Regulamentul (CE) nr. 1112/2005 al Consiliului din 24 iunie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2062/94 privind înființarea Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă
JO L 184, 15.7.2005, p. 5-9 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
JO L 164M , 16.6.2006, p. 234-238 (MT)
ediţie specială în limba bulgară: capitol 05 volum 07 p. 248 - 252
editie speciala in limba româna: capitol 05 volum 07 p. 248 - 252
CS DA DE EL EN ES ET FI FR HU IT LT LV NL PL PT SK SL SV
| BG | ES | CS | DA | DE | ET | EL | EN | FR | GA | IT | LV | LT | HU | MT | NL | PL | PT | RO | SK | SL | FI | SV |
| html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | html | ||
| tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff | tiff |
| Afişare bilingvă: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR HU IT LT LV MT NL PL PT RO SK SL SV |
Regulamentul (CE) nr. 1112/2005 al Consiliului
din 24 iunie 2005
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2062/94 privind înființarea Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 308,
având în vedere propunerea Comisiei, prezentată după consultarea Comitetului consultativ pentru sănătate și securitate în muncă,
având în vedere avizul Parlamentului European [1],
întrucât:
(1) Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului din 18 iulie 1994 privind înființarea Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă [2] cuprinde dispoziții referitoare la obiectivele, sarcinile și organizarea agenției și, în special, ale consiliului său de administrație. Dispozițiile menționate anterior au fost modificate ca urmare a aderării Austriei, Finlandei și Suediei, deoarece a fost necesar să fie cooptați noi membri în consiliul de administrație.
(2) Sănătatea și securitatea în muncă, elemente esențiale pentru promovarea calității ocupării forței de muncă, reprezintă unul din cele mai importante domenii ale politicii sociale ale Uniunii Europene. Comunicarea Comisiei, intitulată "Adaptarea la schimbările în muncă și în societate. O nouă strategie comunitară privind sănătatea și securitatea (2002-2006)" din 11 martie 2002, subliniază rolul important pe care Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă, denumită în continuare "agenția", trebuie să-l aibă în activitățile de promovare, de sensibilizare și de anticipare necesare pentru realizarea obiectivelor care sunt prezentate aici.
(3) Rezoluția Consiliului din 3 iulie 2002 privind comunicarea Comisiei, intitulată "Adaptarea la schimbările în muncă și în societate. O nouă strategie comunitară privind sănătatea și securitatea (2002-2006)" [3], prevede că agenția trebuie să joace un rol important în colectarea și difuzarea informațiilor în ceea ce privește bunele practici, sensibilizarea și anticiparea riscurilor. Consiliul invită Comisia să promoveze cooperarea între statele membre și partenerii sociali la nivel european, în perspectiva viitoarei extinderi, prin intermediul agenției, și își exprimă satisfacția în legătură cu intenția Comisiei de a prezenta o propunere având drept scop îmbunătățirea funcționării și sarcinile agenției, în lumina raportului de evaluare externă și a avizului emis de către comitetul consultativ cu privire la acest raport.
(4) În rezoluția sa din 23 octombrie 2002 privind comunicarea Comisiei intitulată "Adaptarea la schimbările în muncă și în societate. O nouă strategie comunitară privind sănătatea și securitatea (2002-2006)", Parlamentul European sprijină de asemenea rolul major atribuit agenției în calitate de partener-cheie în cadrul activităților nelegislative în domeniul sănătății și securității la nivel european și își exprimă speranța că Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă și agenția vor continua să-și amelioreze cooperarea în strânsă legătură cu rolurile lor specifice din acest domeniu de activitate.
(5) Avizul Comitetului Economic și Social European din 17 iunie 2002 privind comunicarea Comisiei "Adaptarea la schimbările în muncă și în societate. O nouă strategie comunitară privind sănătatea și securitatea în muncă 2002-2006" [4] subliniază rolul agenției în ceea ce privește evaluarea riscurilor și necesitatea pentru aceasta din urmă de a stabili contacte periodice cu Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă, cu scopul de a evita paralelismele și a stimula o reflecție comună.
(6) Comunicarea Comisiei privind "Evaluarea Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă", elaborată în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 2062/94 și bazată pe o evaluare externă realizată în 2001, precum și pe contribuțiile consiliului de administrație și ale Comitetului consultativ pentru securitate și sănătate în muncă al Comisiei, subliniază necesitatea modificării Regulamentului (CE) nr. 2062/94 pentru a menține și întări eficiența agenției și a structurilor sale de gestiune.
(7) Parlamentul European a invitat Comisia să prezinte propunerile necesare pentru a reexamina compunerea și funcționarea consiliilor agențiilor.
(8) Un aviz comun privind viitoarea administrare și funcționare a consiliilor de administrație ale agenției, ale Centrului european pentru dezvoltarea formării profesionale și ale Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă a fost transmis Comisiei de către consiliile de gestiune sau de administrație ale acestora.
(9) Conducerea tripartită a agenției, a Centrului european pentru dezvoltarea formării profesionale și a Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă, asigurată de reprezentanți ai guvernelor naționale, de reprezentanți ai organizațiilor angajatorilor și de reprezentanți ai organizațiilor lucrătorilor, este esențială pentru buna funcționare a acestor organisme.
(10) Participarea partenerilor sociali la gestionarea acestor trei organisme comunitare creează o specificitate care le obligă pe acestea din urmă să funcționeze după norme comune.
(11) Existența, în cadrul consiliului tripartit, a acestor trei grupuri formate respectiv din reprezentanți ai guvernelor, ai angajatorilor și ai lucrătorilor, precum și desemnarea unui coordonator pentru grupul angajatorilor și pentru acela al lucrătorilor s-au dovedit esențiale. Acest mecanism ar trebui, prin urmare, oficializat ca atare și extins la grupul reprezentanților guvernelor. În conformitate cu orientările privind dezvoltarea viitoarelor agenții comunitare, incluse în comunicarea Comisiei "Cadrul de funcționare al agențiilor europene de reglementare", în special cu necesitatea garantării reprezentării actorilor implicați în cadrul consiliilor acestor organisme, și în conformitate cu principiul, aprobat de șefii de stat sau de guvern, privind o participare mai activă a partenerilor sociali la dezvoltarea agendei pentru politica socială, toți membrii consiliului (reprezentanți ai guvernelor, ai angajatorilor, ai lucrătorilor și ai Comisiei) trebuie să dispună fiecare de câte un vot.
(12) Menținerea reprezentării tripartite a fiecărui stat membru garantează participarea tuturor actorilor principali și luarea în considerare a diversității intereselor și abordărilor care caracterizează problemele sociale.
(13) Este necesar să se anticipeze consecințele practice pe care le va avea viitoarea extindere a Uniunii Europene pentru agenție. Compunerea și funcționarea consiliului acesteia ar trebui adaptate pentru a se ține seama de aderarea noilor state membre.
(14) Este necesară consolidarea biroului prevăzut de regulamentul de procedură al consiliului pentru a-i permite asigurarea unei continuități în funcționarea agenției și garantarea eficienței proceselor decizionale. Compunerea biroului ar trebui să reflecte în continuare structura tripartită a consiliului.
(15) În conformitate cu articolul 3 din tratat, Comunitatea trebuie să încerce, prin toate activitățile sale, să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei. Este, prin urmare, necesar să se prevadă o dispoziție care să încurajeze o reprezentare echilibrată a bărbaților și femeilor în cadrul consiliului.
(16) Regulamentul (CE) nr. 2062/94 trebuie modificat în consecință.
(17) Tratatul nu prevede competențe, cu excepția celor prevăzute la articolul 308, pentru adoptarea prezentului regulament,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 2062/94 se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:
"Articolul 2
Obiectivul
Pentru a îmbunătăți mediul de lucru în ceea ce privește protecția securității și sănătății lucrătorilor așa cum prevăd tratatul și strategiile și programele de acțiune comunitare succesive privind securitatea și sănătatea în muncă, obiectivul agenției este de a oferi organismelor comunitare, statelor membre, partenerilor sociali și mediilor interesate informațiile tehnice, științifice și economice utile în domeniul securității și sănătății în muncă."
2. Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a) Alineatul (1) se modifică după cum urmează:
(i) literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
"(a) a colecta, analiza și difuza informațiile tehnice, științifice și economice în statele membre, cu scopul de a informa organismele comunitare, statele membre și mediile interesate; această acțiune de colectare are ca scop să inventarieze riscurile și bunele practici, precum și prioritățile și programele naționale existente și să ofere datele necesare pentru prioritățile și programele Comunității;
(b) a colecta și analiza informațiile tehnice, științifice și economice privind cercetarea în domeniul securității și al sănătății în muncă, precum și alte activități de cercetare care implică aspecte legate de securitatea și sănătatea în muncă, a difuza rezultatele cercetării și ale activităților de cercetare;"
(ii) literele (h) și (i) se înlocuiesc cu următorul text:
"(h) a oferi informații tehnice, științifice și economice despre metodele și instrumentele destinate realizării activităților preventive, a inventaria bunele practici și a promova acțiunile preventive, acordând o atenție specială problemelor întreprinderilor mici și mijlocii. În ceea ce privește bunele practici, agenția ar trebui, în special, să pună accentul pe practicile care constituie instrumente concrete permițând evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă și stabilirea măsurilor de adoptat pentru a face față acestora;
(i) a contribui la dezvoltarea strategiilor și programelor de acțiune comunitare privind protecția securității și sănătății în muncă, fără a aduce atingere competențelor Comisiei;"
(iii) se adaugă următoarea literă (j):
"(j) agenția asigură înțelegerea de către utilizatorii finali a informațiilor difuzate. Pentru realizarea acestui obiectiv, aceasta colaborează strâns cu punctele focale naționale menționate la articolul 4 alineatul (1), în conformitate cu modalitățile stabilite la articolul 4 alineatul (2);".
(b) Alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
"(2) Agenția colaborează cât mai strâns cu institutele, fundațiile, organismele specializate și programele existente la nivel comunitar pentru a se evita orice paralelism. Agenția asigură în special o colaborare corespunzătoare cu Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă, fără a aduce atingere propriilor sale obiective."
3. Articolul 4 se modifică după cum urmează:
(a) Articolul 4 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
"(1) Agenția înființează o rețea care cuprinde:
- principalele elemente componente ale rețelelor naționale de informații, inclusiv organizațiile naționale ale partenerilor sociali, în conformitate cu legislația și/sau practicile naționale;
- punctele focale naționale;
- viitoarele centre tematice."
(b) La articolul 4 alineatul (2), primul și al doilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:
"(2) Statele membre informează periodic agenția cu privire la principalele elemente componente ale rețelelor naționale de informații privind sănătatea și securitatea în muncă, inclusiv orice instituție care, din punctul lor de vedere, ar putea contribui la activitatea agenției, ținând seama de necesitatea de a asigura o cât mai mare acoperire a teritoriului acestora.
Autoritățile naționale competente sau instituția națională desemnată de acestea drept punct focal național asigură coordonarea și transmiterea informațiilor care vor fi furnizate agenției la nivel național, în cadrul unui acord încheiat între fiecare punct focal și agenție pe baza programului de lucru adoptat al agenției.
Autoritățile naționale țin seama de punctul de vedere al partenerilor sociali la nivel național, în funcție de legislația și practicile naționale."
4. Se introduce următorul articol:
"Articolul 7a
Structurile de conducere și de gestiune
Structura de conducere și de gestiune a agenției cuprinde:
(a) consiliul de conducere;
(b) biroul;
(c) directorul."
5. Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:
"Articolul 8
Consiliul de conducere
(1) Consiliul de conducere este format:
(a) pentru fiecare stat membru, dintr-un membru care reprezintă guvernul;
(b) pentru fiecare stat membru, dintr-un membru care reprezintă organizațiile angajatorilor;
(c) pentru fiecare stat membru, dintr-un membru care reprezintă organizațiile lucrătorilor;
(d) trei membri care reprezintă Comisia.
(2) Membrii menționați la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) sunt numiți de Consiliu dintre membrii și membrii supleanți ai Comitetului consultativ pentru securitatea și sănătatea în muncă.
Membrii menționați la alineatul (1) litera (a) sunt numiți la propunerea statelor membre.
Membrii menționați la alineatul (1) literele (b) și (c) sunt numiți la propunerea purtătorilor de cuvânt ai grupurilor respective în cadrul comitetului.
Propunerile celor trei grupuri din cadrul comitetului sunt înaintate Consiliului; propunerile sunt înaintate și Comisiei, în vederea informării.
În același timp, Consiliul numește, în aceleași condiții ca și în cazul unui membru titular, un membru supleant care să participe la reuniunile consiliului de conducere numai în absența membrului titular.
Comisia numește membrii titulari și membrii supleanți care o reprezintă, ținând seama de o reprezentare echilibrată a bărbaților și femeilor.
Statele membre, organizațiile angajatorilor și organizațiile lucrătorilor prezintă listele de candidați, străduindu-se să garanteze o structură a comitetului de conducere care să reflecte în mod echitabil diferitele sectoare economice implicate și să asigure o reprezentare echilibrată a bărbaților și femeilor. Aceste liste sunt aduse la cunoștință în cele trei luni care urmează reînnoirii efectivului membrilor Comitetului consultativ pentru securitate și sănătate în muncă, în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatele (3) și (4) și ale articolului 4 alineatul (1) din Decizia Consiliului din 22 iulie 2003 privind înființarea Comitetului consultativ pentru securitatea și sănătatea în muncă [5].
Lista membrilor consiliului de conducere este publicată de către Consiliu în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și de către agenție pe site-ul internet al acesteia.
(3) Durata mandatului membrilor consiliului de conducere este de trei ani. Acest mandat poate fi reînnoit.
Prin excepție, durata mandatului membrilor consiliului de conducere aflați în funcție la data intrării în vigoare a prezentului regulament se prelungește până la numirea unui nou consiliu de conducere, în conformitate cu dispozițiile alineatului (2).
La expirarea mandatului sau în caz de demisie, membrii rămân în funcție până la reînnoirea mandatului sau până la înlocuirea lor.
(4) Reprezentanții guvernelor, ai organizațiilor angajatorilor și ai organizațiilor lucrătorilor formează trei grupuri distincte în cadrul consiliului de conducere. Fiecare grup alege un coordonator care va participa la reuniunile consiliului de conducere. Coordonatorii grupurilor angajatorilor și lucrătorilor își reprezintă propriile organizații la nivel european. Coordonatorii care nu au fost numiți membri ai consiliului de conducere în sensul alineatului (1) participă, fără drept de vot, la reuniunile consiliului de conducere.
Consiliul de conducere își alege președintele și pe cei trei vicepreședinți, unul din fiecare dintre cele trei grupuri menționate anterior și unul dintre reprezentanții Comisiei, pentru o durată de un an, care poate fi prelungită.
(5) Președintele convoacă consiliul de conducere cel puțin odată pe an. Președintele convoacă reuniuni suplimentare ale consiliului de conducere la solicitarea a cel puțin unei treimi din membrii săi.
(6) Toți membrii consiliului de conducere dispun de câte un vot, iar hotărârile sunt adoptate cu majoritate absolută. Cu toate acestea, deciziile în cadrul programului de lucru anual și cele care au consecințe bugetare pentru punctele focale naționale necesită și consimțământul majorității membrilor grupului guvernelor.
Consiliul de conducere elaborează o procedură privind luarea de decizii scrise, pentru care primul paragraf se aplică mutatis mutandis.
(7) După avizul Comisiei, consiliul de conducere adoptă regulamentul de procedură, care stabilește modalitățile practice de desfășurare a lucrărilor sale. Regulamentul de procedură este înaintat în scopul informării Parlamentului European și Consiliului. Cu toate acestea, hotărând cu majoritate simplă, Consiliul poate modifica acest regulament de procedură, într-un termen de trei luni de la data la care i-a fost transmis.
(8) Consiliul de conducere formează un birou compus din unsprezece membri. Acest birou este format din președintele și cei trei vicepreședinți ai consiliului de conducere, dintr-un coordonator pentru fiecare grup menționat la alineatul (4) primul paragraf și dintr-un reprezentant suplimentar al fiecăruia dintre grupuri și al Comisiei. Fiecare grup poate să numească până la trei membri supleanți pentru a participa la reuniunile biroului, în absența membrilor titulari.
(9) Fără a aduce atingere responsabilităților directorului, definite la articolul 11, biroul, în conformitate cu delegarea de competențe primită din partea consiliului de conducere, controlează punerea în aplicare a deciziilor consiliului de conducere și ia toate măsurile necesare în vederea bunei gestionări a agenției pe durata dintre reuniunile consiliului de conducere. Consiliul de conducere nu poate delega biroului competențele menționate la articolele 10, 13, 14 și 15.
(10) Consiliul de conducere stabilește numărul de reuniuni anuale ale biroului. Președintele biroului convoacă reuniuni suplimentare, ca urmare a cererii membrilor săi.
(11) Deciziile biroului se iau prin consens. În cazul în care nu se poate ajunge la consens, biroul cere consiliului de conducere să adopte deciziile.
(12) Consiliul de conducere este informat pe deplin și în timp util cu privire la activitățile biroului și deciziile acestuia.
6. La articolul 9, se adaugă următorul paragraf:
"Președintele consiliului de conducere și directorul Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă pot asista în calitate de observatori la reuniunile consiliului de conducere."
7. Articolul 10 alineatul (1) se modifică după cum urmează:
(a) La articolul 10 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
"Consiliul de conducere stabilește obiectivele strategice ale agenției. Consiliul adoptă în special bugetul, programul în derulare pe patru ani și programul anual al agenției pe baza unui proiect elaborat de director în conformitate cu articolul 11, după consultări cu serviciile Comisiei și ale Comitetului consultativ pentru securitate și sănătate în muncă."
(b) La articolul 10 alineatul (1), paragraful al patrulea se elimină.
8. La articolul 11, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
"(2) Directorul este reprezentantul legal al agenției și răspunde de:
(a) elaborarea și punerea în aplicare corectă a deciziilor și programelor adoptate de consiliul de conducere și de birou;
(b) gestiunea și administrarea curentă a agenției;
(c) pregătirea și publicarea raportului prevăzut la articolul 10 alineatul (2);
(d) îndeplinirea sarcinilor prevăzute;
(e) toate problemele referitoare la personal;
(f) pregătirea reuniunilor consiliului de conducere și a celor ale biroului."
9. În curpinsul regulamentului, expresia "consiliu de administrație" se înlocuiește cu expresia "consiliu de conducere".
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Luxemburg, 24 iunie 2005.
Pentru Consiliu
Președintele
L. Lux
[1] Avizul din 28 aprilie 2005 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
[2] JO L 216, 20.8.1994, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1654/2003 (JO L 245, 29.9.2003, p. 38).
[3] JO C 161, 5.7.2002, p. 1.
[4] JO C 241, 7.10.2002, p. 100.
[5] JO C 218, 13.9.2003, p. 1."
--------------------------------------------------
| Sus |