32007D0511


Titlu şi referinţă

2007/511/CE: Decizia Consiliului din 15 februarie 2007 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a unei înțelegeri între Comunitatea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la modalitățile de participare a acestor state la Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene

 JO L 188, 20.7.2007, p. 15-16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

 BG  CS  DA  DE  EL  EN  ES  ET  FI  FR  HU  IT  LT  LV  MT  NL  PL  PT  RO  SK  SL  SV

Text

BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
html html html html html html html html html   html html html html html html html html html html html html html
pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf   pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf pdf
tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff tiff

Date

Clasificări

Informații diverse

Procedură

Raportul dintre documente

Text

Afişare bilingvă: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR HU IT LT LV MT NL PL PT RO SK SL SV

Decizia Consiliului

din 15 februarie 2007

privind încheierea, în numele Comunității Europene, a unei înțelegeri între Comunitatea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la modalitățile de participare a acestor state la Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene

(2007/511/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 punctul 2 litera (a) și articolul 66, coroborate cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză, precum și cu articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European [1],

întrucât:

(1) În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene [2], țările asociate transpunerii, punerii în aplicare și dezvoltării acquis-ului Schengen trebuie să participe la activitățile agenției. Modalitățile participării acestora vor fi determinate prin înțelegeri ulterioare, încheiate între Comunitate și acele țări.

(2) Ca urmare a autorizării acordate Comisiei la 7 octombrie 2004, au fost încheiate negocieri cu Republica Islanda și Regatul Norvegiei pentru o înțelegere cu privire la modalitățile de participare a acestor state la Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.

(3) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică. Având în vedere faptul că prezenta decizie are drept obiectiv dezvoltarea acquis-ului Schengen în temeiul dispozițiilor prevăzute în partea a treia titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca ar trebui să decidă, în conformitate cu articolul 5 din respectivul protocol, în termen de șase luni de la data adoptării prezentei decizii de către Consiliu, dacă o pune în aplicare sau nu în dreptul său intern.

(4) Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen [3]. În consecință, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru acesta și nu i se aplică.

(5) Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen [4]. În consecință, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică.

(6) În conformitate cu Decizia 2007/512/CE a Consiliului [5] și până la încheierea definitivă, la o dată ulterioară, înțelegerea a fost semnată în numele Comunității Europene la 1 februarie 2007.

(7) Înțelegerea ar trebui încheiată,

DECIDE:

Articolul 1

Înțelegerea dintre Comunitatea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la modalitățile de participare a acestor state la Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene este aprobată în numele Comunității.

Textul înțelegerii se anexează la prezenta decizie [6].

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să depună, în numele Comunității, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din înțelegere, pentru a exprima consimțământul Comunității de a se obliga.

Adoptată la Bruxelles, 15 februarie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

W. Schäuble

[1] Avizul Parlamentului European din 12 decembrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

[2] JO L 349, 25.11.2004, p. 1.

[3] JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

[4] JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

[5] A se vedea pagina 17 din prezentul Jurnal Oficial.

[6] A se vedea pagina 19 din prezentul Jurnal Oficial.

--------------------------------------------------

Sus

Gestionat de Oficiul pentru Publicaţii