7.6.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 222/7


Cerere de decizie preliminară introdusă de Visoki trgovački sud Republike Hrvatske (Croația) la 8 septembrie 2021 – Financijska agencija/HANN-INVEST d.o.o.

(Cauza C-554/21)

(2022/C 222/10)

Limba de procedură: croata

Instanța de trimitere

Visoki trgovački sud Republike Hrvatske

Părțile din procedura principală

Apelantă: Financijska agencija

Intimată: HANN-INVEST d.o.o.

Întrebarea preliminară

Se poate considera că norma enunțată în a doua parte a primei teze și în a doua teză a articolului 177 alineatul (3) din Sudski poslovnik (Regulamentul de procedură al instanțelor), care prevede că „[î]n fața unei instanțe de al doilea grad de jurisdicție, se consideră că o cauză este închisă la data expedierii deciziei de la biroul instanței, după returnarea cauzei de la serviciul de înregistrare. De la data primirii dosarului, serviciul de înregistrare este obligat să îl retrimită la biroul instanței într-un termen cât mai scurt posibil. Ulterior, decizia este expediată într-un nou termen de opt zile”, este conformă cu articolul 19 alineatul (1) TUE și cu articolul 47 din cartă?