2008/147/CE: Decizia consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția
JO L 53, 27.2.2008, p. 3-4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
| BG | ES | CS | DA | DE | ET | EL | EN | FR | GA | IT | LV | LT | HU | MT | NL | PL | PT | RO | SK | SL | FI | SV |
| html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | |
| Afişare bilingvă: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR HU IT LT LV MT NL PL PT RO SK SL SV |
Decizia consiliului
din 28 ianuarie 2008
privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția
(2008/147/CE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 63 alineatul (1) litera (a), coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză și cu articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European,
întrucât:
(1) Ca urmare a autorizației acordate Comisiei la 17 iunie 2002 s-au încheiat negocierile cu autoritățile elvețiene cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția.
(2) În conformitate cu Decizia Consiliului din 25 octombrie 2004 și sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, la 26 octombrie 2004 a fost semnat, în numele Comunității Europene, Acordul între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția.
(3) În prezent, acordul ar trebui să fie aprobat.
(4) Acordul instituie un comitet mixt cu putere de decizie în anumite domenii, se impune ca atare să se precizeze de către cine este reprezentată Comunitatea în cadrul acestui comitet.
(5) De asemenea, se impune să se prevadă o procedură de adoptare a pozițiilor Comunității.
(6) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii.
(7) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii și, prin urmare, nu este obligatorie pentru Danemarca și nu se aplică acesteia,
DECIDE:
Articolul 1
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Comunității Europene, Acordul între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția, precum și documentele conexe alcătuite din Actul final și Declarația comună privind ședințele comune ale comitetelor mixte.
Textul acordului, al actului final și al declarației comune se atașează la prezenta decizie.
Articolul 2
Prin prezenta decizie, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să depună, în numele Comunității Europene, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 12 din acord, care exprimă acordul Comunității de a-și asuma obligații.
Articolul 3
Comisia reprezintă Comunitatea în cadrul comitetului mixt instituit prin articolul 3 din acord.
Articolul 4
(1) După consultarea unui comitet special desemnat de Consiliu, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din acord, poziția Comunității în cadrul comitetului mixt privind adoptarea regulamentului său de procedură.
(2) În ceea ce privește toate celelalte decizii ale comitetului mixt, poziția Comunității se adoptă de către Consiliu, cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 28 ianuarie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
D. Rupel
--------------------------------------------------
| Sus |