fără încărcătură, cu excepția echipamentului de încercare necesar.

4.1.1.   În mod normal, motorul va angrena roțile motoare la o viteză constantă echivalentă cu trei pătrimi din viteza maximă a vehiculului, în afară de cazul în care există un motiv tehnic pentru care producătorul să prefere o altă viteză. Motorul vehiculului trebuie încărcat cu un cuplu adecvat. În cazul în care este necesar, arborii de transmisie pot fi decuplați (de exemplu în cazul vehiculelor cu mai mult de două axe), cu condiția să nu antreneze o componentă care produce interferențe.

4.1.2.   Lămpile sunt reglate la faza de întâlnire.

4.1.3.   Indicatorul de direcție (stânga sau dreapta) trebuie să fie în funcțiune.

4.1.4.   Toate celelalte sisteme care influențează comanda conducătorului auto asupra vehiculului trebuie să fie în starea lor normală de funcționare.

4.1.5.   Vehiculul nu trebuie să fie conectat electric la zona de încercare și nu trebuie să existe nici o conexiune între vehicul și orice echipament, cu excepția celor indicate la punctele 4.1.1 și 4.2. Contactul anvelopei cu solul suprafeței de încercare nu este considerat conexiune electrică.

4.2.   Dacă există sisteme electrice/electronice care constituie o parte integrantă din sistemul de comandă directă a vehiculului, care nu funcționează în condițiile descrise la punctul 4.1, se permite producătorului să furnizeze autorității care face încercarea un buletin de încercări sau dovezi suplimentare care să ateste că sistemul electric/electronic îndeplinește cerințele prezentei directive. Aceste dovezi se atașează documentației de omologare.

4.3.   Pentru monitorizarea vehiculului se utilizează doar echipamente care nu produc interferențe. Se monitorizează exteriorul vehiculului și habitaclul pentru a determina dacă sunt respectate cerințele prezentei anexe [de exemplu, cu ajutorul unei (unor) camere video].

4.4.   În mod normal, vehiculul este plasat în fața unei antene fixe. Totuși, dacă unitățile de comandă electronică și cablajul corespunzător sunt plasate cu precădere în partea din spate a vehiculului, încercarea va fi în mod normal efectuată cu partea posterioară a vehiculului orientată spre antenă. În cazul vehiculelor lungi (adică cu excepția autoturismelor și a vehiculelor utilitare ușoare), care au unități de comandă electronică și cablajul corespunzător plasate cu precădere în partea de mijloc a vehiculului, se poate stabili un punct de referință (a se vedea punctul 5.4), situat fie în partea dreaptă, fie în partea stângă a vehiculului. Acest punct de referință trebuie să fie situat la jumătatea axei longitudinale a vehiculului sau într-un punct de-a lungul părții laterale a vehiculului, ales de producător împreună cu autoritatea competentă, după luarea în considerare a distribuției sistemelor electronice și a schemei de cablare.

Astfel de încercări se pot efectua doar dacă dimensiunile geometrice ale camerei permit acest lucru. Locul de amplasare a antenei trebuie să fie specificat în buletinul de încercare.

5.   TIPUL, POZIȚIA ȘI ORIENTAREA DISPOZITIVULUI GENERATOR DE CÂMP ELECTROMAGNETIC

5.1.   Tipul dispozitivului generator de câmp electromagnetic

5.1.1.   Tipul (tipurile) dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să fie ales astfel încât să se obțină intensitatea de câmp electromagnetic dorită în punctul de referință (a se vedea punctul 5.4), la frecvențele corespunzătoare.

5.1.2.   Dispozitivul(ele) generator (generatoare) de câmp electromagnetic poate (pot) fi o antenă (antene) sau un sistem de linii de transmisie (SLT).

5.1.3.   Construcția și orientarea oricărui dispozitiv generator de câmp electromagnetic trebuie să se facă astfel încât câmpul generat să fie polarizat de la 20 la 1 000 MHz, orizontal sau vertical

5.2.   Înălțime și distanță de măsură

5.2.1.   Înălțime

5.2.1.1.   Centrul de fază al antenei trebuie să nu fie situat la mai puțin de 1,5 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul sau la nu mai puțin de 2,0 m deasupra planului pe care este așezat vehiculul, dacă plafonul vehiculului are o înălțime mai mare de 3 m.

5.2.1.2.   Nici o parte a elementelor radiante ale antenei nu trebuie să se afle la o distanță mai mică de 0,25 m față de planul pe care este așezat vehiculul.

5.2.2.   Distanța de măsură

5.2.2.1.   Condițiile de exploatare reale pot fi simulate cel mai bine plasând dispozitivul generator de câmp electromagnetic suficient de departe de vehicul. În general, distanța este de 1 până la 5 m.

5.2.2.2.   Dacă încercarea este efectuată într-un spațiu închis, elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic nu trebuie să fie situate la o distanță mai mică de 1,0 m față de orice material radio-absorbant și la o distanță mai mică de 1,5 m față de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antena de transmisie și vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3.   Amplasarea antenei față de vehicul

5.3.1.   Elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic nu trebuie să fie situate la mai puțin de 0,5 m față de suprafața exterioară a vehiculului.

5.3.2.   Dispozitivul generator de câmp electromagnetic trebuie să fie poziționat pe axa centrală a vehiculului (planul de simetrie longitudinală).

5.3.3.   Nici o parte a unui SLT, cu excepția planului pe care este așezat vehiculul, nu trebuie să fie situată la o distanță mai mică de 0,5 m față de orice parte a vehiculului.

5.3.4.   Dispozitivul generator de câmp electromagnetic care este plasat deasupra vehiculului trebuie să se extindă pe cel puțin 75 % din lungimea vehiculului și să fie poziționat central.

5.4.   Punct de referință

În sensul prezentei anexe punctul de referință este considerat punctul în care se stabilește intensitatea câmpului electromagnetic și se definește după cum urmează:

5.4.1.1.   la cel puțin 2 m distanță, pe direcție orizontală, față de centrul de fază al antenei sau la cel puțin 1 m, pe direcție verticală, față de elementele radiante ale unui SLT,

5.4.1.2.   pe axul central al vehiculului (planul de simetrie longitudinală),

5.4.1.3.   la o înălțime de 1,0 ±0,05 m, deasupra planului pe care este așezat vehiculul sau la 2,0 ±0,05 m dacă înălțimea minimă a plafonului oricărui vehicul din gama de modele depășește 3,0 m,

5.4.1.4.   pentru sistemul de iluminat din față, fie:

—	1,0 ±0,2 m în interiorul vehiculului, măsurat de la punctul de intersecție dintre parbriz și capotă (punctul C în apendicele 1), fie

—	0,2 ± 0,2 m de la linia de centru a axei față a tractorului măsurat spre centrul tractorului (punctul D în apendicele 2),

luând în considerare varianta care conduce la punctul de referință cel mai apropriat de antenă.

5.4.1.5.   pentru sistemul de iluminat din spate, fie:

—	1,0 ±0,2 m în interiorul vehiculului, măsurat de la punctul de intersecție dintre parbriz și capotă (punctul C în apendicele 1), fie

—	0,2 ± 0,2 m de la linia de centru a axei spate a tractorului măsurat spre centrul tractorului (punctul D în apendicele 2),

luând în considerare varianta care conduce la punctul de referință cel mai apropriat de antenă.

5.5.   Dacă se decide emiterea de radiații electromagnetice către partea posterioară a vehiculului, punctul de referință se stabilește ca la punctul 5.4. În această situație, vehiculul se orientează cu partea posterioară spre antenă și se poziționează ca și cum ar fi rotit în plan orizontal cu 180° în jurul punctului său central, adică astfel încât distanța între antenă și cea mai apropiată parte exterioară a caroseriei vehiculului să rămână neschimbată. Acest lucru este ilustrat în apendicele 3.

6.   CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

6.1.   Gamă de frecvențe, timpul de acționare, polarizare

Vehiculul este expus radiației electromagnetice în gama de frecvențe de la 20 la 1 000 MHz.

6.1.1.   Pentru a confirma faptul că vehiculul satisface cerințele prezentei anexe, vehiculul trebuie să fie încercat la până la 14 frecvențe preselectate din gama respectivă, de exemplu:

27, 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 și 900 MHz.

Trebuie să se ia în considerare timpul de răspuns al echipamentului supus încercării, iar timpul de acționare trebuie să fie suficient de mare ca să permită echipamentului supus încercării să reacționeze în condiții normale. În orice caz, el nu trebuie să fie sub două secunde.

6.1.2.   Pentru fiecare frecvență se utilizează un singur mod de polarizare – a se vedea punctul 5.1.3.

6.1.3.   Toți ceilalți parametri de încercare sunt cei definiți în prezenta anexă.

6.1.4.   Dacă un vehicul este respins la încercarea definită la punctul 6.1.1, trebuie să se verifice dacă respingerea se datorează condițiilor de încercare impuse și nu generării de câmpuri electromagnetice necontrolate.

7.   GENERAREA INTENSITĂȚII NECESARE A CÂMPULUI ELECTROMAGNETIC

7.1.   Metodologia de încercare

7.1.1.   Pentru stabilirea condițiilor câmpului electromagnetic necesar pentru efectuarea încercării se folosește „metoda substituției”.

7.1.2.   Faza de etalonare

La fiecare frecvență de încercare, se dă generatorului de câmp o putere astfel încât să se producă o intensitate de câmp dorită în punctul de referință (definit ca la punctul 5) din zona de încercare, cu vehiculul absent, iar puterea necesară, sau alt parametru legat direct de puterea necesară pentru obținerea câmpului se măsoară și se înregistrează. Frecvențele de încercare sunt în plaja de la 20 la 1 000 MHz. Etalonarea se face începând cu 20 MHz, până la 1 000 MHz, în trepte de maxim două procente din frecvența anterioară. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalația sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii.

7.1.3.   Faza de încercare

După aceea, vehiculul se introduce în instalația de încercare, unde se poziționează în conformitate cu cerințele de la punctul 5. Se aplică apoi dispozitivului generator de câmp electromagnetic puterea necesară definită la punctul 7.1.2, pentru fiecare frecvență, definită ca la punctul 6.1.1.

7.1.4.   Indiferent de parametrul ales la punctul 7.1.2 pentru definirea câmpului electromagnetic, același parametru se folosește și la stabilirea intensității câmpului electromagnetic în timpul încercării.

7.1.5.   Echipamentul generator de câmp electromagnetic și dispunerea sa în timpul încercării trebuie să răspundă la aceleași specificații ca cele luate în considerare în timpul operațiunilor descrise la punctul 7.1.2.

7.1.6.   Dispozitivul de măsură a intensității câmpului electromagnetic

Intensitatea câmpului electromagnetic în timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituției se determină cu ajutorul unui dispozitiv adecvat și compact de măsură a intensității câmpului electromagnetic.

7.1.7.   În timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituției, centrul de fază al dispozitivului de măsură a intensității câmpului electromagnetic se poziționează în punctul de referință.

7.1.8.   Dacă se folosește ca dispozitiv de măsură a intensității câmpului electromagnetic o antenă receptoare calibrată, citirile se fac pe trei direcții reciproc perpendiculare, iar valoarea izotropică echivalentă a citirilor se consideră ca fiind intensitatea câmpului electromagnetic.

7.1.9.   Pentru a lua în considerare diferitele geometrii ale vehiculelor, instalația de încercare trebuie să considere mai multe poziții ale antenei sau puncte de referință.

7.2.   Conturul intensității câmpului electromagnetic

7.2.1.   În timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituției (înainte de introducerea vehiculului în zona de încercare), intensitatea câmpului electromagnetic în cel puțin 80 % din treptele de etalonare trebuie să nu fie mai mică de 50 % din valoarea nominală a intensității câmpului electromagnetic, în următoarele locuri:

(a)	pentru toate dispozitivele generatoare de câmp electromagnetic, la 0,5 ±0,05 m de fiecare parte a punctului de referință pe o linie care trece prin punctul de referință, la aceeași înălțime ca și punctul de referință și perpendicular pe planul de simetrie longitudinală a vehiculului;

(b)	în cazul unui SLT, 1,50 ±0,05 m pe o linie care trece prin punctul de referință, la aceeași înălțime ca și punctul de referință și de-a lungul liniei de simetrie longitudinală.

7.3.   Rezonanța camerei

Fără a încălca condiția exprimată la punctul 7.2.1, încercările nu se efectuează la frecvențele de rezonanță a camerei.

7.4.   Caracteristici ale semnalului de încercare ce trebuie generat

7.4.1.   Amplitudinea maximă a anvelopei

Amplitudinea maximă a anvelopei semnalului de încercare trebuie să fie egală cu amplitudinea maximă a anvelopei unei unde sinusoidale nemodulate a cărei valoare efectivă exprimată în V/m este definită la punctul 6.4.2 din anexa I (a se vedea apendicele 3 al prezentei anexe).

7.4.2.   Forma de undă a semnalului de încercare

Semnalul de încercare trebuie să fie o undă sinusoidală de radiofrecvență, modulată în amplitudine de o undă sinusoidală de 1 kHz, cu o rată de modulare, m, de 0,8 ±0,04.

7.4.3.   Rata de modulare

Rata de modulare, m, este definită astfel:

m

=

(amplitudinea maximă a anvelopei –amplitudinea minimă a anvelopei)/(amplitudinea maximă a anvelopei + amplitudinea minimă a anvelopei)

ANEXA IX

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica la SAE care ulterior pot fi montate pe vehicule care sunt conforme cu dispozițiile din anexa VI.

1.2.   Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerințele publicației nr.16-1(93) a Comitetului Internațional Special pentru Interferență Radio (CISPR).

În prezenta anexă, pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă largă se utilizează un detector de semi-vârf, sau dacă se utilizează un detector de vârf, trebuie să se aplice un factor de corecție corespunzător, funcție de frecvența impulsurilor de interferență.

1.3.   Metoda de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor de bandă largă generate de SAE.

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în db microvolți/m (microvolți/m), pentru o lățime de bandă de 120 kHz. Dacă lățimea de bandă reală B (exprimată în kHz) a aparatelor de măsură este diferită de 120 kHz, citirile exprimate în microvolți/m se convertesc la lățimea de bandă de 120kHz prin înmulțire cu un factor de 120/B.

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

3.1.   Locul de măsură trebuie să respecte cerințele din publicația nr. 16-1(93) a CISPR (a se vedea apendicele 1).

3.2.   Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găsește setul de aparate de măsură trebuie să se afle în exteriorul zonei prezentate în apendicele 1.

3.3.   Se poate utiliza o cameră de încercare închisă, dacă se poate demonstra o corelație între rezultatele obținute în camera de încercare închisă și cele obținute în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dimensiuni indicate în apendicele 1, în afara de distanța de la antenă la SAE de încercat și de înălțimea antenei (a se vedea figurile 1 și 2 din apendicele 2).

3.4.   Mediul înconjurător

Pentru a garanta absența oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, de o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători înainte și după încercarea principală. În cadrul ambelor măsurători, nivelul zgomotului sau semnalului exterior trebuie să fie cu cel puțin 10 dB mai mic decât limitele de interferență precizate la punctul 6.5.2.1 din anexa I, cu excepția transmisiilor intenționate de bandă îngustă inerente mediului.

4.   STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

4.1.   SAE supus încercării trebuie să funcționeze în mod normal.

4.2.   Încercarea nu se efectuează în condiții de ploaie sau alte precipitații care cad pe SAE sau la mai puțin de 10 minute după încetarea unei astfel de ploi sau precipitații.

4.3.   Configurația pentru efectuarea încercării

4.3.1.   SAE supus încercării și cablajele sale trebuie să fie susținute la 50 ± 5 mm deasupra unui banc din lemn sau alt material echivalent izolator. Totuși, dacă orice element al SAE supus încercării urmează să fie conectat electric la caroseria metalică a unui vehicul, acel element trebuie să fie plasat pe un plan de masă și să fie conectat electric la planul de masă. Planul de masă trebuie să fie o foaie metalică cu grosimea minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită distribuirea cablajelor și componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecție al sistemului de împământare. Planul de masă este situat la o înălțime de 1,0 ±0,1 m deasupra podelei stației de încercare și paralel cu aceasta.

4.3.2.   SAE supus încercării trebuie să fie dispus și conectat conform cerințelor sale. Cablurile electrice de alimentare trebuie să fie poziționate de-a lungul și la mai puțin de 100 mm de marginea planului de masă sau ale bancului situată cel mai aproape de antenă.

4.3.3.   SAE supus încercării trebuie să fie conectat la sistemul de punere la masă conform specificației de instalare a producătorului, nefiind permise alte conexiuni de punere la masă.

4.3.4.   Distanța minimă dintre SAE supus încercării și toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereții unei zone ecranate (cu excepția planului de masă/bancului aflate sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

4.4.   SAE supus încercării se alimentează printr-o rețea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, conectată electric la planul de masă. Tensiunea de alimentare trebuie să fie menținută la ±10 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului. Orice ondulație de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului măsurată la portul de monitorizare al RA.

4.5.   Dacă SAE supus încercării este format din mai mult de un element, cablurile de interconexiune vor fi formate, ideal, din cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică și RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm.

Toate cablurile din fascicul vor fi terminate cât mai aproape de modul real de funcționare și, de preferință, conectate la sarcinile și elementele de acționare reale.

Dacă pentru funcționarea corectă a SAE supus încercării este nevoie de echipamente exterioare, se face o compensare pentru a ține cont de contribuția lor la emisiile măsurate.

5.   TIPUL, POZIȚIA ȘI ORIENTAREA ANTENEI

5.1.   Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă polarizată liniară, cu condiția să poată fi etalonată în raport cu antena de referință.

5.2.   Înălțime și distanță de măsură

5.2.1.   Înălțime

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă.

5.2.2.   Distanță de măsură

Distanța pe orizontală de la centrul de fază sau vârful antenei, după caz, până la marginea planului de masă trebuie să fie de 1,00 ±0,05 m. Nici un element al antenei nu trebuie să se afle la mai puțin de 0,5 m față de planul de masă.

Antena se plasează paralel cu un plan perpendicular la planul de masă și care este incident la marginea planului de masă de-a lungul căreia este dispusă porțiunea principală a cablajului.

5.2.3.   Dacă încercarea este efectuată într-o cameră închisă în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanță mai mică de 0,5 m față de orice material radio-absorbant și să nu fie la o distanță mai mică de 1,5 m față de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antenă și SAE supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3.   Orientarea și polarizarea antenei

În punctul de măsură, citirile se fac cu antena atât în polarizare verticală cât și în polarizare orizontală.

5.4.   Citiri

Pentru fiecare frecvență preselectată, cea mai mare din cele două citiri efectuate (în conformitate cu punctul 5.3) se consideră drept citire de reținut.

6.   FRECVENȚE

6.1.   Măsurători

Măsurătorile se efectuează în gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă trebuie împărțită în treisprezece benzi. Un SAE este considerat ca foarte probabil să satisfacă limitele impuse pe întregul domeniu de frecvențe dacă le satisface la următoarele 13 frecvențe din gamă: 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 și 900 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depășește limita, trebuie să se facă investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează SAE și nu radiației mediului înconjurător.

6.1.1.   Limitele se aplică în toată gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz.

6.1.2.   Măsurătorile se pot efectua cu un detector de vârf sau semi-vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 și 6.5 din anexa 1 sunt pentru detectorul de semi-vârf. Dacă se utilizează un detector de vârf, se adaugă 38dB pentru lățimea de bandă de 1 MHz sau se scad 22 dB pentru lățimea de bandă de 1kHz.

6.2.   Toleranțe

Frecvență preselectată (MHz)	Toleranță (MHz)
45, 65, 90, 120, 150, 190 și 230	±5
280, 380, 450, 600, 750 și 900	±20

Toleranțele se aplică frecvențelor citate și sunt destinate evitării interferenței de la transmisiile efectuate în timpul măsurătorii la frecvențele preselectate nominale sau în apropierea acestora.

ANEXA X

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica la SAE.

1.2.   Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerințele publicației nr.16-1 (93) a Comitetului Internațional Special pentru Interferență Radio (CISPR).

În prezenta anexă pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă îngustă se utilizează un detector de valoare medie sau un detector de vârf.

1.3.   Metoda de încercare

1.3.1.   Această încercare este destinată măsurării emisiilor de bandă îngustă, cum ar fi cele produse de un sistem tip microprocesor.

1.3.2.   Ca etapă inițială de scurtă durată (2-3 minute), alegând o polarizare a antenei, se permite să se efectueze baleiaje ale plajei de frecvențe identificate la punctul 6.1, folosind un analizor d]e spectru pentru a indica existența și/sau localizarea emisiilor de vârf. Această etapă poate fi de ajutor pentru alegerea frecvențelor de încercare (a se vedea punctul 6).

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în dB microvolți/m (microvolți/m).

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

3.1.   Locul de măsură trebuie să respecte cerințele din publicația nr. 16-1(93) a CISPR (a se vedea apendicele 1 al anexei IX).

3.2.   Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găsește setul de aparate de măsură trebuie să se afle în exteriorul zonei prezentate în apendicele 1 al anexei IX.

3.3.   Se poate folosi o cameră de încercare închisă, dacă se poate găsi o corelație între rezultatele obținute în camera de încercare închisă și cele obținute în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dimensiuni indicate în apendicele 1 al anexei IX, în afară de distanța de la antenă la SAE de încercat și de înălțimea antenei (a se vedea figurile 1 și 2 din apendicele 2 al anexei IX).

3.4.   Mediul înconjurător

Pentru a garanta absența oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători suplimentare înainte și după încercarea principală. În cadrul ambelor măsurători, nivelul de zgomot sau semnal exterior parazit trebuie să fie cu cel puțin 10 dB mai mic decât limitele de interferență precizate la punctul 6.6.2.1 din anexa I, cu excepția transmisiilor intenționate de bandă îngustă inerente mediului.

4.   STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

4.1.   SAE supus încercării trebuie să fie în modul normal de funcționare.

4.2.   Încercarea nu se efectuează în ploaie sau când alte precipitații care cad pe SAE sau la mai puțin de 10 minute după încetarea unei astfel de ploi sau precipitații.

4.3.   Configurația pentru efectuarea încercării

4.3.1.   SAE supus încercării și cablajele sale trebuie să fie susținute la 50 ± 5 mm deasupra unui banc din lemn sau din alt material izolator echivalent. Totuși, dacă orice element al SAE supus încercării urmează să fie conectat electric la caroseria metalică a unui vehicul, acel element trebuie să fie plasat pe un plan de masă și să fie conectat electric la planul de masă.

Planul de masă trebuie să fie format dintr-o foaie metalică cu grosimea minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită distribuția cablajelor și componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecție al sistemului de împământare. Planul de masă este situat la o înălțime de 1,0 ± 0,1 m deasupra podelei stației de încercare și paralel cu aceasta.

4.3.2.   SAE supus încercării trebuie să fie dispus și conectat conform cerințelor sale. Cablurile electrice de alimentare trebuie să fie poziționate de-a lungul și la mai puțin de 100 mm de marginea planului de masă sau a bancului cea mai apropiată de antenă.

4.3.3.   SAE supus încercării trebuie să fie conectat la sistemul de punere la masă conform specificației de instalare a producătorului, nefiind permise alte conexiuni de punere la masă.

4.3.4.   Distanța minimă dintre SAE supus încercării și toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereții unei zone ecranate (cu excepția planului de masă/bancului aflate sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

4.4.   Alimentarea electrică se aplică SAE supus încercării printr-o rețea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, conectată electric la planul de masă. Tensiunea sursei de alimentare electrică trebuie să fie menținută la ±10 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului. Orice ondulație de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului, măsurată la portul de monitorizare al RA.

4.5.   Dacă SAE supus încercării este format din mai mult de un element, cablurile de interconexiune vor fi formate ideal din cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică și RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm. Toate cablurile din fascicul sunt terminate cât mai aproape de modul real de funcționare și, de preferință, conectate la sarcinile și elementele de acționare reale. Dacă pentru funcționarea corectă a SAE supus încercării este nevoie de echipamente exterioare, se face o compensare pentru a ține cont de contribuția lor la emisiile măsurate.

5.   TIPUL, POZIȚIA ȘI ORIENTAREA ANTENEI

5.1.   Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă polarizată liniară, cu condiția să poată fi etalonată în raport cu antena de referință.

5.2.   Înălțime și distanță de măsură

5.2.1.   Înălțime

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă.

5.2.2.   Distanță de măsură

Distanța pe orizontală dintre centrul de fază și extremitatea de referință a antenei, după caz, și marginea planului de masă trebuie să fie de 1,00 ± 0,05 m. Nici un element al antenei nu trebuie să se afle la mai puțin de 0,5 m de planul de masă.

Antena se plasează paralel cu un plan perpendicular la planul de masă și care este incident la marginea planului de masă de-a lungul căreia este dispusă porțiunea principală a cablajului.

5.2.3.   Dacă încercarea este efectuată într-o cameră închisă în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanță mai mică de 0,5 m față de orice material radio-absorbant și la o distanță mai mică de 1,5 m față de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antena receptoare și SAE nu trebuie să existe material absorbant.

5.3.   Orientarea și polarizarea antenei

În punctul de măsură, citirile se fac cu antena atât în polarizare verticală cât și în polarizare orizontală.

5.4.   Citiri

Pentru fiecare frecvență preselectată, cea mai mare din cele două citiri efectuate (în conformitate cu punctul 5.3) se consideră ca citire caracteristică la frecvența la care au fost efectuate măsurătorile.

6.   FRECVENȚE

6.1.   Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvențe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă se împarte în 13 benzi. În fiecare bandă se poate încerca o frecvență preselectată pentru a demonstra că sunt satisfăcute limitele impuse. Pentru a confirma că SAE supus încercării satisface cerințele prezentei anexe, autoritatea care răspunde de încercare efectuează o încercare punctuală în fiecare din următoarele 13 benzi de frecvență:

30-50, 50-75, 75-100, 100-130, 130-165, 165-200, 200-250, 250-320, 320-400, 400-520, 520-660, 660-820, 820-1 000 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depășește limita, trebuie să se facă investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează SAE și nu radiației mediului înconjurător.

6.2.   Dacă, în timpul etapei inițiale care a putut fi executată ca la punctul 1.3 emisiile electromagnetice de bandă îngustă produse, pentru oricare din benzile identificate la punctul 6.1 sunt cu cel puțin 10 dB sub limita de referință, se consideră că SAE este conform cu cerințele prezentei anexe din punct de vedere al acelei benzi de frecvență.

ANEXA XI

METODĂ(E) DE ÎNCERCARE A IMUNITĂȚII SUBANSAMBLURILOR ELECTRICE/ELECTRONICE LA RADIAȚIE ELECTROMAGNETICĂ

1.   GENERALITĂȚI

1.1.   Metoda(ele) de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv la SAE.

1.2.   Metodele de încercare

1.2.1.   SAE pot fi conforme cu cerințele oricărei combinații ale următoarelor metode de încercare, la alegerea producătorului, în măsura în care rezultatele acoperă întreaga gamă de frecvențe specificată la punctul 5.1.

—	Încercare cu ghid de unde tip bandă: a se vedea apendicele 1.

—	Încercare cu injecție de curent în fascicul: a se vedea apendicele 2.

—	Încercare cu celulă TEM: a se vedea apendicele 3.

—	Încercare în câmp liber: a se vedea apendicele 4.

1.2.2.   Din cauza radiației de câmpuri electromagnetice în timpul acestor încercări, toate încercările trebuie să fie efectuate într-o zonă ecranată (celula TEM este o zonă ecranată).

2.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

Pentru încercările descrise în prezenta anexă, intensitatea câmpului se exprimă în volți/m, iar curentul injectat se exprimă în miliamperi.

3.   LOCUL DE MĂSURĂ

3.1.   Instalația de măsură trebuie să poată genera niveluri de câmp electromagnetic în gamele de frecvență definite în prezenta anexă. Instalația de măsură trebuie să fie conformă cu cerințele legale (naționale) referitoare la emisia de semnale electromagnetice.

3.2.   Echipamentul de măsură trebuie să fie situat în afara camerei.

4.   STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

4.1.   SAE supus încercării trebuie să funcționeze ca în starea normală de funcționare. El trebuie să fie dispus așa cum este definit în prezenta anexă, dacă metodele de încercare individuale nu impun o altă dispunere.

4.2.   SAE de încercat se alimentează printr-o rețea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, care este conectată electric la masă. Tensiunea de alimentare trebuie să fie menținută la ±10 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului. Orice ondulație de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5 % din tensiunea nominală de funcționare a sistemului, măsurată la portul de monitorizare al RA.

4.3.   Orice echipament exterior necesar pentru funcționarea SAE supus încercării trebuie să fie prezent în timpul fazei de etalonare. Nici un echipament exterior nu trebuie să fie situat la o distanță mai mică de 1 m față de punctul de referință în timpul calibrării.

4.4.   Pentru a asigura că se obțin rezultate măsurate reproductibile când se repetă încercările și măsurătorile, echipamentul de generare a semnalului de încercare și dispunerea sa trebuie să respecte aceleași specificații ca cele utilizate în timpul fiecărei faze de etalonare corespunzătoare (punctele 7.2, 7.3.2.3, 8.4, 9.2 și 10.2).

4.5.   Dacă SAE supus încercării este format din mai multe elemente, cablurile de interconexiune vor fi, în mod ideal, reprezentate de cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică și RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm. Toate cablurile din fascicul sunt terminate cât mai cât mai aproape de realitate și, de preferință, conectate la sarcini și elemente de acționare reale.

5.   GAMĂ DE FRECVENȚE, TIMPUL DE ACȚIONARE

5.1.   Măsurătorile se fac în gama de frecvențe de la 20 la 1 000 MHz.

5.2.   Pentru a confirma că SAE satisface(satisfac) cerințele prezentei anexe, încercările trebuie să fie efectuate la până la 14 frecvențe preselectate din gamă, de exemplu:

27, 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 și 900 MHz.

Trebuie să fie luat în considerare timpul de răspuns al echipamentului supus încercării, iar timpul de acționare trebuie să fie suficient de mare pentru a permite echipamentului supus încercării să reacționeze în condiții normale. În orice caz, el nu trebuie să fie mai mic de două secunde.

6.   CARACTERISTICI ALE SEMNALULUI DE ÎNCERCARE CARE URMEAZĂ SĂ FIE GENERAT

6.1.   Amplitudinea maximă a anvelopei

Amplitudinea maximă a anvelopei semnalului de încercare trebuie să fie egală cu amplitudinea maximă a anvelopei unei unde sinusoidale nemodulate a cărei valoare efectivă este definită la punctul 6.4.2 din anexa I (a se vedea apendicele 3 la anexa VIII).

6.2.   Forma de undă a semnalului de încercare

Semnalul de încercare trebuie să fie o undă sinusoidală de radiofrecvență, modulată în amplitudine de o undă sinusoidală de 1 kHz, cu o rată de modulare, m, de 0,8 ±0,04.

6.3.   Rata de modulare

Rata de modulare m este definită astfel:

m

=

(amplitudinea maximă a anvelopei –amplitudinea minimă a anvelopei)/(amplitudinea maximă a anvelopei + amplitudinea minimă a anvelopei)

7.   ÎNCERCAREA CU GHID DE UNDĂ TIP BANDĂ

7.1.   Metoda de încercare

Această metodă de încercare constă din supunerea cablajului care face conexiunea între componentele unui SAE la intensități ale câmpului precizate.

7.2.   Măsurarea intensității câmpului în ghidul de undă tip bandă

La fiecare frecvență de încercare dorită, în ghidul de undă tip bandă se aplică o putere care duce la obținerea intensității de câmp necesară în zona de încercare, SAE fiind absent din zona de încercare. Se măsoară nivelul de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru definirea câmpului și se înregistrează rezultatele. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalația sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii. În timpul acestui proces, capul sondei de măsură a câmpului electromagnetic trebuie să fie poziționat sub conductorul activ, centrat pe direcțiile longitudinală, verticală și transversală. Elementele electronice ale sondei trebuie să fie situate cât mai departe posibil de axa longitudinală a ghidului de undă tip bandă.

7.3.   Instalarea SAE supus încercării

7.3.1.   Ghid de undă tip bandă de 150 mm

Metoda de încercare permite generarea unor câmpuri electromagnetice omogene între un conductor activ (ghidul de undă tip bandă de impedanță 50 Ω) și un plan de masă (suprafața conductoare a mesei de montaj), între care se poate insera o parte din cablaj. Unitatea(unitățile) de comandă electronică ale SAE supus încercării trebuie să fie instalată pe planul de masă, dar în afara ghidului de unde tip bandă, cu una din marginile sale paralelă cu conductorul activ al ghidului de undă tip bandă. Trebuie să fie situată la 200 ± 10 mm distanță față de o linie trasată pe planul de masă direct sub marginea conductorului activ.

Distanța dintre orice margine a conductorului activ și orice dispozitiv periferic utilizat pentru măsurare trebuie să fie de cel puțin 200 mm.

Partea de cablaj a SAE supus încercării trebuie să fie plasată orizontal, între conductorul activ și planul de masă (a se vedea figurile 1 și 2 din apendicele 1).

7.3.1.1.   Lungimea minimă a cablajului, care include cablul de alimentare al unității de comandă electronică și care este plasat sub ghidul de undă tip bandă, trebuie să fie de 1,5 m, cu excepția situației când cablajul pe vehicul este mai scurt de 1,5 m. În acest caz, lungimea fasciculului de cabluri trebuie să fie cea a fasciculului celui mai lung utilizat pe vehicul. Orice derivații asociate acestui fascicul trebuie să fie dispuse perpendicular pe axa longitudinală a ghidului.

7.3.1.2.   Alternativ, lungimea totală a fasciculului de cabluri desfășurat, inclusiv lungimea celei mai lungi derivații, trebuie să fie de 1,5 m.

7.3.2.   Ghid de undă tip bandă de 800 mm

7.3.2.1.   Metoda de încercare

Ghidul de undă tip bandă este format din două plăci metalice paralele aflate la distanță de 800 mm. Echipamentul supus încercării este poziționat central între plăci și este supus unui câmp electromagnetic (a se vedea figurile 3 și 4 din apendicele 1).

Această metodă se poate utiliza la încercarea sistemelor electronice complete care includ senzori și elemente de acționare, precum și unitatea de comandă și cablajul asociat. Metoda este adecvată pentru aparatele la care dimensiunea cea mai mare este mai mică decât o treime din distanța dintre plăci.

7.3.2.2.   Poziționarea ghidului de undă tip bandă

Ghidul de undă tip bandă este situat într-o cameră ecranată (pentru a preveni emisiile externe) și poziționat la 2 m distanță de pereți și de orice incintă metalică, pentru a preveni reflexiile electromagnetice. Pentru atenuarea acestor reflexii se poate folosi material absorbant RF. Ghidul de undă tip bandă se plasează pe suporți izolatori, la distanță de minim 0,4 m deasupra podelei.

7.3.2.3.   Etalonarea ghidului de undă tip bandă

O sondă de măsură a câmpului electromagnetic se poziționează în treimea centrală a dimensiunilor longitudinală, verticală și transversală a spațiului dintre plăcile paralele, în absența sistemului supus încercării. Echipamentul de măsură asociat trebuie să fie plasat în afara camerei ecranate.

Pentru fiecare frecvență de încercare dorită, în ghidul de undă tip bandă se aplică o putere necesară pentru a produce intensitatea dorită a câmpului la nivelul antenei. Acest nivel de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru obținerea câmpului dorit se utilizează pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalația de încercare sau în echipament, care să impună repetarea procedurii.

7.3.2.4.   Instalarea SAE supus încercării

Unitatea de comandă principală se poziționează în treimea centrală a dimensiunilor longitudinală, verticală și transversală a spațiului dintre plăcile paralele. Ea trebuie să fie sprijinită pe un stand fabricat din material izolator.

7.3.2.5.   Fasciculul principal de cabluri și cablurile de legătură cu senzorii/elementele de acționare

Fasciculul principal de cabluri și toate cablurile de legătură cu senzorii/elementele de acționare urcă vertical de la unitatea de comandă la placa de masă superioară (această dispunere ajută la maximizarea cuplajului cu câmpul electromagnetic). Apoi, ele trec pe sub placă, spre una din marginile sale libere unde formează o buclă deasupra și urmează partea superioară a plăcii de masă până la conexiunile către alimentarea ghidului de undă tip bandă. După aceea, cablurile sunt dirijate spre echipamentul asociat, care este situat într-o zonă în afara influenței câmpului electromagnetic, de exemplu: pe podeaua camerei ecranate, la distanță de 1 m de ghidul de undă tip bandă, pe direcție longitudinală.

8.   ÎNCERCAREA DE IMUNITATE A SAE ÎN CÂMP LIBER

8.1.   Metodă de încercare

Această metodă de încercare permite încercarea sistemelor electrice/electronice ale vehiculelor prin expunerea unui SAE la radiația electromagnetică generată de o antenă.

8.2.   Descrierea bancului de încercare

Încercarea se efectuează în interiorul unei camere semi-surde, pe partea superioară a bancului de încercare.

8.2.1.   Planul de masă

8.2.1.1.   Pentru încercarea imunității în câmp liber, SAE supus încercării și cablajul său trebuie să fie susținute la o distanță de 50 ± 5 mm deasupra unei mese din lemn sau alt material echivalent, izolator. Totuși, dacă o parte a SAE supus încercării urmează să fie conectată electric la caroseria metalică a unui vehicul, acea parte trebuie să fie plasată pe un plan de masă și trebuie să fie conectată electric la acel plan de masă. Planul de masă este o foaie metalică cu grosime minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită susținerea fasciculului de cabluri și componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecție al sistemului de împământare. Planul de masă se plasează la o înălțime de 1,0 ±0,1 m deasupra podelei camerei de încercare, paralel cu aceasta.

8.2.1.2.   SAE supus încercării trebuie să fie dispus și conectat în funcție de cerințele sale. Cablurile de alimentare se poziționează de-a lungul marginii planului de masă/bancului care se află cel mai aproape de antenă, la o distanță maximă de 100 mm de această margine.

8.2.1.3.   SAE supus încercării se conectează la sistemul de masă în funcție de specificația de instalare a producătorului; nu se permit conexiuni suplimentare de punere la masă.

8.2.1.4.   Distanța minimă dintre SAE supus încercării și toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereții unei zone ecranate (cu excepția planului de masă/bancului de sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

8.2.1.5.   Dimensiunea oricărui plan de masă trebuie să fie de minim 2,25 metri pătrați, cu latura mică de minim 750 mm. Planul de masă trebuie să fie legat de cameră cu ajutorul unor conductori de masă, astfel încât rezistența în C.C. (curent continuu) să nu depășească 2,5 mΩ.

8.2.2.   Instalarea SAE supus încercării

Pentru echipamente mari, montate pe un banc de încercare metalic, banc de încercare se consideră parte a planului de masă destinat încercării și va fi conectat corespunzător. Fețele eșantionului de încercare trebuie să fie localizate la o distanță de minim 200 mm de marginile planului de masă. Toate firele și cablurile trebuie să se afle la o distanță de minim 100 mm față de marginea planului de masă, iar distanța până la planul de masă (de la punctul cel mai de jos al fasciculului de cabluri) trebuie să fie de 50 ± 5 mm deasupra planului de masă. SAE supus încercării se alimentează prin intermediul unei rețele artificiale (RA) de 5 μH/50 Ω.

8.3.   Tipul, poziția și orientarea dispozitivului generator de câmp electromagnetic

8.3.1.   Tipul dispozitivului generator de câmp electromagnetic

8.3.1.1.   Tipul(urile) dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să fie ales astfel încât să se obțină intensitatea dorită a câmpului electromagnetic în punctul de referință (a se vedea punctul 8.3.4), la frecvențele adecvate.

8.3.1.2.   Dispozitivul(ele) generator de câmp electromagnetic poate fi o(niște) antenă(e) sau o antenă plată.

8.3.1.3.   Construcția și orientarea oricărui dispozitiv generator de câmp electromagnetic trebuie să se facă astfel încât câmpul generat să fie polarizat: de la 20 la 1 000 MHz, orizontal sau vertical

8.3.2.   Înălțimea și distanța de măsură

8.3.2.1.   Înălțime

Centrul de fază al oricărei antene trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă pe care este așezat SAE supus încercării. Nici un element radiant al antenei nu trebuie să fie situat la o distanță mai mică de 250 mm față de podeaua spațiului de încercare.

8.3.2.2.   Distanța de măsură

8.3.2.2.1.   Condițiile reale de funcționare pot fi cel mai bine aproximate prin plasarea dispozitivului generator de câmp electromagnetic suficient de departe față de SAE. Distanța trebuie să fie în general între 1 și 5 m.

8.3.2.2.2.   Dacă încercarea se efectuează într-un spațiu închis, elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să nu fie la o distanță mai mică de 0,5 m față de orice material radio-absorbant și nu mai aproape de 1,5 m față de peretele instalației de încercare. Între antena de transmisie și SAE supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

8.3.3.   Localizarea antenei față de SAE supus încercării

8.3.3.1.   Elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să nu fie situate la o distanță mai mică de 0,5 m față de marginea planului de masă.

8.3.3.2.   Centrul de fază al dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să se afle pe un plan care:

(a)	este perpendicular pe planul de masă;

(b)	intersectează marginea planului de masă și mijlocul porțiunii principale a fasciculului de cabluri;

(c)	este perpendicular pe marginea planului de masă și pe porțiunea principală a fasciculului de cabluri.

Dispozitivul generator de câmp electromagnetic trebuie să fie plasat paralel cu acest plan (a se vedea figurile 1 și 2 din apendicele 4).

8.3.3.3.   Orice dispozitiv generator de câmp electromagnetic plasat deasupra planului de masă sau deasupra SAE supus încercării se extinde deasupra SAE supus încercării.

8.3.4.   Punct de referință

În sensul prezentei anexe, punctul de referință este punctul în care se stabilește intensitatea câmpului electromagnetic și se definește astfel:

8.3.4.1.   la cel puțin 1 m pe orizontală față de centrul de fază al antenei sau la cel puțin 1 m pe verticală față de elementele radiante ale unei antene plate;

8.3.4.2.   pe un plan care:

(a)	este perpendicular pe planul de masă;

(b)	este perpendicular pe marginea planului de masă de-a lungul căruia trece partea principală a fasciculului de cabluri;

(c)	intersectează marginea planului de masă și punctul de mijloc al porțiunii principale a fasciculului de cabluri și

(d)	este coincident cu punctul de mijloc al porțiunii principale ale cablajului care trece de-a lungul marginii planului de masă aflate cel mai aproape de antenă;

8.3.4.3.   la 150 mm ± 10 mm deasupra planului de masă.

8.4.   Generarea intensității necesare de câmp electromagnetic: metodologie de încercare

8.4.1.   Pentru stabilirea nivelului intensității de câmp necesare încercării se utilizează „metoda substituției”

8.4.2.   Metoda substituției

Pentru fiecare frecvență de încercare se aplică dispozitivului generator de câmp electromagnetic puterea necesară pentru a produce intensitatea de câmp stabilită în punctul de referință (definit ca la punctul 8.3.4 în zona de încercare, în absența SAE supus încercării), se măsoară acest nivel de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru definirea câmpului electromagnetic și se înregistrează rezultatele. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalația sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii.

8.4.3.   Echipamentele externe trebuie să se afle la distanță de minim 1 m față de punctul de referință în timpul calibrării.

8.4.4.   Dispozitivul de măsură a intensității câmpului electromagnetic

Pentru determinarea intensității câmpului electromagnetic în timpul fazei de etalonare prin metoda substituției se folosește un dispozitiv compact de măsură a intensității câmpului electromagnetic, adecvat acestui scop.

8.4.5.   Centrul de fază al dispozitivului de măsură a intensității câmpului electromagnetic se poziționează în punctul de referință.

8.4.6.   SAE supus încercării, care poate include un plan de masă suplimentar, se introduce apoi în instalația de încercare și se poziționează în conformitate cu cerințele de la punctul 8.3. Dacă se utilizează un al doilea plan de masă, el trebuie să fie situat la maximum 5 mm de planul de masă al bancului de încercare și conectat electric cu acesta. După aceea, la dispozitivul generator de câmp electromagnetic se aplică puterea incidentă necesară, definită la punctul 8.4.2 pentru fiecare frecvență definită ca la punctul 5.

8.4.7.   Indiferent de parametrul ales la punctul 8.4.2 pentru definirea câmpului, același parametru trebuie să fie utilizat și pentru determinarea intensității câmpului electromagnetic în timpul încercării.

8.5.   Conturul intensității câmpului electromagnetic

8.5.1.   În timpul fazei de etalonare prin metoda substituției (înainte de introducerea în zona de încercare a unui SAE supus încercării), intensitatea câmpului electromagnetic nu trebuie să fie mai mică de 50 % din intensitatea nominală a câmpului electromagnetic, la 0,5 ±0,05 m de fiecare parte a punctului de referință, pe o linie care trece prin punctul de referință și este paralelă cu marginea planului de masă situată cel mai aproape de antenă.

9.   ÎNCERCAREA CU CELULĂ TEM

9.1.   Metoda de încercare

Modul electromagnetic transversal (Transverse Electromagnetic Mode – Celula TEM) generează câmpuri electromagnetice omogene între conductorul intern (sept) și carcasă (planul de masă). Se utilizează pentru încercarea SAE (a se vedea figura 1 din apendicele 3).

9.2.   Măsurarea intensității câmpului electromagnetic într-o celulă TEM

9.2.1.   Câmpul electric din celula TEM se determină cu următoarea ecuație:

|E| = (√(P × Z))/d

E	=	câmp electric (V/m)
P	=	puterea transmisă într-o celulă TEM (W)
Z	=	impedanța celulei (50 Ω)
d	=	distanța de separare (metri) dintre peretele superior și placă (sept).

9.2.2.   Alternativ, se poate plasa un senzor de câmp corespunzător în jumătatea superioară a celulei TEM. În această parte a celulei TEM, unitatea(țile) de comandă electronică are(au) doar o mică influență asupra câmpului de încercare. Semnalul de ieșire al acestui senzor determină intensitatea câmpului electromagnetic.

9.3.   Dimensiunile celulei TEM

Pentru a menține un câmp omogen în celula TEM și pentru a obține rezultate măsurate repetabile, obiectul supus încercării nu trebuie să fie mai mare decât o treime din înălțimea interioară a celulei.

Dimensiunile recomandate pentru celula TEM sunt indicate în apendicele 3, figurile 2 și 3,.

9.4.   Cablajul de alimentare, semnalizare și comandă

Celula TEM este atașată la un panou cu conector coaxial și se conectează cât mai aproape posibil la un ștecher cu număr adecvat de picioare. Firele de alimentare și semnalizare de la ștecher din celulă se conectează direct la obiectul supus încercării.

Componentele exterioare, cum ar fi senzorii, sursa de alimentare cu energie electrică și elementele de comandă, pot fi conectate:

(a)	la un echipament periferic ecranat;

(b)	la un vehicul situat în apropierea celulei TEM; sau

(c)	direct la panoul de conexiuni ecranat.

Pentru conectarea celulei TEM la echipamentul periferic sau la vehicul se utilizează cabluri ecranate, dacă vehiculul sau echipamentul periferic nu se află în aceeași cameră ecranată sau într-o cameră ecranată adiacentă.

10.   ÎNCERCAREA CU INJECȚIE DE CURENT ÎN FASCICUL

10.1.   Metodă de încercare

Este o metodă de efectuare a încercărilor de imunitate prin inducerea de curenți direct într-un fascicul de cabluri, cu ajutorul unei sonde de injecție de curent. Sonda de injecție este formată dintr-o clemă de cuplare prin care se trec cablurile SAE supus încercării. Încercările de imunitate pot fi efectuate prin varierea frecvenței semnalelor induse.

SAE supus încercării poate fi instalat pe un plan de masă, ca la punctul 8.2.1, sau într-un vehicul, în conformitate cu specificațiile constructive ale vehiculului.

10.2.   Etalonarea sondei de injecție de curent în fascicul înainte de începerea încercărilor

Sonda de injecție se montează într-un dispozitiv de etalonare. În timpul baleierii plajei de frecvențe de încercare, se monitorizează puterea necesară pentru a obține curentul specificat în anexa I, la punctul 6.7.2.1. Această metodă permite etalonarea, înainte de încercare, a puterii incidente a sistemului de injecție de curent în fascicul funcție de curent. Aceasta este puterea incidentă care se aplică sondei de injecție când este conectată la SAE supus încercării prin cablurile folosite în tipul calibrării. Trebuie notat faptul că puterea monitorizată aplicată sondei de injecție este puterea incidentă.

10.3.   Instalarea SAE supus încercării

Pentru un SAE montat pe un plan de masă, ca la punctul 8.2.1, toate cablurile din fascicul vor fi terminate cât mai aproape de situația reală și, de preferință, conectate la sarcini și elemente de acționare reale. Atât pentru SAE montate pe vehicul, cât și pentru SAE montate pe planul de masă, sonda de injecție de curent se montează în jurul tuturor firelor din fasciculul de cabluri de la fiecare conector și la 150 ± 10 mm distanță față de fiecare conector al unităților de comandă electronică, al modulelor sau senzorilor activi ai SAE supus încercării, așa cum este ilustrat în apendicele 2.

10.4.   Cablurile de alimentare, semnalizare și comandă

Pentru un SAE supus încercării, montat pe un plan de masă ca la punctul 8.2.1, se conectează un fascicul de cabluri între o rețea artificială (RA) și unitatea de comandă electronică principală (UCE). Acest fascicul de cabluri trece paralel cu marginea planului de masă și la distanță de minim 200 mm de marginea acestuia. Acest fascicul conține cablul de alimentare care conectează bateria vehiculului la această UCE, precum și conductorul de întoarcere, dacă vehiculul este prevăzut cu așa ceva.

Distanța de la UCE la RA este de 1,0 ±0,1 m sau este egală cu lungimea fasciculului de cabluri dintre UCE și baterie, așa cum este instalat pe vehicul, dacă se cunoaște această distanță. Se alege cea mai mică valoare din cele două menționate anterior. Dacă se utilizează un cablaj pentru vehicul, orice derivație asociată acestui cablaj trebuie să fie dispusă de-a lungul planului de masă, dar orientată perpendicular față de marginea planului de masă. Altfel, firele de legătură ale SAE supus încercării care sunt de lungimea precizată, trebuie să se termine la nivelul RA.

ANEXA XII

PARTEA A

Directiva abrogată și lista modificărilor ulterioare

(menționate la articolul 6)

Directiva 75/322/CEE a Consiliului (JO L 147, 9.6.1975, p. 28)
Directiva 82/890/CEE a Consiliului (JO L 378, 31.12.1982, p. 45)	Numai în ceea privește trimiterea la Directiva 75/322/CEE la articolul 1 alineatul (1)
Directiva 97/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 277, 10.10.1997, p. 24)	Numai în ceea privește trimiterea la Directiva 75/322/CEE în prima liniuță a articolului 1
Directiva 2000/2/CE a Comisiei (JO L 21, 26.1.2000, p. 23)	Numai articolul 1 și anexa
Directiva 2001/3/CE a Comisiei (JO L 28, 30.1.2001, p. 1)	Numai articolul 2 și anexa II
Punctul I.A.13 din anexa II de la Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 57)
Directiva 2006/96/CE a Consiliului (JO L 363, 20.12.2006, p. 81)	Numai în ceea privește trimiterea la Directiva 75/322/CEE la articolul 1 alineatul (1) și la anexă punctul A.12

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul național și de aplicare

(menționate la articolul 6)

Directiva	Termen de transpunere	Data de aplicare
75/322/CEE	21 noiembrie 1976	—
82/890/CEE	21 iunie 1984	—
97/54/CE	22 septembrie 1998	23 septembrie 1998
2000/2/CE	31 decembrie 2000 (1)	—
2001/3/CE	30 iunie 2002	—
2006/96/CE	31 decembrie 2006	—

---

(1)  În conformitate cu articolul 2 al Directivei 2000/2/CE:

(2)  JO L 220, 29.8.1977, p. 38.”

ANEXA XIII

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 75/322/CEE	Directiva 2000/2/CE	Prezenta directivă
Articolul 1		Articolul 1
	Articolul 2	Articolul 2
Articolul 4		Articolul 3
Articolul 5		Articolul 4
Articolul 6 alineatul (1)		—
Articolul 6 alineatul (2)		Articolul 5
—		Articolul 6
—		Articolul 7
Articolul 7		Articolul 8
Anexa I		Anexa I
Anexa IIA		Anexa II
Anexa IIB		Anexa III
Anexa IIIA		Anexa IV
Anexa IIIB		Anexa V
Anexa IV		Anexa VI
Anexa V		Anexa VII
Anexa VI		Anexa VIII
Anexa VII		Anexa IX
Anexa VIII		Anexa X
Anexa IX		Anexa XI
—		Anexa XII
—		Anexa XIII