1)

Articolul 85 alineatele (2) și (3) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (1) coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care consiliul de supraveghere al unei entități aflate în rezoluție introduce o acțiune la instanța administrativă națională împotriva unei decizii de rezoluție forțată, o cale de atac efectivă este disponibilă și persoanelor care, prin contestarea acestei decizii, urmăresc să își protejeze interesele juridice, în situația în care instanța, în cadrul controlului exercitat asupra acestei decizii, nu este ținută nici de motivele, nici de concluziile acțiunii, nici de temeiul legal invocat, iar hotărârea definitivă pronunțată în speță, în urma examinării acestei acțiuni, este opozabilă erga omnes, iar posibilitatea acestor persoane de a obține protecția interesului lor juridic nu este condiționată de introducerea unei acțiuni separate împotriva acestei decizii la o instanță administrativă?

2)

Articolul 85 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE, care instituie cerința unui control jurisdicțional efectiv, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevăd o protecție jurisdicțională efectivă, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării normei procedurale a unui stat membru care impune instanței administrative naționale să judece împreună toate acțiunile introduse la aceasta împotriva unei decizii a autorității de rezoluție, atunci când aplicarea acestei dispoziții coroborată cu alte cerințe ale dreptului procedural administrativ național face ca judecarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere numărul mare de astfel de acțiuni, să fie deosebit de dificilă, dacă nu chiar imposibilă?

3)

Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE trebuie interpretat în sensul că permite unui stat membru să nu realizeze separarea structurală – cu scopul de a garanta independența operațională și de a evita conflictele de interese – a funcțiilor autorității de rezoluție de celelalte funcții ale acesteia în calitate de garant legal al depozitelor bancare sau de curator al unei bănci (administrator temporar) desemnat printr-o decizie a autorității naționale competente în materie de supraveghere în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 (2) și al Directivei 2013/36/UE (3)?

4)

Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE trebuie interpretat în sensul că, în cazul neîndeplinirii de către un stat membru a obligației de a institui măsuri structurale adecvate pentru a garanta independența operațională și pentru a evita conflictele de interese între funcțiile de supraveghere prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de Directiva 2013/36/UE sau celelalte funcții ale autorității relevante și funcțiile autorității de rezoluție, condiția de independență operațională și de evitare a conflictelor de interese poate fi considerată îndeplinită dacă instanța administrativă națională care exercită controlul asupra deciziei de rezoluție forțată consideră că celelalte măsuri organizatorice și acțiunile concrete aplicate de autoritatea de rezoluție au fost suficiente pentru a obține acest rezultat?