17.7.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 252/22


Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franța) la 12 aprilie 2023 – Association AFAÏA/Institut national de l’origine et de la qualité (INAO)

(Cauza C-228/23, AFAÏA)

(2023/C 252/25)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d’État

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Association AFAÏA

Pârât: Institut national de l’origine et de la qualité (INAO)

cu participarea: Ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation

Întrebările preliminare

1)

Anexa II la Regulamentul (UE) 2021/1165 al Comisiei din 15 iulie 2021 (1) de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 (2) trebuie interpretată în sensul că noțiunea de fermă industrială prevăzută în această anexă este echivalentă cu cea de fermă în lipsa terenurilor?

2)

În cazul în care noțiunea de fermă industrială este distinctă de noțiunea de fermă în lipsa terenurilor, care sunt criteriile care trebuie avute în vedere pentru a determina dacă o fermă trebuie calificată drept industrială în sensul anexei II la Regulamentul (UE) 2021/1165?


(1)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165 al Comisiei din 15 iulie 2021 de autorizare a anumitor produse și substanțe pentru utilizarea în producția ecologică și de stabilire a listelor acestora (JO 2021, L 235, p. 13).

(2)  Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO 2018, L 150, p. 1).