EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005R2083

Regulamentul (CE) nr. 2083/2005 al Comisiei din 19 decembrie 2005 de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare a acestora în materie de proceduri de atribuire a contractelor de achizițiiText cu relevanță pentru SEE.

OJ L 333, 20.12.2005, p. 28–29 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
OJ L 321M, 21.11.2006, p. 381–382 (MT)
Special edition in Bulgarian: Chapter 06 Volume 007 P. 276 - 277
Special edition in Romanian: Chapter 06 Volume 007 P. 276 - 277
Special edition in Croatian: Chapter 06 Volume 009 P. 135 - 136

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 18/04/2016; abrogat prin 32014L0025

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2005/2083/oj

06/Volumul 7

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

276


32005R2083


L 333/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2083/2005 AL COMISIEI

din 19 decembrie 2005

de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare a acestora în materie de proceduri de atribuire a contractelor de achiziții

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (1), în special articolul 69,

având în vedere Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (2), în special articolul 78,

după consultarea Comitetului consultativ pentru contracte de achiziții publice,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 94/800/CE din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, cu privire la probleme de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (3), Consiliul a aprobat acordul privind contractele de achiziții publice, denumit în continuare „acord”, prevăzut în anexa 4 la respectiva decizie. În sensul acordului menționat anterior, normele pe care le prevede trebuie respectate imediat ce contractele de achiziții în cauză ating sau depășesc anumite valori, denumite în continuare „praguri”, care sunt stabilite prin acord și exprimate în drepturi speciale de tragere.

(2)

Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE au ca obiect, printre altele, să permită entităților contractante și autorităților contractante care le aplică să respecte, în același timp, obligațiile acordului. În acest sens, pragurile prevăzute de respectivele directive avute în vedere de acord trebuie verificate și, după caz, modificate în sens ascendent sau descendent de către Comisie, astfel încât să corespundă contravalorii în euro, rotunjit în jos la mia inferioară, a pragurilor stabilite prin acord. Valorile pragurilor menționate în respectivele directive nu sunt echivalente cu cele ale pragurilor prevăzute de acord, recalculate pentru a acoperi perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2007. Prin urmare, este necesar ca respectivele praguri să fie revizuite.

(3)

În plus, în Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE, pentru a reduce numărul de praguri care trebuie respectate, pragurile care nu decurg din acord au fost aliniate la cele care decurg din acord. Prin urmare, este necesară și revizuirea acestor praguri.

(4)

Respectivele modificări nu aduc atingere dispozițiilor de drept intern de punere în aplicare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE care pornesc de la praguri mai mici decât pragurile prevăzute de directivele respective.

(5)

Prin urmare, este necesar ca Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE să se modifice în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Directiva 2004/17/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 16 se modifică după cum urmează:

(a)

la litera (a), valoarea de „473 000 EUR” se înlocuiește cu „422 000 EUR”;

(b)

la litera (b), valoarea de „5 923 000 EUR” se înlocuiește cu „5 278 000 EUR”.

2.

Articolul 61 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), valoarea de „473 000 EUR” se înlocuiește cu „422 000 EUR”;

(b)

la alineatul (2), valoarea de „473 000 EUR” se înlocuiește cu „422 000 EUR”.

Articolul 2

Directiva 2004/18/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

(a)

la litera (a), valoarea de „154 000 EUR” se înlocuiește cu „137 000 EUR”;

(b)

la litera (b), valoarea de „236 000 EUR” se înlocuiește cu „211 000 EUR”;

(c)

la litera (c), valoarea de „5 923 000 EUR” se înlocuiește cu „5 278 000 EUR”.

2.

Articolul 8 primul paragraf se înlocuiește după cum urmează:

(a)

la litera (a), valoarea de „5 923 000 EUR” se înlocuiește cu „5 278 000 EUR”;

(b)

la litera (b), valoarea de „154 000 EUR” se înlocuiește cu „211 000 EUR”.

3.

La articolul 56, valoarea de „5 923 000 EUR” se înlocuiește cu „5 278 000 EUR”.

4.

La articolul 63 alineatul (1) primul paragraf, valoarea de „5 923 000 EUR” se înlocuiește cu „5 278 000 EUR”.

5.

Articolul 67 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)

la litera (a), valoarea de „154 000 EUR” se înlocuiește cu „137 000 EUR”;

(b)

la litera (b), valoarea de „236 000 EUR” se înlocuiește cu „211 000 EUR”;

(c)

la litera (c), valoarea de „236 000 EUR” se înlocuiește cu „211 000 EUR”.

Articolul 3

Regulamentul (CE) nr. 1874/2004 al Comisiei (4) se abrogă începând cu 1 ianuarie 2006.

Trimiterile la regulamentul abrogat se citesc ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2006.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2005.

Pentru Comisie

Charlie MCCREEVY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 134, 30.4.2004, p. 1, rectificată prin JO L 358, 3.12.2004, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/51/CE a Comisiei (JO L 257, 1.10.2005, p. 127).

(2)  JO L 134, 30.4.2004, p. 114, rectificată prin JO L 351, 26.11.2004, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/75/CE a Comisiei (JO L 323, 9.12.2005, p. 55).

(3)  JO L 336, 23.12.1994, p. 1.

(4)  JO L 326, 29.10.2004, p. 17.


Top